Corpul de Control, trimis la şcoala din Bucureşti unde a fost abuzat sexual de două ori un elev. Ligia Deca: „Am aflat din presă despre acest subiect”

Corpul de Control, trimis la şcoala din Bucureşti unde a fost abuzat sexual de două ori un elev. Ligia Deca: „Am aflat din presă despre acest subiect”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi, 05 martie, că va trimite Corpul de control al ministerului la Şcoala „Nicolae Titulescu”, unde un copil ar fi fost abuzat sexual de două ori, pentru a avea şi un punct de vedere suplimentar.

 

„Trimitem Corpul de control pentru a avea şi un punct de vedere suplimentar”

 

„Una dintre principalele misiuni ale conducerii şcolii este asigurarea unui climat de siguranţă atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice. Imediat ce am fost notificaţi, am discutat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care a avut un control la faţa locului. Ne-a remis un raport în această dimineaţă. În plus, am decis ca începând de astăzi să trimitem Corpul de control al Ministerului Educaţiei pentru a avea şi un punct de vedere suplimentar, obiectiv, în aşa fel încât să ne asigurăm că toate procedurile cu privire la prevenirea şi adresarea cazurilor de violenţă în şcoli sunt respectate”, a declarat Ligia Deca, potrivit Agerpres.

Oficialul a mai menționat că raportul conţine o serie de constatări privind neinformarea unor entităţi care ar fi trebuit să fie sesizate în acest caz.

Totodata, Corpul de control al Ministerului Educaţiei va fi trimis și la inspectorat.

„A fost un raport întocmit rapid, tocmai pentru a avea un prim răspuns. Există o serie întreagă de constatări care ţin de neinformarea unor entităţi care trebuiau informate despre aceste cazuri, de exemplu Consiliul de administraţie al şcolii sau comisia care ar trebui să vizeze cazurile de violenţă. De aceea, pentru a avea o imagine cât mai completă şi cât mai profesionist documentată, am solicitat ca Corpul de control al Ministerului Educaţiei să meargă să facă un control acolo, atât la şcoală, cât şi la inspectorat”, a spus Deca.

 

„Am aflat din presă despre acest subiect”

 

Mai mult, Ligia Deca a menţionat că Ministerul Educaţiei a aflat din presă despre subiect.

„Ministerul Educaţiei nu a fost notificat de şcoală sau de inspectorat. Am aflat din presă despre acest subiect”, a subliniat ea, conform sursei citate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *