Cod portocaliu de vijelii pentru București și Ilfov. Mesaj Ro-Alert: „Evitați deplasările”. Furtuni în întreaga țară

București și județul Ilfov se află, duminică, 25 iunie, sub avertizare meteo de vijelii, până la ora 17.00, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, până la ora 17.10, în Bucureşti se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 20 – 25 l/mp şi izolat 30 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie, grindină.

Alerta meteo a fost urmată de un mesaj RO-ALERT, bucureștenii fiind sfătuiți să evite deplasările și să ia măsuri de adăpostire și autoprotecție.

În județul Ilfov, vizate de avertizare sunt localitățile Măgurele, Bragadiru, Domnești, Clinceni, Ciorogârla, Cornetu.

Furtuni în aproape toată țara

Meteorologii au emis astăzi și o avertizare meteo pentru trei sferturi de țară. În total, 22 de județe sunt vizate de cod portocaliu de ploi torențiale până luni, 26 iunie, la ora 4.

Avertizarea meteo cod portocaliu este valabilă de duminică, 25 iunie, de la ora 11, până luni, 26 iunie, la ora 4, în timp ce codul galben este în vigoare de duminică de la ora 10 până luni la aceeași oră. Foto: meteoromania.ro

Potrivit meteorologilor, „pe parcursul zilei la munte, în centrul și sud-estul țării, iar seara și noaptea mai ales în sud-est, local vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină”.

În intervale scurte se pot acumula cantități de apă de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *