Conflictul dintre elevii de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu a pornit de la o ceartă online: „Jumătate din băieți au cuțite la ei”

Conflictul dintre elevii de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu a pornit de la o ceartă online: „Jumătate din băieți au cuțite la ei”

Audierile la poliție s-au încheiat miercuri seară cu o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pentru băiatul de 15 ani, suspect principal în cazul elevului înjunghiat în curtea unui liceu din București.

Victima și agresorul s-ar fi certat pe internet, din cauza unei fete

Și ceilalți trei atacatori, toți minori, au fost prinși. Se pare că altercația ar fi pornit de la o dispută pe internet, care a degenerat.
Conflictul a avut loc miercuri, în jurul orei 13, în curtea Colegiului Tehnic Iuliu Maniu din sectorul 6 al Capitalei. După ce au sărit gardul liceului, cei patru suspecți l-ar fi înconjurat pe elevul de 15 ani, iar unul dintre agresori a scos un cuțit.

Cezar Vîrlan, avocat, citat de Știrile ProTV: „În liceele astea jumătate din băieții de peste 15 ani au cuțite la ei.”
Băiatul atacat a încercat să se apere și a parat lovitura cu mâna dreaptă, dar a fost rănit la antebraț. Adolescentul a fost transportat de urgență la spitalul de copii Grigore Alexandrescu și internat.

Trei dintre copiii cu vârstă de 16 ani au fost prinși de polițiști la aproximativ 10 minute de liceu, iar agresorul, suspectul principal a fost prins în zona unei stații de metrou. Avea asupra lui o macetă.

Autoritățile spun că, înainte de incident, victima și agresorul s-ar fi certat pe internet, din cauza unei fete.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *