La festivalul din Sfântu Gheorghe, filme despre Arsenie Boca sau Nora Iuga au umplut până la refuz cinematograful. Oamenii au stat și pe scări, inclusiv la sesiunile de întrebări și răspunsuri care au urmat proiecțiilor.
În satul Sfântu Gheorghe, la câteva sute de metri de locul în care Dunărea se varsă în Marea Neagră, are loc zilele acestea ediția XX a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul.
Evenimentul adună an de an sute de cinefili care vor să combine proiecțiile de filme de artă cu excursiile în deltă, dar și mersul pe plajă, înotatul noaptea cu organisme bioluminiscente și luptele cu nemiloșii țânțari. Iar în jurul evenimentului, satul s-a transformat, devenind o destinație turistică populară pe timpul verii, în ciuda (sau poate și datorită) relativei sale izolări.
În sat nu poți ajunge decât cu barca, cu transporturi organizate o dată la câteva ore. Iar odată ajuns aici, te descurci pe jos sau cel mult iei trocariciul. Lipsa altor forme de trafic face ca Sfântu Gheorghe să aibă o liniște specială, în timp ce peisajul încă sălbatic, de deltă, amplifică sentimentul de timp distilat altfel decât l-ai trăi mergând la un festival de film într-un centru urban. Ce pierde din amploare față de marile festivaluri gen TIFF, Anonimul compensează prin calm.
Titluri de la Sundance, Locarno, Karlovy Vary și Cannes
“Aici niciun film începe la timp”, e o frază pe care o poți auzi des înainte de startul unei proiecții. Nimeni n-o spune iritat sau indignat. Nu a fost amărăciune nici măcar miercuri seara, când filmul programat la 22, producția americană “Fremont” a început la 22:40, pentru că s-a întins ceva mai mult concertul trupei alternative Dl Goe. Oamenii și-au mai luat câte o bere sau pungă de popcorn și au așteptat răbdători.
În timpul zilei, au loc câte cinci proiecții în sala de cinema amplasată într-un complex turistic construit special pentru festival. În timpul serii și al nopții, filmele sunt proiectate în aer liber, în camping. Ediția aniversară a cuprins titluri de la Sundance, Locarno, Karlovy Vary și Cannes, dar și noi lungmetraje ale regizorilor români, ca “Nu așțepta prea mult de la sfârșitul lumii” al lui Radu Jude sau “Mammalia”, al lui Sebastian Mihăilescu.
Ce filme au impresionat în primele zile ale festivalului
E rar să vezi cum o mulțime de zeci de oameni așteaptă să intre la un film documentar și cum, după umplerea sălii de cinema, inclusiv a locurilor de jos, de pe trepte, încă rămân bună parte din ei pe dinafară. Însă exact asta s-a întâmplat marți, când a fost proiectat “Arsenie. Viața de apoi”, cel mai recent documentar al lui Alexandru Solomon.
A fost coadă la intrarea la filmul despre Arsenie Boca. Foto: Facebook/Arsenie Boca, Viața de apoi
Filmul este încercarea regizorului de a înțelege cultul din jurul lui Arsenie Boca și pe oamenii care merg în pelerinaje pe urmele acestuia. Ca să facă asta, Solomon a mers în propriul pelerinaj, alături de un grup eclectic de oameni selectați în urma unui “casting” dintre cei deja fideli mitului lui Arsenie Boca.
Împreună cu aceștia, Solomon reface anumite scene ce compun mitologia din jurul acestui personaj. În același timp, grupul, în care Solomon se include, poartă dezbateri fascinante, în care camera le surprinde reacțiile, dubiile și certitudinile când documentaristul îi face să confrunte elementele de mistificare cu faptele și documentele istorice. Documentarul surprinde și felul în care mass-media a contribuit la mitologizarea figurii lui Boca, prezentând legende drept fapte.
Proiecția a stârnit discuții interesante la sesiunea de întrebări și răspunsuri la care a participat Solomon. Jurnalistul Florin Negruțiu l-a întrebat pe Solomon de ce a ales doar “personaje rupte din Zbor deasupra unui cuib de cuci” și dacă nu a găsit și oameni “normali” cu care să facă documentarul. Solomon a respins această idee, întrebând: “ce înseamnă normali?”. Regizorul a explicat, de asemenea, că a selectat pur și simplu pentru pelerinajul din film oameni reprezentativi, din cât mai multe generații și segmente sociale, și că nu a căutat o exotizare a personajelor, ci doar să le înțeleagă.
Într-un interviu pentru Libertatea, pe care ziarul îl va publica în curând, cineastul a oferit mai multe detalii despre metoda sa de lucru, precum și despre descoperirile pe care le-a făcut lucrând la film.
Alexandru Solomon Foto: Facebook/Arsenie Boca, Viața de apoi
Un film intim, subtil despre o tânără afgană imigrantă în California
Miercuri, sub un cer plin de stele a fost proiectat, la cortul Anonimul, filmul “Fremont” realizat de Babak Jalali. Regizorul născut în Iran, fost rezident la Cannes, spune de această dată povestea unei tinere afgane, Donya (Anaita Wali Zada), care a lucrat ca traducătoare pentru guvernul american, iar acum se luptă cu insomnia. Ca să rezolve asta, ajunge la un psihiatru pasionat de “Colț Alb”.
Donya, care locuiește într-o comunitate de imigranți afgani din Fremont, California, încearcă să găsească sens în noua ei viață departe de casă și familie și să-și reconcilieze anumite stări de vină. Momentul în care primește sarcina de a scrie mesajele din prăjiturile cu răvașe pornește o transformare.
Jalali, care a și scris scenariul alături de Carolina Cavalli, construiește o dramedie subtilă, intimă, cu un umor tandru. Alături de Zada, care e o revelație, joacă și Jeremy Allen White, protagonistul din multipremiatul serial “The Bear”.
Cum se joacă Nora Iuga
“De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin” e o frază scrisă de poeta Nora Iuga în “Hipodrom”, dar și titlul documentarului despre scriitoare pe care îl realizează Carla Maria Teaha. Nu doar fraza, ci întregul film pare al Norei Iuga, care, la 89-90 de ani în perioada filmărilor (care au avut loc înainte de și în primele luni din pandemie), se lasă văzută, filmat, expusă în toate contradicțiile ei, cu o libertate pe care poate că numai vârsta înaintată ți-o poate aduce.
În scena la care publicul Anonimul a râs cel mai zgomotos (deși e greu de stabilit asta, pentru că s-a râs cu Nora Iuga mai tot filmul), poeta se preface un pic înfrântă de vârsta și emoțiile ei: plânge pe un peron după ce își uitase acasă actul de identitate necesar unei călătorii internaționale. Regizoarea îi spune să nu plângă acum. Iar doamna Iuga dă o replică pe cât de scurtă, pe-atât de eficientă: “lasă că e bine pentru film”. Apoi își schimbă complet expresia feței și se amuză singură de ce-a spus. Acest stil jucăuș, dacă nu de-a dreptul copilăros, combinat cu stările schimbătoare ale poetei face ca această oră și jumătate petrecută în compania ei să fie una din cele mai delicioase experiențe cinematografice pe care le poți avea în 2023.
Ce filme se văd în weekend la Sfântu Gheorghe
Festivalul Anonimul continuă la Sfântu Gheorghe până duminică. Accentul va fi pus în aceste zile pe filmografia regizoarei japoneze Naomi Kawase, invitata specială a ediției aniversare. Ea va primi în cadrul galei de închidere a festivalului Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. Vineri va fi proiectat “True Mothers”, un film în care, plecând de la experiența sa personală ca fiică adoptată, Kawase e interesată de ce se întâmplă atunci când o mamă biologică o contactează din senin pe mama adoptivă. Iar la gala de închidere a festivalului, sâmbătă seara, cinefilii pot vedea Filmul Oficial al Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020 side A, cu care regizoarea a participat și la Cannes 2022.
În programul de sâmbătă al festivalului se numără și mai multe lungmetraje românești în afara competiției:
-“Castelul Crăiței” (de Liviu Mărghidan),- “Între revoluții” de Vlad Petri,
-“Marocco” (de Emanuel Pârvu)
-“Spre Nord” al lui Mihai Mincan.
Pentru maratonișți, ziua de duminică vine cu o propunere interesantă din competiția oficială de la Cannes 2023: pelicula “Youth”, de doar 212 minute. Festivalul se încheie duminică după-amiază cu proiecția filmului câștigător al Trofeul Anonimul.
