Concert anulat în ultimul moment. ”Raluca Turcan să rezolve!”

Rmag Breaking News

Artiștii anunțaseră greva, dar conducerea Filarmonicii n-a ținut cont de acest aspect. Spectatorii s-au revoltat din pricina anunțului făcut chiar înainte de începerea spectacolului de la Filarmonicade Stat Sibiu.

Stimați spectatori, din cauza grevei în care se află o parte din colegii noștri din orchestră, concertul din această seară nu va putea avea loc”, au fost primele cuvinte care au stârnit revoltă printre spectatori.

„Unii dintre colegii noștri vor distribui flyere cu privire la modalitățile de rambursare a prețului biletelor. Regretăm această situație nefericită”, a mai fost transmis înspre sala care a reacționat cu ușoare huiduieli, mesaje de genul „rușine”.

”Sunt abonat de 20 de ani la spectacolele Filarmonicii, așa ceva nu s-a mai întâmplat”

”Cine să rezolve? Consiliul Județean, Ministerul Culturii, că și așa Raluca Turcan este ministru! Să rezolve, dar nu distrugând un act cultural”, a reacționat un spectator, citat de Turnul Sfatului.

În cursul zilei de joi, Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu a anunțat grevă de avertisment pentru intervalul orar 18:30 – 20:30.

În aceeași zi, conducerea Filarmonicii a anunțat că „se așteaptă ca toți artiștii instrumentiști să își onoreze datoria față de spectatori” și a invitat „publicul meloman” la Sala Thalia, pentru spectacolul programat la ora 19:00.

The post Concert anulat în ultimul moment. ”Raluca Turcan să rezolve!” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *