Cotația grâului crește semnificativ după ce Kremlinul a anunțat că se retrage din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră

Cotația grâului crește semnificativ după ce Kremlinul a anunțat că se retrage din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră

Cotaţia grâului a crescut cu 3,4% luni, după ce rușii au anunțat că nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, au informat traderii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Acordul, încheiat în iulie 2022, cu medierea ONU şi a Turciei, a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni. Moscova susţinea de câteva luni că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire.

La bursa de cereale de la Chicago, prețurile la grâu au urcat luni cu 3,4%, până la 6,84 dolari per bushel (aproximativ 27 de kilograme), după ce anterior se înregistrase un avans de peste 4%.

Expirarea acordului va obliga Kievul să exporte recolta din 2023 pe rute alternative, spre porturile fluviale şi graniţa UE, în condiţiile în care costurile logistice sunt ridicate, apreciază analiştii.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *