Cum a evadat interlopul „Musca” în ambuscada în care au fost uciși doi polițiști, în Franța. Noi imagini cu momentul fugii. Video

Cum a evadat interlopul „Musca” în ambuscada în care au fost uciși doi polițiști, în Franța. Noi imagini cu momentul fugii. Video

Au apărut noi imagini cu momentul în care a evadat interlopul „Musca”, în Franța, acolo unde a fost pusă la cale o ambuscadă. Doi polițiști au fost uciși, iar alți trei au fost răniți, marți, 14 mai, lângă Paris.

Imagini cu momentul în care a evadat interlopul „Musca”, în Franța

Incidentul a avut loc pe o autostradă din apropiere de Paris, în timp ce deținutul era dus cu duba poliției la un tribunal din Rouen. Autospeciala în care se afla Mohamed Amra, zis „Musca” a fost lovită de o mașină.

În imagini se poate observa cum, imediat după impact, un bărbat coboară de la volanul autoturismului, un SUV Peugeot negru. Apoi își fac apariția și alți indivizi, toți înarmați. Aceștia coboară dintr-o altă mașină.

Criminalii trag mai multe focuri de armă în duba de poliție și în celalelate două autovehicule care însoțeau autospeciala. Ulterior, bărbații reușesc să pătrundă în dubă și să îl elibereze pe interlopul „Musca”.

În cele din urmă, atacatorii și deținutul reușesc să fugă, însă înainte ucid doi polițiști și rănesc alți trei. Mașinile care ar fi fost folosite de indivizi au fost găsite incendiate, potrivit procurorilor.

1st video of the attack in which 3 French prison guards were killed today

Another 3 guards were seriously wounded after 4 men armed with Kalashnikovs rammed their van while transporting a gang leader from one prison to another

The gang leader Mohamed “The Fly” managed to escape pic.twitter.com/g1MxRMElGb

— Visegrád 24 (@visegrad24) May 14, 2024

„Au ieșit bărbați cu arme, alături de alți bărbați înarmați care au coborât dintr-un vehicul Audi, care probabil urmărea duba închisorii”, au informat autoritățile din Paris, conform Sky News.

Deținutul este căutat de autorități

Până acum, interlopul „Musca” nu a fost găsit de autorități. Sute de jandarmi și polițiști îl caută de deținutul evadat. Mohamed Amra era încarcerat la închisoarea Val de Reuil, de lângă Rouen.

El era transportat la tribunal pentru un nou proces, fiind acuzat de mai multe infracțiuni. Interlopul, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat pentru tâlhărie prin efracție la data de 10 mai 2024.

Era cercetat și pentru un asasinat produs în Marsilia. Mohamed Amra ar fi avut legături cu mafia din Marsilia. Conform autorităților, aici s-a constatat o creștere semnificativă a violențelor și a traficului de droguri.