Cristian Tudor Popescu, fascinat de suporterii naționalei României la EURO 2024: „Mare diferență față de ce vedeam până acum. Schimbare miraculoasă”

Cristian Tudor Popescu, fascinat de suporterii naționalei României la EURO 2024: „Mare diferență față de ce vedeam până acum. Schimbare miraculoasă”

Cristian Tudor Popescu a făcut o analiză sinceră a parcursului naționalei României de până acum la EURO 2024. Prestațiile „tricolorilor” de la turneul final au reușit să-i stârnească interesul experimentatului gazetar, care a rămas plăcut impresionat de atmosfera spectaculoasă creată de români pe tărâm nemțesc.

Cristian Tudor Popescu, laude pentru naționala României: „Au jucat fotbal acești băieți”

România a început ca din tun la EURO 2024. „Tricolorii” au obținut cea mai clară victorie a lor din istoria turneelor finale, scor 3-0 cu Ucraina, însă n-au reușit să repete performanța și să scoată un rezultat pozitiv din meciul cu Belgia. Mult mai valoroasă pe hârtie, naționala lui Domenico Tedesco s-a impus cu 2-0 și a relansat lupta pentru calificarea în „optimi”.

Deși în trecut i-a criticat pe „tricolori” pentru momentele de incertitudine, Cristian Tudor Popescu i-a lăudat pe băieții lui Edi Iordănescu după primele două meciuri de la EURO 2024. „E prima dată după nici nu mai știu câți ani când mă uit cu plăcere la ce joacă naționala de fotbal a României! Indiferent că a câștigat cu 3-0 sau a pierdut cu 0-2, au jucat fotbal acești băieți!

Acesta este lucrul cel mai important. S-a produs un soi de limpezire, de clarificare a jocului naționalei României. De asemenea, un lucru extrem de important după părerea mea – și care face o mare diferență față de ce vedeam până acum – este că a crescut viteza de joc, viteza combinațiilor.

Până acum, echipa națională a României mi se părea statică. Combinațiile erau făcute la o viteză redusă, cu jucători stând pe teren. Acum, ele se produc într-o viteză sensibil mai mare, ceea ce dă calitate jocului echipei.

„Acum s-a produs o schimbare. E vizibilă și îmbucurătoare”

De asemenea, remarc faptul că echipa cu care Edi Iordănescu a venit la Europene e una orientată pe atac, ceea ce, din nou, este un lucru îmbucurător. Întotdeauna am considerat că scopul jocului de fotbal este golul!

De multe ori, jocul ăsta se practică pentru a da gol, nu pentru a face, de pildă, zece rezultate consecutive de 0-0. Nici nu jucam fotbal înainte de preliminarii, dar acum s-a produs o schimbare… Nu știu cum, nu știu care sunt cauzele ei, dar schimbarea e vizibilă și îmbucurătoare.

Repet, chiar și pierzând în fața Belgiei, România a jucat curajos, în viteză, a jucat pe atac, pe contre. Nu a încercat să se baricadeze în propriul careu în niciun moment, ceea ce este foarte important”, a declarat Cristian Tudor Popescu, potrivit gsp.ro.

CTP nu vrea să audă de omenie la Slovacia – România: „M-ar dezamăgi mult”

Slovacia și România se duelează în ultima etapă din Grupa E de la EURO 2024, miercuri, 26 iunie, ora 19:00, la Frankfurt. Ambele naționale se vor califica la braț în „optimi”, dacă vor remiza pe Deutsche Bank Park. Cristian Tudor Popescu nu concepe ca „tricolorii” să joace la egal cu naționala italianului Francesco Calzona.

„Aș vrea să-i văd jucând așa și cu Slovacia! După părerea mea, ar trebui să facem același joc ca până acum. M-ar dezamăgi mult să-i văd pe ai noștri jucând la meci egal. Sau, mai rău, la meci nul, la 0-0.

E important ce impresie lăsăm aici, în primul rând, pe mine asta mă interesează foarte mult. Ce impresie lăsăm Germaniei, că jucăm în Germania, ce impresie lăsăm tuturor celor prezenți aici, Ucrainei…

Dacă România face un pas înapoi acum și încearcă să joace meschin, la rezultat, greșește, după părerea mea! Și cred că rezultatul poate fi obținut așa, jucând ca până acum, curajos.

E posibil ca la sfârșitul meciului să avem un rezultat de egalitate, dar el să nu rezulte dintr-un calcul meschin, ci dintr-un joc de fotbal adevărat, așa cum a fost până acum”, a mai spus experimentatul gazetar.

Cristian Tudor Popescu, fascinat de suporterii naționalei României după primele două meciuri la EURO 2024

Atmosfera creată de suporterii români la Wurzburg, Munchen sau Koln s-a ridicat la nivelul EURO 2024. Cristian Tudor Popescu a remarcat prestația fanilor naționalei României și a făcut comparație cu incidentele de la meciul cu Kosovo din preliminarii.

„Remarcabile imaginile (n.r. cu suporterii români). Dom’le, s-au produs niște schimbări într-un timp scurt… Parcă miraculoase! Acesta e termenul. Nu știu ce să cred. Parcă și calitatea suporterilor a crescut. Mie, de multe ori, nu-mi plăceau suporterii naționalei noastre. Aveau manifestări uneori destul de greu suportabile.

Mi-amintesc și că s-a întâmplat ceva cu «Kosovo e Serbia» la un moment dat și alte lucruri de soiul ăsta. Acum, acești suporteri mi se par de altă calitate. Încurajează în mod frenetic chiar, dar pozitiv, și aș zice civilizat naționala României.

Fără accente nepotrivite ca până acum. Este impresionant să vezi așa ceva! S-a produs o schimbare și printre suporteri. Nu înțeleg cum!De asemenea, faptul că au venit români de prin toată lumea să susțină naționala…

Iarăși, e o premieră după părerea mea. Eu n-am mai văzut așa ceva în istoria jocurilor naționalei și, în general, în istoria sportului românesc. Mai ales după traversarea acestui «deșert» de ani și ani de zile… Nu am o explicație pentru aceste lucruri”, a completat CTP.

Gazetarul i-a lăudat și pe comentatorii români de la EURO 2024: „Nu mai sunt absurd patriotice”

În finalul interviului, Cristian Tudor Popescu a ținut să scoată în evidență prestația comentatorilor români de la EURO 2024. „Vreți să vă mai spun o schimbare? Totul se schimbă și e miraculos… Comentariile celor de la televizor nu mai sunt absurd patriotice.

Am și scris la un moment dat, nu mai știu la ce meci… Cei doi comentatori desfășurau un alt meci în comentariul lor decât ce era pe teren. Părea că noi jucăm extraordinar, că suntem pe cai mari, că-i zdrobim pe adversari. Pe teren, dimpotrivă, se întâmpla contrariul!

Asta considerau ei că e un comentariu patriotic, ca și cum cei din teren i-ar fi auzit și s-ar fi mobilizat. Atingând absurdul! Or, acum am văzut, în meciul cu Belgia, comentarii bune… Sigur, în favoarea echipei naționale, dar apăsând pe aspectele pozitive ale jocului nostru și, în același timp, recunoscând superioritatea uneori netă, vizibilă, a echipei Belgiei.

Iată și aici un progres îmbucurător! Au avut o atitudine patriotic realistă, care e mult mai plăcut de ascultat și de privit decât ce auzisem până acum, pentru unul ca mine. Nu am o explicație pentru toate aceste îmbunătățiri apărute peste noapte, efectiv”, au fost cuvintele lui Cristian Tudor Popescu.

Please follow and like us:
Pin Share