Conflictul din Orientul Mijlociu nu se va încheia până când nu va exista „o soluție reală cu două state”, insistă Joe Biden

Conflictul din Orientul Mijlociu nu se va încheia până când nu va exista „o soluție reală cu două state”, insistă Joe Biden

Președintele american Joe Biden a declarat miercuri că “singurul răspuns” la conflictul dintre Israel și Hamas îl reprezintă “o soluție cu două state, care să fie reală” și a avertizat Israelul că ocuparea Fâșiei Gaza ar fi o “mare greșeală”, relatează CNN.

Biden le-a spus reporterilor, în cadrul unei conferințe de presă după summitul său cu președintele chinez Xi Jinping de la San Francisco, că i-a transmis această poziție premierului israelian Benjamin Netanyahu.

“Le-am spus clar israelienilor și lui Bibi (Benjamin Netanyahu, n.r.) și cabinetului său de război – că eu cred că singurul răspuns aici este o soluție cu două state care să fie reală”, a afirmat Biden.

“Trebuie să ajungem în punctul în care există capacitatea de a putea să discutăm fără să ne facem griji dacă nu cumva avem de-a face doar cu Hamas… Nu vă pot spune cât va dura, dar vă pot spune că nu cred că se va termina până când nu va exista o soluție cu două state”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Biden susține de mult timp o soluție cu două state pentru tensiunile care durează de zeci de ani între Israel și palestinieni. În discursul său de la Tel Aviv din octombrie, Biden a spus că susține această soluție “în căutarea păcii”.

„Națiunile de conștiință precum Statele Unite și Israelul nu se măsoară doar cu exemplul puterii. Noi suntem măsurați după puterea exemplului nostru și de aceea, oricât de greu ar fi, trebuie să continuăm să urmărim pacea. Trebuie să continuăm să urmărim o cale astfel încât atât Israelul, cât și poporul palestinian să poată trăi în siguranță (…), în demnitate și în pace”, a spus atunci președintele american.

“Pentru mine, acest lucru înseamnă o soluție cu două state. Trebuie să continuăm să lucrăm pentru o mai mare integrare a Israelului cu vecinii săi. Aceste atacuri (asaltul Hamas, n.r.) nu au făcut decât să-mi întărească angajamentul, hotărârea și voința de a realiza acest lucru”, a precizat Biden la acel moment.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *