CTP a dezvăluit cine ar fi antrenorul potrivit pentru Simona Halep: „După acel Martalogu’, nu îmi mai asum”

CTP a dezvăluit cine ar fi antrenorul potrivit pentru Simona Halep: „După acel Martalogu’, nu îmi mai asum”

Simona Halep se află în prezent la Miami, pentru a participa la primul meci oficial după ce TAS a redus suspendarea de la patru ani la 9 luni. Sportiva noastră se va confrunta în primul tur cu Paula Badosa, fost număr 2 mondial. Dacă va trece de primul tur al turneului, Simo se va avea parte de un duel de foc cu actualul număr 2 mondial, Aryna Sabalenka.

Cristian Tudor Popescu a dezvăluit cine ar fi antrenorul potrivit pentru Simona Halep. Este vorba despre Darren Cahill, care în prezent este angajat de Jannik Sinner.

Darren Cahill, antrenorul potrivit pentru Simona Halep în viziunea lui CTP

În prezent, Darren Cahill este angajat de Jannik Sinner, deci șansele ca acesta să revină alături de sportiva noastră sunt destul de mici. Cristian Tudor Popescu, însă, speră să îl vadă pe tehnicianul australian alături de Simona Halep. Din punctul lui de vedere, Horia Tecău nu ar fi opțiunea ideală pentru postul de antrenor al tenismenei, pentru că cei doi constănțeni sunt apropiați ca vârstă și, în aceste momente, Simonei i-ar prinde bine un antrenor cu experiență.

„Eu n-aș mai îndrăzni să fac vreo predicție în legătură cu următorul antrenor al Simonei. După ce s-a întâmplat cu acel ‘Martalogu’, sau cum îl cheamă, nu îmi mai asum nicio predicție. Despre Horia Tecău pot să spun atât: a fost un excelent jucător de dublu. După sau chiar înaintea lui Andrei Pavel ca importanță în istoria tenisului românesc… a fost dublu campion de Grand Slam, număr unu mondial la dublu.

A fost un jucător de mare clasă, dar are experiență puțină ca antrenor. E încă foarte tânăr în această meserie. Simona Halep are nevoie de cineva cu experiență.

Simona însăși e foarte experimentată, matură. Cred că Simona Halep și Horia Tecău sunt prea apropiați, ca vârstă. Cel mai bine ar fi să revină Darren Cahill, după părerea mea”, a răspuns CTP, când a fost întrebat dacă Horia Tecău ar fi un bun antrenor pentru Simona Halep, potrivit sport.ro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *