Continuarea exporturilor ucrainene comportă „anumite riscuri”, avertizează Kremlinul, acuzând Kievul că folosește în „scopuri de luptă” coridorul de cereale

Continuarea exporturilor ucrainene comportă „anumite riscuri”, avertizează Kremlinul, acuzând Kievul că folosește în „scopuri de luptă” coridorul de cereale

Kremlinul a avertizat marți, 18 iulie, că exportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră blocate de Rusia comportă „riscuri”, la o zi după ce Moscova s-a retras din acordul istoric care permitea transporturile de cereale ucrainene pe timp de război, scrie The Moscow Times.

„Fără garanții de securitate adecvate, apar anumite riscuri aici. Dacă un viitor acord este formalizat fără Rusia, atunci aceste riscuri ar trebui luate în considerare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Nu putem spune cât de mult și ce țări sunt pregătite să își asume aceste riscuri”, le-a spus el reporterilor, menționând „situarea porturilor ucrainene în zona imediată a ostilităților”.

La câteva ore după ce Peskov a anunțat luni ieșirea Rusiei din acordul privind cerealele, armata rusă a lansat atacuri cu drone și rachete care au lovit și avariat portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră, un loc de plecare cheie pentru exporturile de cereale în cadrul acordului.

Ministerul rus al Apărării a susținut că a distrus locațiile folosite pentru planificarea atacului de luni asupra podului construit de Moscova care leagă Crimeea anexată de Rusia continentală – podul Kerci.

Marți, Peskov a acuzat Kievul că folosește în „scopuri de luptă” coridorul de cereale stabilit prin acordul de la Marea Neagră privind cerealele.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că proprietarii de nave și-au exprimat disponibilitatea de a continua să furnizeze cereale prin acest coridor cu aprobarea Ucrainei și a Turciei, în ciuda retragerii Rusiei.

Inițiativa de la Marea Neagră privind cerealele, negociată de Turcia și ONU, convenită pentru prima dată în iulie 2022 și prelungită ulterior de mai multe ori, a permis exportul a peste 32 de milioane de tone de cereale ucrainene, atenuând criza alimentară globală.

Peskov a precizat că liderul rus Vladimir Putin nu are planuri imediate de a discuta cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan despre acordul suspendat.

Mai târziu în cursul zilei de marți, Rusia a informat Turcia că desființează centrul de coordonare din Istanbul și ridică garanțiile de securitate pentru navele de marfă.

„Punerea în aplicare a acordurilor privind cerealele a fost reziliată”, a transmis Ministerul de Externe, după ce șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a vorbit cu omologul său turc, Hakan Fidan. Ieșirea Moscovei din acord înseamnă „dizolvarea Centrului Comun de Coordonare din Istanbul” și ridicarea „garanțiilor de siguranță a navigației”, printre alte condiții, a precizat ministerul rus, într-un comunicat de presă.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *