Connect-R renunță la cariera muzicală. Ce ocupație va avea artistul. „Vreau să fac și altceva. O să fac un anunț în premieră”

Connect-R renunță la cariera muzicală. Ce ocupație va avea artistul. „Vreau să fac și altceva. O să fac un anunț în premieră”

Connect-R și-a lansat recent propria carte, „Din livada cu nuci”, iar acum își surprinde din nou admiratorii cu un anunț neașteptat. Artistul vrea să renunțe la muzică și să se concentreze asupra artei. Acesta pictează des și are deja câteva creații pe care încă nu le-a expus.

După ce o să renunțe la muzică se gândește să aplece mai mult asupra acestui domeniu și să își expună creațiile.

„Da. (n.r. – încă se gândește la retragere). Nu de la burnouturi, ci de la faptul că viața nu înseamnă doar muzică. Poate o să pictez, poate o să scriu. Da. (n.r. – este talentat la pictat). Am făcute lucrări, dar nu le am expuse.

Da, da. (n.r. – sunt ținute în casă).(…) Eu iubesc arta, scriu. Arta nu înseamnă doar muzică. Normal că așa m-am făcut cunoscut, dar am multe de oferit. Vreau să fac și altceva! Oricât de obositor ar fi, nu muncim pe șantier, hai să fim serioși!”, a declarat Connect-R, potrivit ego.ro.

„O să fac un anunț în premieră. Suntem în 2023. În maxim doi ani fratele tău se retrage ușor, ușor. Voi rămâne în studio foarte mult și probabil că o să mai fac câteva concerte mari. Vreo 4-5, în niște săli mai mari din țară, din București evident, și cam atât. Viața nu e doar turneu, aplauze și bani. Vreau să mă plimb, vreau să văd lumea asta.

Nu mai pot să stau în scaunul de mașină kilometri întregi. Anul trecut, șoferul meu a mers cu perfuzii după el, eu am făcut o criză de rinichi. E mult, e foarte mult. Undeva trebuie să se oprească. În doi ani, gata”, declara Connect-R, în cadrul podcast-ului realizat de Radu Țibulcă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *