Conflictul din Ucraina ar putea deveni permanent, spune Dimitri Medvedev. „Confruntarea cu Occidentul va dura zeci de ani”

Conflictul din Ucraina ar putea deveni permanent, spune Dimitri Medvedev. „Confruntarea cu Occidentul va dura zeci de ani”

Fostul președinte al Rusiei Dmitri Medvedev, actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al țării, a transmis un nou avertisment privind riscul unei apocalipse nucleare, într-un articol publicat în ziarul guvernamental Rossiiskaia Gazeta, precizând în același timp că actualul conflict din Ucraina poate deveni unul permanent, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Medvedev afirmă că războiul nuclear este „destul de probabil”.

„Un lucru pe care politicienilor de toate culorile nu le place să îl admită: o astfel de Apocalipsă nu este doar posibilă, ci şi destul de probabilă”, a precizat oficialul rus, adăugând ca riscurile unui conflict de acest fel cresc din cauza sprijinului pe care Occidentul îl oferă Ucrainei.

Analiştii occidentali văd astfel de declarații ca fiind un „şantajul nuclear” al cărui scop este acela de a face ca Vestul să reducă sprijinul militar acordat Kievului și pentru a determina Ucraina să înceapă să negocieze cu Rusia. Președintele Volodimir Zelenski a precizat însă în repetate rânduri că țara sa nu va negocia cu Moscova până când aceasta nu își va retrage trupele de pe teritoriul ucrainean.

În același timp, Medvedev a spus că eventuala aderare a Ucrainei la NATO reprezintă o amenințare pentru Rusia, care vrea să împiedice acest proces.

„Scopul nostru este simplu – să eliminăm ameninţarea aderării Ucrainei la NATO. Şi îl vom atinge. Într-un fel sau altul”, a mai precizat Medvedev.

Totodată, conflictul din Ucraina poate deveni unui „permanent”, a adăugat oficialul rus, aducând ca argument regula NATO de a nu primi în rândurile sale țări implicate în dispute teritoriale.

Dmitru Medvedev mai consideră că tensiunile dintre Moscova și Occident se pot aplana prin negocieri dure.

„Confruntarea va fi foarte lungă şi este prea târziu pentru a-i îmblânzi pe cei revoltaţi (adică pe noi). Confruntarea va dura zeci de ani”, a mai afirmat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, referindu-se la conflictul dintre țara sa și Occident.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *