_2c3c6e492a.jpg)
Ceaiul a apărut prima dată în Asia, prin secolul al XV-lea, după ce Coreea a exportat planta în China. Ceaiul a fost adus ca marfă exotică de exploratorii portughezi și de comercianții vremii venețieni dar și portughezi.
Olandezii au fost printre primii europeni care aduceau cantități considerabile de ceau pe vapoarele lor.
Abia după aceea a ajuns ceaiul un obicei celebru deja în rândul britanicilor, într-o primă etapă doar aristocrații bucurându-se de „ceaiul de la 5 o`clock”. Mai ales că monopolul asupra acestui negoţ cu ceai a fost deţinut, mai bine de un deceniu, de East India Company, scrie historia.ro. Și apoi a fost nevoie de trei secole ca ceaiul să intre în obiceiurile fiecărui britanic de rând.
Locuitorii Micului Paris erau foarte la curent cu cele mai noi trenduri europene, așa că ceaiul de la ora 5 a devenit un obicei și pentru bucureșteni încă din perioada interbelica. A fost o perioada in care viata sociala a Bucurestiului a inflorit foarte mult, cu numeroase restaurante si cafenele.
Ritualul cunoscut ca „ceaiul de la 5 o`clock” a apărut mai întâi în familiile aristocraților vremii.
În Anglia, noua băutură a fost popularizată în anii 1660 de regele Charles al II-lea (n. 29 mai 1630-m. 6 februarie 1685) și soția sa portugheză, Infanta Catherine de Braganza. , însă de-abia la jumătatea secolului al XIX-lea apare ritualul ceaiului de la ora 5.
La începutul anilor 1800, englezii luau ultima masă a zilei între orele 19:00 și 20:30. Iar durata mare de timp dintre prânz și cină provoca neplăceri legate de așteptata masă, astfe lcă a apărut soluția.
Doamna de onoare a reginei Victoria (1819-1901), Anna Maria Stanhope (Ducesă de Bedford) este cea care a considerat că până la cină se poate servi un ceai. Cum ora cinci era cam la jumătatea distanţei dintre mese, nu a trecut mult până când ceremonialului sorbirii ceaiului i-a fost anexat şi prefixul „…de la ora cinci“.
La început, servitorii se furişau cu ceştile cu ceai în camerele ducesei de Bedford, care a început apoi să-şi invite prietenii pentru a-i ţine companie în jurul mesei pline cu ceşti.
Cum ceaiul trebuia „să ţină şi de foame“, licoarea era un bun prilej pentru câteva… gustări: chifle unse cu unt, prăjiturele şi diferite dulciuri asezonate. La popularitatea ritualului a contribuit şi adăugarea unui apendix, scris pe invitaţiile celor care urmau să vină în vizită: „sunteţi invitat la un ceai şi la o plimbare în grădină“.
Nu a trecut mult timp ca întreaga clasa nobila a Londrei să profite de acest obicei mai ales pentru socializare. Membrii clasei nobilimii londoneze serveau ceai și mâncau sendvișuri.
Iar tradiționala plimbare avea loc în Hyde Park.
Iar doamnele din înalta societate aveau și ținute speciale pentru „ceaiul de la 5 o`clock”. Se îmbrăcau în rochii lungi, mănuși și pălării pentru a lua ceaiul în salon, în compania prietenelor, între orele 16:00 și 17:00. Ceaiul servit provenea din India sau Ceylon și era acompaniat de o selecție de sandvișuri, prăjituri sau celebrele scones.
Obiceiul a fost preluat in scurt timp si de clasele de mijloc si de jos. Iar pentru clasa muncitoare, ceaiul de la ora 5 era un prilej foarte bun pentru o pauză în timpul programului de lucru si de a petrece putin timp cu prietenii.
Iar ceaiul de la ora 5 a creat deja un nou univers, cu saloane elegante, precum și servicii fine de porțelan, lingurițe de argint, ceainice, cu mese decorate select și maniere deosebite.
Cum trebuia ținută ceașca de ceai
Iubitorii de ceai tineau ceasca având degetul mic ridicat in aer pentru a evita sa se verse continutul. Iar lingurita de ceai nu se lasa niciodata in ceasca. Aceasta era pusa pe farfurie, in partea dreapta.
Ceasca de ceai nu trebuia niciodata tinuta in mana atunci cand nu se bea ceai din ea, ci trebuia sa ramana pe farfurie.
De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în zilele noastre, britanicii măsoară patriotismul şi în numărul ceştilor cu ceai servite într-un an. Fostele colonii britanice din Java, India şi Sri Lanka cultivau adevărate „câmpii de ceai“ pentru a fi folosite în Anglia, importul de cafea (din Arabia) fiind cumva peste mâna regatului, mai scrie historia.ro.
Chiar şi în secolul al XXI-lea, Marea Britanie importă 144.000 tone din populara plantă pe parcursul unui an, un număr impresionant de 165 milioane de ceşti cu ceai fiind băute în fiecare zi.
