CTP spune că George Simion a intrat clandestin la Papa Fracisc, odată cu grupul de artiști ai Concertului de Crăciun

CTP spune că George Simion a intrat clandestin la Papa Fracisc, odată cu grupul de artiști ai Concertului de Crăciun

După ce președintele AUR, George Simion, a anunțat că sâmbătă, 16 decembrie, că a fost primit de Papa Francisc într-o audiență privată și a publicat o fotografie pe contul personal de Facebook, Cristian Tudor Popescu a scris luni că Simion nu se află pe lista de audiențe de sâmbătă, de la Vatican. Miercuri, jurnalistul a revenit asupra subiectului și susține că președintele AUR a intrat clandestin în audiență.

Jurnalistul spune că a cercetat modul în care George Simion a ajuns în fața Papei Francisc și a aflat „cu certitudine” că nu a fost vorba despre o „audiență privată”, cum a anunțat liderul AUR. „Am dăruit Sfântului Părinte Francisc o sculptură în cadrul audienței private pe care am avut-o”, a scris Simion pe Facebook.

„Ieri, am publicat lista oficială a Vaticanului cu audiențele la Papa Francisc de sâmbătă, 16 decembrie 2023, zi în care pretinde G. Simion că a fost primit de Papa. După cum ați putut constata, nu figurează niciun George Simion pe această listă. Atunci, cum a intrat?! Am aflat, cu certitudine, și vă transmit și dumneavoastră.

Mai întâi, a încercat să se amestece între politicieni de la partidul Fratelli d`Italia, în cap cu premierul Georgia Meloni, care urmau să fie primiți de Papa în cadrul ceremoniei Bacio di Mano – Sărutarea Mâinii. Însă evenimentul a fost anulat.

Și atunci, românul absolut, salvatorul nației, Georgică, s-a băgat, sau a fost vârât, printre artiștii pe care îi vedeți trecuți la finalul listei, Artisti del Concerto di Natale – artiști ai Concertului de Crăciun. Clandestin, ilegal, infracțional. Iată explicația fotografiei, făcută și ea pe ascuns, cu telefonul, dintr-o poziție bizară, spate-stânga: Papa, față în față cu un șobolan strecurat în încăpere. Mi s-a luat un bolovan de pe inimă”, a scris CTP.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FCTPopescu%2Fposts%2Fpfbid02CMoyjgYk3nnKZrLHXTHL2NvxY4tJyYpzPEJpt2gh7MFWKGU1XD6rd9JWojy3SKuCl&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”599″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *