Industriașii români rămași în țară după Al Doilea Război Mondial au devenit „dușmanii poporului” în noul regim totalitar instalat. Averile le-au fost confiscate, iar mulți au fost trimiși abuziv la închisoare. Supraviețuitorii au fost hăituiți toată viața. Un dosar de urmărire făcut public de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată modul în care a fost tratat, umilit și urmărit timp de zeci de ani un industriaș din Ploiești.
Antreprenorul român Gheorghe Mociorniță, rudă cu mult mai cunoscutul Dumitru Mociorniță, a avut dosar de urmărire la Securitatea comunistă din 1946 și până la decesul său, în 1982. Securiștii s-au folosit în toată perioada în care l-au supravegheat inclusiv de un prieten al industriașului, având numele de cod „Mihăilescu Ion” și care transmitea periodic informări după întâlnirile cu „ținta”. În multe dintre înscrisurile păstrate în arhive sunt prezentate informații intime din viața personală a familiei industriașului.
Trupe de securitate constituite în România după 1946. Sursa foto: IICMER
Gheorghe Mociorniță s-a născut în anul 1897, în comuna Țintea din Prahova. Într-un document din 9 august 1946, Chestura Poliției Ploiești raporta că a făcut politică de centru-dreapta și că la momentul respectiv era înscris în Partidul Național Liberal – Tătărescu. A avut o fabrică de pâslă și de încălțăminte la Ploiești, unde lucrau 40 de persoane, afacere naționalizată în anul 1948. În anii ‘50 a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru deținere ilegală de aur, pedeapsă pe care nu a executat-o pentru că a fost amnistiat.
Cele multe înscrisuri păstrate la dosarul de urmărire provin din perioada anilor ‘60. Mociorniță era „semnalat” de agenți ca având „manifestări dușmănoase”, atât pentru că era un fost „exploatator”, cât și pentru faptul că obișnuia să comenteze situația internă și internațională în mod „tendențios”, respectiv asculta posturile de radio „capitaliste”. Din acest motiv, avea să fie pus la punct un „plan de măsuri” special privind supravegherea.
Era parte a așa-zișilor moșieri sau burghezi, care deveniseră dușmanii societății. Cei mai mulți au avut de suferit pentru că au fost condamnați la închisoare și unii chiar au murit în închisori. Erau un fel de paria ai societății, fiind urmăriți până la moarte. De obicei, aveau de suferit și copiii lor, care nu puteau să urmeze facultăți.
Cercetătorul și istoricul Liviu Zgârciu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia:
Potrivit acestuia, aversiunea regimului față de foștii industriași interbelici s-a mai domolit după venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere, în 1968. În cazul lui Gheorghe Mociorniță, sistemul nu s-a opus ca cei doi copii să studieze la facultate.
Cum era instruit informatorul de către Securitate
Într-o notă informativă din 25 iulie 1962, sursa „Mihăilescu Ion” prezenta Securității informații despre fosta avere a industriașului Miciorniță. În afară de fabrica din Ploiești, acesta a mai achiziționat Hotelul Gociman din București, precum și alte câteva imobile din Capitală, pe care le-ar fi vândut ulterior. „Agentul a fost instruit de a se apropia și căpăta încrederea obiectivului și treptat să abordeze diferite probleme pentru a-i stabili activitatea și relațiile sale și atitudinile față de regim”, susținea lt. maj. Ralea Marcu, ofițer operativ în cadrul Securității Ploiești, în subsolul notei informatorului. Acesta și-a luat misiunea foarte în serios și își aștepta „obiectivul” atunci când ieșea să facă piața.
Pentru că nu a reușit să îl întâlnească o perioadă de timp, a mers la farmacia unde lucra soția lui, care i-a transmis că soțul său stă acasă și se ocupă de gospodărie și de copii și iese regulat la cumpărături. Întâlnirea mult așteptată s-a produs în 6 octombrie 1962, fiind relatată cu lux de amănunte într-o notă informativă transmisă în ziua următoare. Discuțiile s-au axat pe problemele familiale ale fostului industriaș, care era bucuros că fiul ce mare a intrat la facultate, iar băiatul cel mic urma să încheie liceul în anul următor. Informatorul relata o apropiere foarte benefică față de „obiectiv”, care s-a arătat foarte bucuros de reîntâlnirea dintre ei.
„Agentul, în discuțiile ce le va purta, (n.r. – trebuie) să stabilească felul său de viață, cum reușește să-și acopere cheltuielile familiale numai cu un salariu al soției care este farmacist, ce preocupări are, cu cine mai întreține relații”, erau recomandările securistului care îl avea în coordonare pe informator.
Dosarul întocmit de Securitate pe numele lui Gheorghe Mociorniță.
Problema „foștilor exploatatori”
Gheorghe Mociorniță, urmărit în cadrul „problemei foști exploatatori”, devenise o situație stringentă pentru securitatea din Ploiești, care a întocmit o „notă analiză” privind preocupările și sursele de venit ale acestuia. Este relatată o așa-zisă „manifestare dușmănoasă”, respectiv faptul că acesta i-ar fi spus unui agent că „rușii sunt în derută, sunt turbați, inițiativa o au americanii care pregătesc rapid războiul contra comunismului și că în toamnă precis va începe războiul”.
„Astăzi deși nu putem scoate un cuvânt și nu putem să ne organizăm, dar să fim gata să sărim cu toții la momentul când vor porni americanii ca să-i dăm peste cap pe comuniști. Americanii mereu spun la radio că popoarele cotropite de comunism să fie vigilente și să-și apere dârz drepturile”, ar mai fi spus fostul industriaș, potrivit agentului securității. Aceste afirmații nu puteau fi verificate, existând posibilitatea reală să fie inventate de către agenți. Securitatea urmărea și persoanele cu care se întâlnea Mociorniță, printre acestea fiind foști generali de armată, avocați sau profesori.
„Nemernicii mi-au ucis copilul”
În 1964, familia Mociorniță avea să treacă printr-o mare tragedie. Fiul cel mic, student în anul II la Matematică, a decedat înecat în perioada unei activități de practică, în timp ce înota într-un lac din Brăila. „L-am găsit foarte supărat din cauza decesului fiului său de 19 ani. A spus că a fost trimis împreună cu alți colegi în baltă pentru muncă în folos obștesc și nu au fost supravegheați. «Nemernicii mi-au ucis copilul», spunea tot timpul. Timp de 20 de minute a insultat și blestemat regimul spunând că e vinovat de nenorocirea lui”, relata sursa „Bătrînu Ion”.
Chiar și această tragedie era văzută de reprezentanții Securității ca o ocazie de a afla alte lucruri de la Mociorniță, de interes pentru regim, respectiv modul în care își susținea cheltuielile și persoanele cu care se întâlnea. Securiștii bănuiau că fostul industriaș avea resurse financiare secrete, altfel nu își explicau de ce nu căuta un loc de muncă, în condițiile avea doi copii. În toată perioada cât a fost urmărit, agenții aflați pe urma acestuia nu au reușit să afle nimic despre astfel de surse de bani.
La dosar mai apar și alte informări, din anii următori, care insistă pe faptul că ținta Securității era foarte afectată de pierderea suferită și nu mai ieșea decât foarte rar din casă. Cu toate acestea, în februarie 1965, Securitatea din Ploiești întocmea un nou „plan de măsuri” care îl viza pe industriaș. Patru agenți informatori, deveniți apropiați ai lui Gheorghe Miciorniță, au primit misiuni de a-l urmări și de a afla cât mai multe informații de la acesta.
Resurse financiare imense risipe degeaba
Informatorii nu au aflat aproape nimic, dată fiind starea psihică a bărbatului, motiv pentru care la sfârșitul anului 1965 era luată o hotărârea privind închiderea dosarului informativ.
„La data deschiderii dosarului informativ, din materialele existente rezulta că cel în cauză se situa pe o poziție dușmănoasă regimului democrat popular, audia posturile de radio capitaliste, comenta de pe poziții dușmănoase emisiunile audiate, întreținea legături cu elemente din categoria foștilor exploatatori, colportori de zvonuri tendențioase, își punea speranță în schimbarea regimului cu sprijinul puterilor capitaliste”, se susținea în hotărârea din 21 octombrie 1965. Ulterior, Gheorghe Mociorniță, în vârstă de 68 de ani, era trecut în evidența pasivă a Securității, iar în 1969 era „scos din baza de lucru”. Ultimul document lucrat de ofițerii de urmărire datează din 14 iunie 1983, când a fost întocmită o notă raport prin care se cere scoaterea din evidențe a acestuia și clasarea materialelor în arhive ca urmare a decesului.
Se încheia astfel o vastă operațiune, care s-a întins pe o perioadă de 40 de ani și care a implicat resurse umane și financiare importante. Un cetățean român avea să fie urmărit și verificat permanent pentru simplul motiv că înainte de venirea comuniștilor la putere a fost un antreprenor și ar fi „exploatat” 40 de oameni care lucrau la fabrica sa.
