CORESPONDENȚĂ DIN AFRICA. De la Iordache cu „altă întrebare”, la Iohannis cu „nicio întrebare”. Președintele României s-a asigurat că, la primirea care a avut loc azi la președintele din Capul Verde, presa nu va pune întrebări

CORESPONDENȚĂ DIN AFRICA. De la Iordache cu „altă întrebare”, la Iohannis cu „nicio întrebare”. Președintele României s-a asigurat că, la primirea care a avut loc azi la președintele din Capul Verde, presa nu va pune întrebări

Trimisul Libertatea în Africa a aflat, de la administrația Palatului Prezidențial din Capul Verde, că ”noi am insistat ca presa să poată pune câte o întrebare fiecărui președinte, se acceptase, dar asta e, acum nu se mai pune nicio întrebare”. Libertatea a avut o discuție cu reprezentanți ai Administrației Prezidențiale din România prezenți la eveniment, dar aceștia au refuzat să fie citați și au precizat că ziarul va fi contactat de reprezentanții din Capul Verde. A urmat imediat un apel din partea acestora, în care aceștia au negat intervenția Cotroceniului, dar nu au știut să spună de ce nu s-au luat totuși întrebări.

Ziarul a cerut Cotroceniului un punct de vedere oficial pe acest subiect. Îl vom publica imediat ce ne va fi transmis.

Acreditată la ceremonia primirii președintelui Iohannis în Capul Verde, Libertatea a aflat marți, 20 noiembrie, chiar în ziua întâlnirii celor doi președinți, că ”nu mai sunt întrebări”. 

Potrivit informațiilor obținute de la surse din Administrația Prezidențială din Capul Verde, inițial, partea română e cea care nu a dorit ca cei doi președinți să ia întrebări. 

„Inițial, înțelegerea a fost fără întrebări”, a spus sursa citată.  

”Noi am insistat și i-am convins să accepte o întrebare”, a declarat pentru Libertatea oficialul din Capul Verde. De altfel, atitudinea președintelui gazdă față de transparență a fost detaliată de acesta în interviul pe care l-a acordat publicului românesc, prin Libertatea.

”Întrebat înaintea întâlnirii cu Klaus Iohannis dacă el și-ar face publice cheltuielile cu deplasările la cererea a 40.000 de oameni, José Maria Neves, preşedintele din Capul Verde, a răspuns: „Nu e nevoie de 40.000. Dacă o singură persoană îmi cere ceva, eu sunt obligat să răspund”, a spus președintele republicii din Oceanul Atlantic, la vest de coasta Africii. 

Numai că formatul declarațiilor s-a schimbat marți, potrivit dialogului avut cu oficialul prezidențial din Capul Verde. Conversația Libertății cu oficialul a fost:

Oficial: Nu mai sunt întrebări.  

Libertatea: Dar ieri era vorba despre o întrebare de fiecare președinte. 

-Azi nu mai e.

-De ce s-a schimbat?

-Nu știu.

Reprezentanții Președinției din Capul Verde: Nu partea română a cerut să nu fie întrebări. Nu știu de ce nu au fost luate

Libertatea a avut o discuție cu reprezentanți ai Administrației Prezidențiale din România prezenți la eveniment, dar aceștia au refuzat să fie citați și i-au transmis jurnalistului că vor fi căutați de reprezentanții administrației Capului Verde.

Acest lucru s-a întâmplat câteva minute mai târziu, când aceștia l-au sunat pe corespondentul Libertatea, au negat că partea română ar fi cerut să nu fie întrebări, dar au confirmat că ieri exista înțelegerea pentru câte o întrebare din partea presei. Întrebat totuși de ce nu au fost luate întrebări, reprezentantul președinției din Capul Verde a spus: „Nu știu”.

Ziarul a cerut Cotroceniului un punct de vedere oficial pe acest subiect. Îl vom publica imediat ce ne va fi transmis.

După Capul Verde urmează Senegal

După vizita la Palatul Prezidenţial din Praia, programul președintelui României mai include o întâlnire cu primarul orașului, o depunere de coroană de flori, o întâlnire cu premierul  Cabo Verde, José Ulisses Correia e Silva, şi președintele Adunării Naționale, Austelino Tavares Correia.

Iohannis va primi și o decorație din partea președintelui, José Maria Neves, Ordinul Amílcar Cabral, gradul I, „pentru angajamentul său personal pentru aprofundarea relațiilor dintre cele două țări și pentru contribuția poporului român la afirmarea și dezvoltarea tânărului stat Capul Verde”. De asemenea, preşedintele Iohannis va primi cheia oraşului Praia, capitala Republicii Capul Verde.

Ziua se va termina cu un banchet oficial organizat în cinstea sa. 

Din Capul Verde, Klaus și Carmen Iohannis vor pleca în Senegal, ultima destinație din turneul prezidențial african. 

Iordache „altă întrebare”

Fostul ministru PSD al Justiției, Florin Iordache, a rămas celebru pentru refuzul său, în cadrul unei conferințe de presă din 2017, să răspundă la întrebările legate de celebra ordonanță a grațierii. „Altă întrebare” a fost replica repetată a lui Iordache adresată jurnaliștilor.

***

Citește și celelalte corespondențe din Capul Verde:

LIBERTATEA A AJUNS ÎN CAPUL VERDE. După aproape 200 de ani, știm cât a costat călătoria lui Darwin în jurul lumii, dar nu știm cât a costat expediția lui Iohannis în Africa
INTERVIU. Întrebat înaintea întâlnirii cu Klaus Iohannis dacă el și-ar face publice cheltuielile cu deplasările la cererea a 40.000 de oameni, José Maria Neves, preşedintele din Capul Verde, a răspuns: „Nu e nevoie de 40.000. Dacă o singură persoană îmi cere ceva, eu sunt obligat să răspund”
O vedetă din Capul Verde, care a făcut facultatea în România, se întâlnește cu Iohannis. Ce amintiri are din perioada petrecută la noi în țară

foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *