Cristi Dumitraș, etnic român din Herța și sergent major în armata ucraineană, a fost decorat de Ministerul Apărării de la Kiev

Cristi Dumitraș, etnic român din Herța și sergent major în armata ucraineană, a fost decorat de Ministerul Apărării de la Kiev

Pentru serviciile aduse țării, sergentul major Cristi Dumitraș, un etnic român din comuna Herța, a fost distins cu medalia „Arma de foc” de către Ministerul Apărării al Ucrainei, anunță primăria comunei Herța, într-o postare publicată pe Facebook.

„În conformitate cu Decretul Ministrului Apărării al Ucrainei, pentru merite deosebite în asigurarea apărării Ucrainei, consolidarea securității naționale, serviciul militar impecabil, îndeplinirea exemplară a datoriei militare în timpul agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei și demonstrând un înalt profesionalism, onoare și valoare, a primit recent premiul Ministerului Apărării „Arme de foc” din Ucraina Dumitraș Cristi Vasilievița, sergent major al Batalionului 80 de parașutiști al Brigăzii separate de parașutiști a Forțelor Armate”, se arată în postare.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fpermalink.php%3Fstory_fbid%3Dpfbid0iaMa6qPANtLQUskqZgSsTK9EwdC2Pn7UGSeohUXtQevcgXJcMTYAcEDwbCWcXNnvl%26id%3D100071767302436&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”755″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>

Este a doua distincție militară primită de Dumitraș, după ce în 2019 i-a fost acordat Ordinul „Pentru curaj” clasa a treia, după ce a luat parte, începând cu 2017, la luptele din Donabas.

„La 1 august 2021, contractul s-a încheiat și am decis să demisionez din rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei și am plecat să lucrez în străinătate în capitala Belgiei, Bruxelles”, a povestit Dumitraș la începutul acestui an, într-un reportaj pentru canalul de televiziune C4.

Când Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, era într-o călătorie între Luxemburg și Belgia. Până seara și-a închis conturile cu firma la care lucra și pe 27 februarie era deja în Ucraina, la centrul de recrutare.

Rănit de mai multe ori în lupte, românul din Herța a declarat: „Eu, ca majoritatea colegilor mei, am copii, o mamă și o soție. Merită o viață fericită într-o Ucraina pașnică, prosperă și independentă!”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *