Continuă reacțiile după îndepărtarea redactorului-șef de la GSP: „Superbet se delimitează categoric de orice formă de influență, intruziune sau presiune exercitată în politica editorială a oricărei entități de presă”

Continuă reacțiile după îndepărtarea redactorului-șef de la GSP: „Superbet se delimitează categoric de orice formă de influență, intruziune sau presiune exercitată în politica editorială a oricărei entități de presă”

Superbet, liderul companiilor de pariuri din România, spune că va lua măsuri drastice împotriva oricărui angajat care ar afecta „respectul pentru libertatea presei și pentru independența jurnaliștilor”.

Compania Superbet a transmis un comunicat, după ce redactorul-șef GSP Cătălin Țepelin a părăsit Gazeta Sporturilor, după decizia conducerii grupului Ringier.

Iată comunicatul integral al celor de la Superbet:

„În urma subiectelor circulate în sfera publică, pe parcursul ultimelor zile, în care se fac referiri la implicarea industriei de gaming în politica editorială a unor publicații de prestigiu din România, Superbet Group dorește să facă o serie de precizări.

De 15 ani sprijinim mediul sportiv și jurnalismul de calitate în România, fiind deplin conștienți de valoarea socială pe care acestea o dețin. Încă de la începutul proiectului nostru de business, ne-am angajat să menținem standarde de integritate în toate aspectele activității noastre și în relația cu toți partenerii de dialog – presă, public general, organizații nonguvernamentale, cluburi sportive și autorități.

Prin urmare, dorim să menționăm, fără echivoc, faptul că Superbet Group se delimitează categoric de orice formă de influență, intruziune sau presiune exercitată în politica editorială a oricărei entități de presă. Suntem profund angajați în promovarea integrității, atât în lumea presei, cât și în cea a sportului. Respectul pentru libertatea presei și pentru independența jurnaliștilor este unul din principiile pe care ne bazăm activitatea și colaborarea cu orice parteneri media.

Orice ingerință în conținutul editorial sau presiuni la nivel de management sunt incompatibile cu valorile companiei noastre. De aceea, subliniem faptul că tratăm cu deosebită responsabilitate orice posibilă circumstanță în care reprezentați ai Superbet ar putea acționa neconform cu principiile noastre de activitate.

Orice sesizare argumentată legată de activitatea echipelor noastre este investigată cu seriozitate și promptitudine, iar compania noastră nu va ezita niciodată să adopte măsuri drastice, în cazul în care reprezentanții grupului Superbet vor acționa neprincipial.

Respectarea uniformă și fără excepție a codului nostru de bune practici rămâne unul dintre pilonii de sustenabilitate pe care este clădit businessul nostru. Rămânem deschiși la dialog cu toții partenerii care împărtășesc valorile noastre de transparență și respect”.

Ce s-a întâmplat

Marți, 3 octombrie 2023, Ringier s-a despărțit de Cătălin Țepelin, redactorul-șef al GSP, după ce compania a anunțat pe propriul site că separarea vine „din cauza unor diferențe de opinie privind direcția strategică a publicației”.

În aceeași zi, Cătălin Țepelin a explicat că motivele sunt presiunile asupra editorialului, lucru reluat de 80 dintre colegii săi de la Libertatea și Gazeta Sporturilor într-un mesaj intitulat: „GSP și Libertatea informează: după ce am refuzat cererile unor manageri Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de pariuri care sunt clienți de publicitate, Ringier a decis plecarea redactorului-șef GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem!”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *