Copil de 1 an şi 5 luni, lovit mortal cu maşina de un poliţist de la Investigații Criminale, la Brăila

Copil de 1 an şi 5 luni, lovit mortal cu maşina de un poliţist de la Investigații Criminale, la Brăila

Accidentul a avut loc joi după-amiază, 2 noiembrie, pe strada Călugăreni din municipiul Brăila. Copilul a fost lovit de o mașină de poliție de la Investigații Criminale la plecarea de pe loc și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, a anunțat IPJ Brăila, citat de site-ul local InfoBrăila.

În mașina de poliție se aflau doi polițiști de la Investigații Criminale, iar copilul a decedat la scurt timp de la impact, potrivit comunicatului IPJ Brăila.

Copilul a ieșit în fugă dintr-o curte în momentul când a fost lovit, potrivit unor surse judiciare citate de G4media.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier s-au deplasat la faţa locului, din primele date rezultând faptul că doi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale se aflau pe strada Călugăreni pentru efectuarea atribuţiilor de serviciu, iar la plecarea de pe loc, ar fi accidentat un copil, în vârstă de 1 an şi 5 luni. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, decesul copilului fiind constatat de echipajul de pe ambulanţă”, a precizat IPJ Brăila.

Polițistul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Cercetările sunt continuate în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, a precizat IPJ Brăila.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *