Cornel Palade, declarații după ce s-a zis că și-a înșelat soția cu o tânără de 27 de ani: „Că am avut o aventură asta nu înseamnă că mi-am trădat familia”

Cornel Palade, declarații după ce s-a zis că și-a înșelat soția cu o tânără de 27 de ani: „Că am avut o aventură asta nu înseamnă că mi-am trădat familia”

Invitat în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D, Cornel Palade a făcut dezvăluiri din cariera lui, dar și din viața personală. Celebrul actor a vorbit chiar și despre episodul de infidelitate de acum câțiva ani de zile, când s-a speculat că și-a înșelat soția cu o tânără în vârstă de 27 de ani.

Cornel Palade este un nume mare în industria divertismentului din România, e apreciat și iubit pentru contribuția sa de peste trei decenii la teatru, televiziune și alte forme de divertisment. Cornel Palade și-a început cariera ca actor la Teatrul Muzical din Galați, unde și-a pus în valoare talentul incontestabil în interpretarea diferitelor roluri.

Cariera lui Cornel Palade

De-a lungul anilor, a reușit să cucerească publicul cu prezența sa charismatică și cu abilitatea de a aduce personaje la viață într-un mod unic. În București, el a evoluat în cadrul prestigiosului Teatru de Revistă “Constantin Tănase”, unde a demonstrat că este un actor versatil, cu o inepuizabila energie si o mare dragoste față de semeni.

Cornel Palade a făcut istorie și pe micile ecrane ale televiziunii românești. Numele său și al partenerului său de scenă, Romică Țociu, sunt strâns legate de apariții de succes pe micile ecrane. Cu umorul lor inconfundabil și interacțiunile pline de viață cu concurenții și publicul, cei doi au reușit să creeze momente memorabile în televiziunea românească.

Viața personală a lui Cornel Palade

Dincolo de scenă, Cornel Palade și Iuliana Palade trăiesc o poveste de dragoste de mai bine de 30 de ani. Împreună, cei doi au o fiică, pe Ada, în vârstă de 34 de ani, care e actriță și cântăreață, a călcat pe urmele tatălui ei.

În urmă cu aproximativ 10 ani, în 2013, Cornel Palade și soția au fost în centrul atenției după ce în presă s-a zvonit că actorul și-ar fi abandonat familia pentru a-și reface viața alături de o tânără în vârstă de 27 de ani. La momentul respectiv, chiar soția lui a confirmat speculațiile.

Ulterior, în 2015, chiar Cornel Palade a recunoscut că a mai avut relații extraconjugale, că relația cu tânăra de 27 de ani a fost ca un „viciu”. Acum, în emisiunea lui Denise Rifai, el a fost întrebat dacă s-a lepădat de astfel de vicii, el a spus: „Nu, viața este o sumă de vicii și e bine să le păstrăm.

Cornel Palade: „Familia mea, pentru mine, este întotdeauna pe primul loc”

Important e să conștientizezi că sunt vicii și să nu ți se pară că sunt calități. N-a fost niciodată discuția să-mi părăsesc căminul și să plec de lângă soția mea. Niște domnișoare ziariste au plâns un pic pe umărul soției mele, iar ea, o moldoveancă cinstită și sinceră, a pus botul la vrăjeala lor și a început să dea din casă.(…)

Familia mea, pentru mine, este întotdeauna pe primul loc.(…) Că am avut o aventură cu cineva asta nu înseamnă că mi-am trădat familia. Poate mi-am trădat jurămintele, dar nu familia. Jurămintele se mai schimbă, așa e în dragoste”, a declarat Cornel Palade în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai, conform kanald.ro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *