„Haga”, o punere în scenă curajoasă la Teatrul Național „Ivan Vazov” din Sofia, dă noi nuanțe discuției polarizate despre războiul din Ucraina într-o țară de la sud de Dunăre, în care curentul prorus este în continuare puternic. Pe scenă, personajul Putin este în arest alături de diferiți aliați ai lui și urmează să treacă printr-un proces la Curtea Internațională de la Haga, care judecă crimele împotriva umanității, crimele de război și genocidul.
În urmă cu un an, Curtea Penală Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin pentru crime de război, acuzându-l și de fi răspunzător pentru răpirile de copii din Ucraina, scrie Associated Press. Totuși, judecarea lui în sine este o ipoteză greu de înfăptuit, de vreme de Rusia nu recunoaște jurisdicția Curții de la Haga. Singurele țări în care liderul de la Kremlin poate călători fără teama arestării sunt puținii aliați ai Rusiei: China, Siria, Iran.
Ceea ce pare imposibil de realizat în realitate se materializează în piesa de teatru „Haga”. Întregul proces este în imaginația unei fetițe ucrainene. Piesa descrisă ca „o fantasmagorie politică bazată pe o poveste reală” este scrisă de ucraineana Mira Todorova și a fost pusă în scenă de regizorul bulgar Galin Stoev, care are o carieră construită în special în Franța, unde și locuiește.
Piesa are următoarele reprezentații pe 13, 16, 28 februarie, 12 și 20 martie și pe 3 și 6 aprilie și are subtitrare în engleză. Până acum, reprezentațiile s-au jucat cu sala plină.
O treime dintre bulgari au o percepție pozitivă față de Putin
Teatrul „Ivan Vazov” din Sofia a fost bombardat în Al Doilea Război Mondial Foto: Vlad Chirea
Spectatorii își ocupă fotoliile în sala de 860 de locuri a Teatrului „Ivan Vazov”, din al cărui tavan veghează muzele artelor. Clădirea cu stucaturi aurii din Parcul Orașului a supraviețuit cât să găzduiască o piesă despre război, la 80 de ani de când a fost bombardată în Al Doilea Război Mondial. Directorul Vasil Vasilev a ținut să ne menționeze asta înainte de spectacol.
Spectatorii își ocupă locurile în sala mare a Teatrului Național din Sofia Foto: Vlad Chirea
„În piesă vorbim despre teatrul din Mariupol care a fost bombardat. Și teatrul nostru a fost bombardat, distrus în Al Doilea Război Mondial, așa că din acest turn în care ne aflăm acum, vrem să spunem «Nu» acestor atrocități umane”, spune Vasilev, care râde atunci când e întrebat dacă i-a fost teamă de reacțiile la punerea în scenă a spectacolului. „Am simțit multe lucruri, dar le țin deocamdată la sertar, pentru istorie”, afirmă directorul.
Regizorul Galin Stoev a fost mai generos cu detaliile: un actor a plecat cu câteva zile înainte de premieră de frică să nu fie otrăvit cu Noviciok (neurotoxină produsă în Uniunea Sovietică și apoi în Rusia, considerată cel mai letal agent toxic produs vreodată), iar în spațiul public discuțiile au fost duse la extremă. Motivele sunt lesne de înțeles, conform sondajelor:
32% dintre bulgari au o percepție pozitivă cu privire la Putin, arată o cercetare realizată de institutul GLOBSEC în 2023, în Bulgaria, Republica Cehă, România, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria. Urmează în topul simpatiei față de liderul rus slovacii, ungurii și apoi românii, cu 16%. Pe ultimul loc sunt polonezii, cu două procente.
32% dintre bulgari cred și că responsabil pentru războiul din Ucraina este „Vestul care a provocat Rusia”, arată același studiu. 16% spun că Ucraina și 44% – Rusia.
Cui îi e frică de cultură?
„În Rusia au creat un teatru numit Gogol Center, unde regizorul Kirill Serebrennikov a lucrat și el a reușit să-i reziste lui Putin. Întregului aparat de stat al lui Putin îi era teamă de acel teatru fiindcă spunea adevărul. Astăzi noi facem ceva similar. 750 de oameni vin la un singur spectacol și parte din ei vin cu o proiecție negativă în cap, parte din ei vor să se ridice în mijlocul spectacolului și să vorbească împotriva noastră, dar spectacolul e suficient de puternic pentru a-i face să rămână în tăcere”, mai spune Vasilev.
O piesă ca „Haga” nu ar vedea niciodată reflectoarele într-o sală din Rusia, unde în ultimii zece ani legislația a instaurat cenzura cu privire la „promovarea valorilor familiei netradiționale”, dar și reprezentarea unor evenimente istorice care nu urmăresc narativa impusă politic, potrivit The Conversation.
Directorul teatrului glumește și că a fost invidios pentru că nu a descoperit el piesa și n-a pus-o în scenă, fiind regizor la bază. Are și el antecedente. La teatrul din Pleven, în pandemie, a regizat piesa unui scenarist bielorus care l-a avut printre personaje pe președintele Lukașenko. A fost urmărită online în 30 de țări, de 10.000 de oameni.
„În acea producție, unul dintre soldații care au înăbușit protestele din Minsk a spus «de ce nu atacăm Ucraina, pe muzica lui Wagner?». Asta se întâmpla chiar înainte să ne gândim că va fi invadată Ucraina. Ne întoarcem așadar la puterea teatrului, când o replică devine o profeție”, spune Vasil Vasilev.
„Cine e vinovat? Trebuie să fie cineva…”
Pe scenă, de la început, se întrunesc personajele din aparatul de stat rus: Valentina Ivanovna Matvienko, președintele Consiliului Federației Ruse, fostă membră a Partidului Comunist în timpul URSS, Ramzan Ahmatovici Kadîrov, președinte al Republicii Cecenia, Serghei Șoigu, ministrul apărării al Federației Ruse, Serghei Surovikin – „general Armaghedon”, şef al Forţelor Aerospaţiale Ruse până la rebeliunea armată a mercenarilor Wagner, Vladimir Surkov, fostul consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, Nikolai Patrușev, fost director al Serviciului Federal de Securitate a Rusiei, Iuri Kovalciuk, cunoscut drept „bancherul personal” al lui Putin, Margarita Simonian, redactor-șef al Russia Today încă de când împlinise 25 de ani și Evgheni Prigojin, fostul conducător al grupului Wagner. Bineînțeles, în mijlocul tuturor, Vladimir Putin, jucat de actrița Radena Valkanova, care reușește pe tot parcursul piesei să transforme în caraghioslâc încruntătura liderului de la Kremlin.
Fotografii oficiale din timpul piesei de teatru.
Printre personaje sunt și cei doi avocați ai apărării și acuzării, care încearcă să stabilească „the chain of command” în ceea ce privește crimele din Ucraina.
Opticile la antipozi cu privire la război se confruntă într-o poiană a lui Iocan: „Nu există Ucraina, doar ucrainism”, spune o parte. „Cine e vinovat? Trebuie să fie cineva…”, cere cealaltă. „Marea literatură nu există fără război”, vine un alt argument. „Rusia m-a ales pentru că a înțeles că libertatea nu e pentru ea”, spune Putin la un moment dat.
Crimele, jafurile, viața în plin război, toate se succed pe scena monumental construită, în adâncime, care permite să urmărești mai multe planuri, ca la un peisaj fără sfârșit.
Regizorul Galin Stoev și jurnalista Andreea Archip
Regizorul: „Este mult mai interesant să fac acest experiment în Bulgaria decât în Franța”
Regizorul Galin Stoev (55 de ani) simte că e cea mai importantă lucrare a sa de până acum, pornită dintr-o nevoie personală. Altfel, nu se consideră un „creator de teatru angajat politic”, fiindcă a crescut în ultimii ani ai realismului socialist, când „am învățat că a face sau a vorbi politică era un lucru murdar”.
Dar apoi, în 2020, când venise în Bulgaria în vacanța de vară, a asistat la protestele față de corupție, care au durat un an și au dus la demisia guvernului. „Am observat toate mișcările, toate posturile, toate atitudinile proclamate în mass-media și ale politicienilor, de asemenea. Și se pare că am acumulat multă furie împotriva acestui tip de atitudine”.
Lucrurile s-au legat după izbucnirea războiului din Ucraina, când a devenit interesat de cultura ucraineană și a descoperit și piesa Sașei Denisova.
Crede că e mai important că piesa a fost creată în Sofia și nu la Paris, unde locuiește și creează. „M-am gândit că din punct de vedere antropologic este mult mai interesant să fac acest experiment în această țară și în acest context decât în Franța. În Franța, oamenii nu au nevoie să li se spună cine este agresorul și cine este victima”, afirmă Stoev. În plus, știa că el profesional nu-și riscă pielea, adică nu riscă să fie dat afară de la teatru.
Regizorul a locuit în Rusia cu familia de la 3 la 7 ani, când a revenit în Bulgaria, a urmat școli în rusă, a fost mereu legat de cultura rusă, dar războiul nu l-a șocat mai puțin.
Regizorul Galin Stoev (55 de ani) a pus în scenă, în jumătate de an, o producție care în mod normal ia doi ani
S-a mobilizat repede în ceea ce numește „un proiect kamikaze”, început în martie, care a reușit să aducă în același timp pe scenă 15 actori importanți bulgari.
Nu a fost o producție fără peripeții. „A fost un actor care a plecat cu șase zile înainte de premieră. Nu a putut să explice clar de ce. La un moment dat a spus că îi este teamă că va fi ucis cu Noviciok. Și eu am întrebat: «Ceee?». În acest proces ai putut vedea o mulțime de fațete diferite ale nebuniei, la o mulțime de oameni diferiți. Dar eu eram cumva de neoprit”, glumește regizorul, care în tot acest timpul a făcut și el o documentare riguroasă a discursurilor celor două țări.
„Un război între modernitate și arhaism”
Crede că „la nivel global există acest mare război între modernitate și arhaism și că este un conflict planetar care se desfășoară pe diferite niveluri, sub diferite forme”.
Dar cred că este o mare întrebare pentru omenire, care ar trebui să aleagă în cele din urmă dacă va merge încet, dar sigur, spre o autodistrugere totală sau ne așezăm la masă și începem să ne gândim dacă noi, ca specie, am putea găsi o perspectivă într-un nou program, proiect, idee.
Galin Stoev, regizor:
Poți da acest semnal printr-o piesă de teatru? „Teatrul nu poate opri un război. Teatrul nu poate schimba lumea. Dar apoi mi-am spus că dacă teatrul ar putea salva cel puțin un suflet care stă acolo jos în sală, o singură persoană căreia i-ai putea deschide măcar un pic de perspectivă și speranță, probabil că merită”.
Cu siguranță, spectacolul său provoacă o discuție deloc confortabilă, de tipul celor care separă copiii de părinți. Iona stă în fața teatrului, ușor zgribulită, așteptându-și prietenii. E studentă la Filosofie și spune că e mulțumită că până la urmă părinții ei n-au mai venit la piesă cu ea. „Mama era obosită și n-a mai venit, dar acum mă bucur că n-a mai venit pentru că probabil unele părți ar fi deranjat-o. Sunt multe divergențe de opinie legate de războiul din Ucraina între generații și discuțiile sunt incomode. Eu am venit pentru că eram curioasă și mi-a plăcut”, spune tânăra. Liniștea în familie a fost protejată.
Un alt cuplu de tineri, care de altfel a râs cu poftă la câteva dintre ironiile de pe scenă, nu poate să enunțe o concluzie clară la întrebarea „v-a plăcut?”. „Am gânduri amestecate despre piesă. A fost și amuzantă pe alocuri, dar nu m-a convins neapărat”, spune tânărul.
„Un copil din Eritreea este la fel de important ca Elon Musk”
N-a fost oricum gândită să fie o piesă despre care să spui „mi-a plăcut”, ca la un vodevil. Sunt teme grele, despre care Julian Vergov, actorul care îl joacă pe Evgheni Prigojin, crede că sunt necesare.
S-a documentat mult cu privire la personajul lui. Era interesat de Prigojin chiar dinainte de „presupusa moarte” a liderului Wagner. El nu crede că e mort. „Nu sunt sigur nici că el chiar s-a opus lui Putin. Este un vid de informații și fiecare are propria teorie, iar asta e a mea”.
Crede că piesa nu dă răspunsuri de nicio parte de fapt, conține ambele puncte de vedere, cel al Ucrainei și al Rusiei, iar oamenii pot să-și facă o părere. În plus, nu crede că e doar despre războiul de lângă noi. „Nu e vorba doar despre războiul din Ucraina. Mereu, undeva în lume, se întâmplă un conflict. Războiul din Ucraina a deschis cutia Pandorei și apoi au început și conflictul Armenia-Azerbaidjan în Nagorno-Karabah, apoi în Gaza, un conflict între Venezuela și Noua Guinee și în diferite locuri din lume poți vedea conflicte militare cu trupe care invadează alte teritorii”.
Julian Vergov, actorul care îl joacă pe Evgheni Prigojin
Crede că pentru România și Bulgaria, copiii teribili ai UE, foste republici socialiste, lucrurile ar trebui să fie mai clare în ceea ce privește planurile Rusiei. El însuși are o abordare umanistă. Iar 2024, anul când este decisă la alegeri soarta a jumătate din populația planetei, mesajul lui Vergov e clar: „Să votezi e mereu important, nu doar pentru că persoana pe care o alegi te reprezintă în fața lumii, în politica internațională, și ne modelează lumea de la mic la global. Dar nu doar alegerile sunt importante. E important cum comunicăm unii cu alții. Dacă comunicăm cu toții cu respectul cuvenit, cu maniere și cu grijă, se va transmite mai departe. Probabil că asta este calea. Un copil din Eritreea este la fel de important ca Elon Musk”.
Șefa propagandei ruse în lume, de la 25 de ani
Întrebarea Ilianei Kodzhabasheva pentru sine este dacă lucrurile sunt însă atât de clare și împărțite. Ea o joacă pe Margarita Simonian, șefa Russia Today, un element-cheie în răspândirea propagandei rusești. Nu știa multe despre personaj atunci când a primit rolul, apoi a început să se uite la interviurile femeii care la doar 25 de ani primea pe mână o televiziune internațională, ca apoi, la 42, să vorbească senin despre arme nucleare.
„Când cunoscuții m-au întrebat pe cine joc eu și le-am spus Margarita Simonian, reacțiile au fost: ea e cea mai rea dintre toate, Lady MacBeth sau chiar mai rea”, povestește tânăra.
Iliana Kodzhabasheva o joacă pe Margarita Simonian, șefa Russia Today, pe care o numește „o Lady McBeth”
A realizat că personajul ei, în viața reală, este unul pregătit cu mulți ani înainte în mașinăria de propagandă rusească. „Au început în mod agresiv să proiecteze către cei apropiați, rude, către lume, această femeie cu zâmbetul pe buze mereu, care vorbește calm despre arme nucleare, reușește să infecteze mințile și să le separe inimile”.
În cartea sa „Războiul nu are chip de femeie”, scriitoarea bielorusă Svetlana Aleksievici, laureată Nobel pentru literatură, povestește din discuția cu cenzorul care îi reproșa că relatând viața de zi cu zi a femeilor care au luptat în război, nu face decât să arate „mizeria războiului, lenjeria lui intimă”. „Dumneavoastră credeți că adevărul este ceea ce se vede în viață. Pe stradă. Sub picioarele noastre. Atât îl vedeți de mărunt. Un adevăr la nivelul solului. Dar nu, adevărul sunt năzuințele noastre. Ceea ce visăm, oamenii care vrem să devenim!”, i-a spus acesta.
Iliana Kodzhabasheva spune, la rândul ei, că încearcă să privească „adevărul de la nivelul solului”, la cum trăiește fiecare om acest conflict. Locuiește în Burgas, unde s-au refugiat mulți ruși și ucraineni deopotrivă. Dacă iese în parc, aude rusă și ucraineană în jur. „Ca actriță, e foarte interesant să-i observ și cred că e mai bine să-i observi decât să-i judeci, pentru că am avut o perioadă de acest fel, de care mă rușinez. Asta pentru că eram toți într-o stare de șoc atunci când războiul a început. Sper că acești oameni, care fug de război, să nu se mai simtă rușinați”, spune actrița.
„Noi i-am oferit mai multe Rusiei decât Rusia ne-a oferit nouă”
De-a lungul repetițiilor, Iliana spune că s-a luptat cu un sentiment intens al inutilității. Poate o piesă să schimbe ceva? Războaiele par de neoprit, ne-o arată istoria și realitatea imediată. A ajutat-o ce i-a spus regizorul la un moment dat: „Răul, mai devreme sau mai târziu, începe să se roadă din interior”.
Sala în picioare, la finalul piesei „Haga”
După ce s-a tras cortina, siluetele spectatorilor sunt înghițite de ceață. E final de decembrie, unii se îndreaptă spre târgul de sărbătoare din parc, de unde se aude la microfon vocea lui Moș Crăciun. În rest, e o liniște neobișnuită pentru o capitală din Uniunea Europeană.
Vasil Vasilev stă la poză cu tabloul lui Ivan Vazov în spate. Poet, scriitor, dramaturg bulgar, cel care dă numele teatrului pe care îl conduce, a fost legat de România în secolul al XIX-lea, unde a studiat, a publicat cărți. În București i-a cunoscut pe liderii bulgari ai revoluției aflați în exil, ca apoi să-și dedice viața cauzei naționale.
Vasil Vasilev, directorul teatrului din Sofia, cu tabloul lui Ivan Vazov în spate
Ca să dovedească că suntem mai aproape decât ne lasă granițele să credem, directorul teatrului ne spune că în aceeași seară cu „Haga”, coregrafa Andreea Gavriliu punea în scenă producția „Fiesta”.
Cu Vazov sobru peste umăr, Vasil Vasev încearcă o concluzie: „La finalul zilei, «Haga» reprezintă un vis și o mică luptă care să arate ferm că noi i-am oferit mai multe Rusiei decât Rusia ne-a oferit nouă. Dacă suntem obiectivi, nu ei ne-au eliberat, ci noi i-am eliberat, chiar de mai multe ori”.
