Controverse în Dubai, după cele mai grave inundații. Tehnologia folosită de autorități pe care unii o consideră vinovată pentru dezastru

Controverse în Dubai, după cele mai grave inundații. Tehnologia folosită de autorități pe care unii o consideră vinovată pentru dezastru

Într-o zonă extrem de aridă precum cea în care se află orașul Dubai, autoritățile încearcă uneori să producă ploaie în mod artificial prin așa-numita tehnologie de însămânțare a norilor. Procedeul, vechi de zeci de ani, stârnește deseori controverse, cum se întâmplă și acum, când unii oameni acuză că a produs cele mai puternice ploi din ultimii 75 de ani. Experții contrazic însă aceste teorii, după cum notează revista TIME și AP.

Inundațiile din Dubai au închis în aceste zile o mare parte din oraș, inclusiv școlile și principalul său aeroport și au ucis cel puțin un bărbat a cărui mașină a fost luată de ape, precum și cel puțin 18 alte persoane din țara vecină Oman, inclusiv elevi dintr-un autobuz.

Biroul de presă al guvernului Emiratelor Arabe Unite a declarat că au fost cele mai abundente precipitații înregistrate în ultimii 75 de ani și le-a numit „un eveniment excepțional”, în condițiile în care cantitatea de precipitații dintr-o zi a depășit-o pe cea care se înregistra, în mod normal, într-un an întreg.

Acum, unii oameni acuză că totul s-a întâmplat din cauza operațiunilor de însămânțare a norilor făcute înainte de ploile torențiale.

„Foarte puțin probabil ca însămânțarea norilor să provoace o inundație”

Specialiștii spun că, deși însămânțarea norilor ar fi putut spori precipitațiile, atribuirea unei ploi atât de devastatoare acestei proceduri este greșită.

„Este foarte puțin probabil ca însămânțarea norilor să provoace o inundație”, a declarat pentru TIME Roslyn Prinsley, șefa departamentului de soluții pentru dezastre de la Institutul pentru soluții climatice, energetice și pentru dezastre de la Universitatea Națională Australiană, care descrie aceste afirmații drept „teorii ale conspirației”.

„Mai mult ca sigur că nu este vorba de însămânțarea norilor. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat cu ajutorul însămânțării norilor, ar avea apă tot timpul. Nu poți crea ploaie din aerul subțire per se și să obții 15 centimetri de apă”, a declarat și meteorologul privat Ryan Maue, fost cercetător-șef la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a SUA.

Meteorologi și oameni de știință din domeniul climei, citați de AP, spun că precipitațiile extreme au legătură cu schimbările climatice provocate de om, iar un mod de a ști cu siguranță că nu au fost cauzate de manipularea norilor este faptul că au fost prognozate cu câteva zile înainte.

Tomer Burg, cercetător în domeniul științei atmosferei, a indicat modelele computerizate care, cu șase zile înainte, au prognozat mai mulți centimetri de ploaie – cantitatea tipică pentru un an întreg, în Emiratele Arabe Unite.

A da vina pe însămânțarea norilor ignoră previziunile și cauza, spune, la rândul lui, Michael Mann, climatolog de la Universitatea din Pennsylvania.

Mulți dintre cei care arată cu degetul către însămânțarea norilor sunt, de asemenea, negaționiști ai schimbărilor climatice care încearcă să distragă atenția de la ceea ce se întâmplă cu adevărat, au subliniat experții.

„Când vorbim despre precipitații abundente, trebuie să vorbim despre schimbările climatice. Concentrarea pe însămânțarea norilor este înșelătoare. Precipitațiile devin mult mai abundente în întreaga lume pe măsură ce clima se încălzește, pentru că o atmosferă mai caldă poate reține mai multă umiditate”, a explicat Friederike Otto, climatolog la Imperial College of London.

Ce este însămânțarea norilor

Însămânțarea norilor funcționează practic prin recrearea artificială a procesului prin care ploaia și zăpada apar în mod natural.

Norii au nevoie de mici picături de apă sau de gheață numite nuclee pentru a produce ploaie. Tehnologia folosește avioane și tunuri de la sol pentru a trage particule în nori făcând mai multe nuclee și atrăgând astfel umezeala, care cade apoi pe pământ sub formă de zăpadă și ploaie. De obicei, în cadrul procedurii este folosită iodura de argint, dar poate fi vorba și de gheață carbonică sau de alte substanțe.

Specialiștii precizează că nu se poate crea apă de pe un cer senin și că este nevoie ca particulele să fie aruncate într-un nor de furtună care conține deja umiditate pentru a o face să cadă sau să cadă mai mult decât ar fi făcut-o în mod natural.

Cine folosește însămânțarea norilor

Metoda, inițiată pentru prima dată în anii ’40, a devenit populară în vestul SUA începând cu anii ’60, mai ales pentru crearea zăpezii.

Folosită în special de guvernele țărilor care se confruntă cu seceta, însămânțarea norilor a fost utilizată și în cadrul unora dintre cele mai importante evenimente din istorie.

A fost întrebuințată în China pentru eliminarea poluării urbane și asigurarea unui cer senin la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, pentru evitarea norilor radioactivi care se îndreptau spre Moscova în urma dezastrului nuclear de la Cernobîl, precum și pentru împiedicarea mișcării inamicilor SUA în timpul războiului din Vietnam. De atunci, modificarea vremii în război a fost interzisă de ONU.

De asemenea, timp de zeci de ani, Emiratele Arabe Unite au investit masiv în însămânțarea norilor, inclusiv prin acordarea de rezidență permanentă experților și prin finanțarea unor programe de cercetare pentru a identifica mai bine capacitatea de a aplica această tehnologie.

Cât de eficientă este însămânțarea norilor

În 2003, Consiliul Național de Cercetare al SUA a concluzionat că „nu există încă nicio dovadă științifică convingătoare” a eficacității însămânțării norilor în acel moment. Totuși, un studiu de referință din 2020 a constatat că procedura funcționează, cercetătorii recunoscând însă limitele sale.

Meteorologii din Emiratele Arabe Unite spun că operațiunile lor de însămânțare a norilor pot crește precipitațiile cu 10-30%, în timp ce estimările autorităților californiene pentru propriul program se situează la 5-10%.

Organizația Meteorologică Mondială a evaluat în 2019 că impactul însămânțării norilor variază de la aproape zero la 20%.

Succesul în producerea de ploi prin această tehnologie depinde în mod semnificativ de condițiile atmosferice, precum vântul și temperatura norilor, spun experții, care cred că acesta este motivul pentru care însămânțarea norilor tinde să aibă o reputație proastă din partea publicului.

Impactul său este adesea supraestimat și, deși poate spori precipitațiile, alți factori naturali și nenaturali joacă un rol mult mai important în producerea inundațiilor.

Îngrijorări legate de însămânțarea norilor

Unii critici ai tehnologiei și-au exprimat îngrijorarea cu privire la sănătate în legătură cu substanțele chimice folosite pentru însămânțarea norilor. Iodura de argint, o substanță utilizată în mod obișnuit, poate fi toxică pentru animale, deși alții insistă că este sigură.

Alții spun că însămânțarea norilor într-o regiune ar putea să priveze o alta de ploaie. De mai mulți ani, Iranul își acuză vecinii că „îi fură ploaia”.

Explicații pentru inundațiile din Dubai

Această zonă a Orientului Mijlociu nu are parte de prea multe furtuni, dar atunci când se întâmplă, ele sunt unele uriașe, explică specialiștii.

Furtunile tropicale precum cea din aceste zile „nu sunt evenimente rare pentru Orientul Mijlociu”, a declarat profesoara de meteorologie Suzanne Gray de la Universitatea din Reading, citând un studiu care a analizat aproape 100 de astfel de evenimente deasupra sudului Peninsulei Arabe din 2000 până în 2020, majoritatea în martie și aprilie, inclusiv o furtună din martie 2016, care a adus aproape 24 de centimetri de precipitații peste Dubai în doar câteva ore.

Studiul din 2021 a precizat că „s-a constatat o creștere semnificativă din punct de vedere statistic a duratei peste sud-estul Peninsulei Arabice, sugerând că astfel de evenimente extreme pot avea un impact și mai mare într-o lume în curs de încălzire”.

Gravitatea inundațiilor din Dubai poate fi cauzată și de faptul că această țară deșertică nu a dezvoltat o infrastructură de drenaj eficientă pentru a face față ploilor abundente.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *