Codin Maticiuc explică de ce s-a căsătorit cu Ana Pandeli și de ce nu vrea nuntă: „A fost ceva din niște motive practice, administrative”

Codin Maticiuc explică de ce s-a căsătorit cu Ana Pandeli și de ce nu vrea nuntă: „A fost ceva din niște motive practice, administrative”

Codin Maticiuc a uimit pe toată lumea când a anunțat că s-a căsătorit civil cu Ana Pandeli. Actorul explică de ce au decis să facă acest pas, dar și de ce nu își dorește să facă nuntă.

Într-un interviu pentru viva.ro, Codin Maticiuc a vorbit despre decizia de a se căsători cu Ana Pandeli, femeia cu care are două fetițe. Actorul și-a creat o imagine de cuceritor, însă el este un mare familist și un tată implicat în creșterea celor trei copii.

Ana Pandeli a mai fost căsătorită și are un băiat din căsnicia anterioară. Codin Maticiuc are o relație foarte bună cu fostul soț al partenerei sale și chiar s-au întâlnit de câteva ori.

Acum, actorul din Miami Bici a explicat care au fost motivele pentru care a decis să se căsătorească cu Ana Pandeli, deși nu avea în plan să facă acest pas.

„Nu, a fost ceva din niște motive practice, administrative, să nu mai mergem cu tot felul de declarații pe la granițe când ne întrebau: «Dar pe copil de ce-l cheamă așa, pe tine așa, pe ălălaltu…». Și-atunci am zis: «Bă, hai să fim cât mai mulți Maticiuci și să ne fie mai ușor!». Dacă-mi plăcea procesu’, făceam procesu’ cu nuntă, cum se face, nu mă duceam la un birou administrativ”.

Cu toate acestea, Codin Maticiuc a mărturisit că este dispus să facă nunta, dacă soția lui își va dori acest lucru. „Asta am zis-o mereu. Am zis-o și înainte de această mișcare administrativă pe care am făcut-o. Am zis: «Bă, dacă ea-și va dori vreodată, fac nuntă de care vrea ea. De-aia de urăsc eu cel mai mult. Cum urăsc eu cel mai mult, așa fac»”.

De ce urăște Codin Maticiuc nunțile

În cadrul interviului, Codin Maticiuc a explicat de ce nu îi plac nunțile și de ce nu are în plan să organizeze un astfel de eveniment. Actorul se gândește cu groază și la numărul de invitați.

„Pentru că mie îmi plac foarte mult petrecerile și știu să organizez… Aia nu e una OK. Nu-mi place să mă-mbrac așa, pentru că trebuie să te îmbraci într-un fel, nu poți s-o faci chiar neapărat în blugi. Eu la ziua mea, anul ăsta, am chemat 1.200 de persoane, câți ar trebui să chem la nuntă? Că nu mi-am chemat toate rudele și rudele la rude și la rude… Câți ar trebui să chem? 2.000? 3.000? Stres, alea, mâncare…

La ziua mea, la 1.200 de persoane, a fost băutură și am adus două food-truck-uri, unul cu burgeri, unul cu pizza. Lumea a fost mulțumită, chemată de la 10. Când îi chemi de la 6… Pe banii tăi faci ceva care îți atrage numai probleme, iar tu nu te distrezi, ești într-un stres… Zici că produc un film, îmi cad doi dinți, mi se albește părul… Pentru ce? Nu înțeleg, realmente. Vrei o petrecere, facem o petrecere, dar de ce trebuie să fie o petrecere la care să ne simțim noi nasol? Îmbrăcați așa cum nu mă-mbrac eu, care-s tot timpul în blugi și tricou… Nu știu, nu sunt eu acolo, nu mă văd”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *