CTP comentează discursul lui Joe Biden despre Starea Uniunii. „Într-o luptă fizică, în ring, eu aș paria fără să ezit pe Biden”

CTP comentează discursul lui Joe Biden despre Starea Uniunii. „Într-o luptă fizică, în ring, eu aș paria fără să ezit pe Biden”

„Așa-zisele „gafe” ale lui Biden sunt, în mare majoritate, niște confuzii cel mult amuzante de nume și țări, care n-au provocat nicio reacție din partea celor confundați”, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu într-o postare pe Facebook, realizată după discursul despre Starea Uniunii susținut de Joe Biden.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, intitulată „Moșule, ce tânăr ești și cascadorul minciunilor”, jurnalistul spune că Joe Biden nu este în niciun caz „dus cu capul”, așa cum acuză unele voci.

„Ultimul său discurs despre Starea Națiunii înainte de alegerile din noiembrie este un exemplu grăitor. Forță, focusare, bun-simț, formulări memorabile („Un președinte american nu poate să-și iubească țara doar atunci când câștigă”, „America nu pleacă din Ucraina și nu se pleacă în fața Rusiei”, „Ronald Reagan, un președinte republican, a tunat: «Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!», Donald Trump îi spune lui Putin «Fă, dracului, ce vrei!»”), arată Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul spune că „valorile pe care președintele Biden le susține neclintit de multă vreme sunt împărtășite de orice om inteligent și cinstit: democrația, supremația legii, respingerea rasismului, discriminării, defăimării, minciunii. Patriotism autentic, nu patrioțeala lui Trump. Rolul planetar pe care Statele Unite nu au voie să-l abandoneze”.

„Minciunile înmărmuritoare, zilnice, debitate de Trump sunt trecute cu vederea”

În timp ce erorile lui Biden sunt vânate cu lupa, atrage atenția Popescu, „minciunile înmărmuritoare, zilnice, debitate de Trump în cascadă sunt trecute cu vederea de zeci de milioane de oameni.

„Așa cum trec cu vederea și peste relansarea economică a SUA, scăderea inflației și creșterea numărului de locuri de muncă în mandatul Biden. Erich Fromm a spus o vorbă mare: „Dacă 20 de milioane de oameni sunt simultan bolnavi de aceeași boală psihică, asta nu înseamnă că sunt mai puțin bolnavi decât unul singur”. America traversează acum o epocă de autohipnoză în masă, de renunțare la democrație după 250 de ani, ca aceea care a cuprins Germania în anii `30 și l-a propulsat la putere pe Hitler. „Șobolanii care trebuie stârpiți” ai Führerului, evreii, sunt acum, pentru Trump, imigranții de orice naționalitate”.

Pariază pe actualul președinte al SUA

De asemenea, jurnalistul este de părere că „președintele în exercițiu este viguros și limpede, nicidecum prea bătrân, cum se încăpățânează să repete unii. L-ați văzut în șort și tricou fără mâneci? Într-o luptă fizică, în ring, eu aș paria fără să ezit pe Biden, nu pe malacul Trump! Din punct de vedere electoral, în America situația e gravă. Și nu numai în America. Totuși, un „feeling” pe care nu-l pot argumenta rațional, și care nu știu de unde vine, îmi spune că Trump, cascadorul minciunilor, n-o să mai ajungă la Casa Albă…”, explică jurnalistul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *