Cristina Spătar, discuții cu fostul soț din cauza pensiei alimentare: „Îl întreține soția”. Cum se descurcă acum artista cu banii

Cristina Spătar, discuții cu fostul soț din cauza pensiei alimentare: „Îl întreține soția”. Cum se descurcă acum artista cu banii

Cristina Spătar nu se înțelege cu Alin Ionescu, fostul ei soț, în privința pensiei alimentare. Artista a vorbit într-un interviu pentru Antena Stars despre situația ei financiară din prezent.

După o căsnicie de 8 ani, în anul 2016, Cristina Spătar și Alin Ionescu au decis să o ia pe drumuri separate. Divorțul a fost unul dureros pentru cântăreață, care a fost nevoită să își crească singură cei doi copii și s-a descurcat foarte greu din punct de vedere financiar.

Relația după despărțire nu a fost deloc bună între cei doi foști soți, iar omul de afaceri și-a refăcut viața și a devenit tată pentru a treia oară în urmă cu câțiva ani. Cristina Spătar este dezamăgită de faptul că Alin Ionescu nu dorește să își ajute financiar cei doi copii, pe Aida și pe Albert.

Recent, cântăreața a obținut prima victorie în procesul deschis împotriva fostului soț prin care a solicitat pensia alimentară pentru cei doi copii. Alin Ionescu a fost obligat să contribuie financiar la creșterea copiilor. În urma discuțiilor avute, fostul soț al Cristinei Spătar ar fi spus că nu are bani pentru a plăti pensia alimentară și că ar fi întreținut de actuala parteneră.

„Eu mi-am dorit să fac… nu îmi place să vorbesc despre asta, dar mi-am dorit pentru copii absolut tot ce se poate. Ei și-au dorit bănuții aceia ai lor, dar am ajuns în instanță și o doamnă avocată, care mi-a comunicat că am câștigat în primă fază, dar dânsul susține că nu are cu ce să plătească pensia alimentară, îl întreține soția. Mie îmi e bine, câștig destul de bine, mă descurc, dar copii își doresc acea pensie alimentară”, a spus Cristina Spătar, la Xtra Night Show, potrivit spynews.ro.

Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu

Cristina Spătar și Alin Ionescu, fostul soț
Cristina Spătar și actualul iubit, Vicențiu Mocanu
Cristina Spătar și Alin Ionescu

Artista a mărturisit că actualul ei soț, Vicențiu Mocanu, s-ar fi oferit să îi sprijine financiar pe cei doi copii ai săi. Cristina Spătar apreciază ajutorul necondiționat al partenerului ei, care a ajutat-o financiar extrem de mult. Omul de afaceri din Râmnicu Vâlcea i-a oferit soției sale un bloc și mai multe imobile.

Dacă înainte avea probleme din punct de vedere financiar și ajunsese să își vândă din bijuterii și haine, acum Cristina Spătar susține că se descurcă foarte bine.

„Oricum suntem o familie și nici nu ar fi nevoie. Suntem o familie, dar oricum nu e cazul. A fost așa o discuție, o glumă, dar nu e cazul. Albert are 14 ani, Aida are mâine-poimâine 12 ani, sunt mari, nu mai e cazul, oricum m-a «înfiat» pe mine destul”, a mai spus vedeta, la Xtra Night Show.

Cristina Spătar s-a recăsătorit la 7 ani de la divorț

Artista a fost cerută în căsătorie în decembrie 2022, în Dubai, și în aceeași lună a avut loc și cununia civilă. În vara acestui an, Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu, îndrăgostiții au fost și în luna de miere recent. Nunta a fost ca-n povești, iar la petrecere au participat aproximativ 500 de invitați.

În biserică, Cristina Spătar a pășit îmbrăcată într-o rochie albă, foarte decoltată, care a cântărit 10 kilograme, scrie Click. Pe cap a purtat o diademă, iar la gât a avut un colier cu diamante. Și florile din buchetul ei de mireasă au fost speciale, ea a ales cale albe.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *