Pe 19 aprilie, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat pentru presa rusă că este gata să negocieze cu Ucraina ”nu doar de dragul spectacolului”, însă nu cu președintele Volodimir Zelenski. ”Suntem total convinși că trebuie să continuăm operațiunea militară specială. Indicăm că suntem gata de negocieri nu doar pentru spectacol. Acesta este adevărul, însă discuțiile cu Zelenski nu au sens, din mai multe motive”, a spus Lavrov.
În primele săptămâni ale războiului din Ucraina se părea că regimul de la Kiev nu are nicio șansă să reziste în fața Rusiei. În afară de condamnările formale ale invaziei ruse, Occidentul nu a oferit nimic regimului Zelenski, așteptând parcă să observe dacă armata reformată începând cu anul 2014, dacă serviciile secrete epurate, politicienii epurați și ei cu ajutorul organelor anticorupție și al ONG-urilor vestice vor rezista asaltului.
Ce s-a întâmplat pe front este relativ limpede. Însă mai puțin limpezi sunt inițiativele diplomatice ale Kievului și Moscovei din primele luni ale războiului, inițiative care au fost aproape de a aduce un acord pentru încetarea focului și un tratat privind neutralitatea Ucrainei.
Primele contacte dintre Rusia și Ucraina au început pe 28 februarie 2022, în Belarus, cu medierea președintelui Alexandr Lukașenko. Până în luna aprilie, după negocieri ce au avut loc la Istanbul, Rusia și Ucraina au făcut pași importanți spre un acord, însă, în luna mai, negocierile au încetat. Ce s-a întâmplat? Cât de departe s-a ajuns pe calea spre încetarea războiului? Și de ce acordul nu a fost finalizat?
La aceste întrebări încearcă să răspundă un articol semnat de Samuel Charap, de la Rand Corporation, publicat de Foreign Affairs. Autorul a intervievat mai mulți oficiali implicați în negocieri și a avut acces și la documente din timpul negocierilor ruso-ucrainene. Concluzia sa nu este deloc favorabilă Ucrainei – nici la momentul 2022 și nici acum, după mai bine de doi ani de război: partenerii vestici ai Ucrainei nu au dorit să-și asume noi angajamente pentru a asigura securitatea Ucrainei, ceea ce sugerează că perspectiva aderării Ucrainei la NATO era și este inexistentă. În al doilea rând, negocierile par să fi eșuat din cauza că Moscova și Kievul și-au dorit prea mult și prea repede la acel moment.
În martie 2022, după câteva săptămâni de negocieri, Rusia a ajuns să renunțe la capitularea imediată a Ucraine și să insiste doar asupra neutralității țării și a ”denazificării”. De cealaltă parte, Ucraina a renunțat la propria condiție a capitulării Rusiei și a insistat mai mult pe garanțiile de securitate oferite de marile puteri. Aceste garanții trebuiau să fie diferite de cele din Memorandumul de la Budapesta, din 1994, atunci când Ucraina a renunțat la arsenalul nuclear sovietic în schimbul unor garanții din partea Rusiei, SUA și Marii Britanii. Marele neajuns al Memorandumului de la Budapesta era că semnatarii nu se angajau decât să se adreseze Consiliului de Securitate ONU în cazul unei agresiuni asupra Ucrainei, fără a fi obligați să apere Ucraina.
Natfali Bennett, premierul Israelului la momentul negocierilor ruso-ucrainene de la Istanbul și unul dintre mediatori, a fost extrem de citat cu afirmația sa cum că eșecul acestor discuții s-a datorat presiunilor Vestului asupra regimului Zelenski. Bennett arată, pentru Foreign Affairs, că Volodimir Zelenski era extrem de insistent în ce privește garanțiile de securitate.
Samuel Charap, cercetătorul de la Rand Corporation, a obținut textul integral al comunicatului unei runde de negocieri care a avut loc la Istanbul, la jumătatea lunii martie 2022, scheletul potențialului acord ruso-ucrainean – ”Prevederi cheie ale Tratatului privind Garanțiile de Securitate pentru Ucraina”.
– Ucraina urma să renunțe la orice intenție de a adera la alianțe militare, de a avea baze militare și trupe străine, armament străin (inclusiv arme nucleare) pe teritoriul național;
– Puterile garante urmau să fie membrii permanenți ai Consiliului de Securitate ONU (inclusiv Rusia), plus Canada, Germania, Israel, Italia, Polonia si Turcia;
– Toate statele garante ar fi fost obligate, după consultări cu Ucraina și după consultări între ele, să ofere asistență militară, arme, să impună o zonă de interdicție aeriană și să trimită propriile forțe armate în Ucraina, în cazul în care țara ar fi o fost atacată. Obligațiile acestea ar fi fost mai puternice decât cele prevăzute de Articolul 5 al Tratatului NATO. (Într-o rundă de negocieri de la jumătatea lunii aprilie, Rusia a încercat să dilueze acest articol, insistând că o posibilă intervenție militară ar fi trebuit să aibă loc ”pe baza deciziei convenite de toate statele garante”, astfel încât Moscova, cel mai probabil invadator, să aibă drept de veto).
– statele garant (inclusiv Rusia) se angajează să faciliteze aderarea Ucrainei la UE. Este o prevedere remarcabilă, pentru că, în 2013, regimul Putin a făcut presiuni asupra fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, pentru a nu semna acordul de asociere la UE.
– Rusia și Ucraina stabileau că disputa privind Crimeea urma să fie rezolvată în următorii 10-15 ani, o prevedere care sugerează că Rusia era dispusă să negocieze statutul Crimeii, care era deja anexată.
– În Ucraina ar fi urmat să aibă loc un proces de denazificare, despre care Foreign Affairs scrie că, în viziunea Rusiei, însemna îndepărtarea regimului Zelenski.
– Dimensiunea Armatei Ucrainei a fost subiectul unor negocieri aprige. Ucraina a insistat pe o armată de 250.000 de militari pe timp de pace, în timp ce Rusia a insistat pe 80.000. Ucraina insista pe 800 de tancuri, în timp ce Rusia pe 340. Ucraina viza un arsenal de rachete cu rază de acțiune de minimum 280 de km, în timp ce Rusia nu accepta mai mult de 40 de km. rază de acțiune.
– Aspectele teritoriale urmau ăa fie discutate direct de președinții Putin și Zelenski.
Proiectul de tratat de mai sus a fost abandonat, negocierile au eșuat. Propaganda rusă susține că Zelenski a fost convins de fostul premier britanic Boris Johnson să renunțe la acest acord și să continue războiul. Fals, scrie Foreign Affairs. Propaganda vestică susține că Zelenski a renunțat la negocieri după descoperirea masacrului de la Bucea (la începutul lunii aprilie), după retragerea trupelor ruse de lângă Kiev, la finalul unii martie. Fals, scrie Foreign Affairs, arătând că discuțiile au continuat mai bine de o lună după descoperirea macabră.
Atunci de ce au fost abandonate negocierile? Pentru că, spune un fost oficial american citat de Foreign Affairs, regimul de la Kiev nu s-a consultat cu Washingtonul înainte de redactarea comunicatului amintit mai sus. Tratatul ar fi creat pentru SUA obligația de a interveni militar în Ucraina, cel mai probabil împotriva Rusiei, iar acest lucru era inacceptabil pentru Washington. În aceste condiții, cât de sincere și realiste sunt promisiunile recente ale NATO (adică SUA) privind aderarea Ucrainei la Alianță?
”Negocierile au eșuat pentru că negociatori au pus carul ordinii de securitate postbelice înaintea boilor încheierii conflictului propriu-zis. Au fost omise chestiuni esențiale de management al conflictului (coridoare umanitare, încetarea focului, retragerea trupelor), dar s-a încercat în schimb creionarea unui tratat de pace pe termen lung prea ambițios. Pentru a fi onești Ucraina și Vestul au încercat și varianta în oglindă, prin Acordurile de la Minsk din 2014 și 2015, când au discutat în amănunt despre încetarea focului și despre retragerea armamentului”, scrie Foreign Affairs. Trebuie amintit că fostul cancelar Angela Merkel a declarat că negocierile în formatul Minsk au fost o modalitate prin care Vestul a câștigat timp pentru a întări armata Ucrainei și a o pregăti pentru război pe scară largă.
”Comunicatul vorbea despre un cadru multilateral care ar fi necesitat ca Vestul să se implice la nivel diplomatic cu Rusia și să ia în calcul garanții reale de securitate pentru Ucraina. Niciunul dintre aceste aspecte nu era o prioritate pentru Statele Unite și aliați la acel moment”, mai scrie Foreign Affairs despre cauzele eșecului negocierilor de la începutul anului 2022. Cu alte cuvinte, SUA și o parte din aliații din NATO nu au dorit ca războiul din Ucraina să dureze o lună (așa cum au durat o bună parte din conflictele interstatale postbelice). Ucraina nu era singura miză a războiului abia iscat: conducta Nord Stream nu fusese încă minată, Germania și restul aliaților europeni nu renunțaseră la relațiile economice cu Rusia, nu simțiseră încă ce înseamnă efortul de război și contribuțiile mari pentru NATO și industria militară a SUA, Franța lui Emmanuel Macron cocheta încă cu ideea negocierilor cu Vladimir Putin, nicidecum cu ideea trimiterii de militari pentru operațiuni în Ucraina, așa cum se întâmplă acum. Războiul trebuia să dureze nu numai pentru a fragiliza armata si economia Rusiei, ci și pentru a reaminti Europei ”cine e șeful” și a ralia vechiul continent pentru noile confruntări ale Americii.
Iar războiul va mai dura. Ajutorul de 60 de miliarde de dolari care a trecut de marele hop din Camera Reprezentanților din SUA poate asigura pozițiile defensive ucrainene și întărește chemările la război ale neoconservatorilor din politica, presa și mediul think-tankurilor americane, precum familia Kagan-Nuland (care controlează Institutul pentru Studierea Războiului) și familia Applebaum-Sikorski (actualul ministru de Externe al Poloniei). Într-un articol publicat de The Atlantic, Anne Applebaum scrie că SUA trebuie să facă urgent presiuni asupra aliaților din Europa pentru a confisca activele de 300 de miliarde de dolari ale Rusiei și a le trimite in Ucraina, pentru că sunt ”argumente legale și morale excelente” pentru asta.
”Războiul nu se va termina decât când rușii nu vor mai dori să lupte, iar asta se va întâmpla când își vor da seama că nu pot câștiga. Acum este rândul nostru să-i convingem, și să convingem și cercul politicienilor pro-ruși din America, că invazia nu va avea succes. Cea mai bună metodă pentru a face asta este să credem în noi înșine”, scrie Applebaum.
La asemenea strigăt de război, cea mai buna replică pare cea a unui evreu implicat în negocierile dintre Rusia și Ucraina: ”Este o glumă despre un tip care încerca să le vândă trecătorilor podul Brooklyn”. ”America v-ar da garanții? Se va angaja că, peste mai mulți ani, dacă Rusia va ataca, va trimite soldați în Ucraina? După ce s-a retras din Afganistan și nu numai? Volodimir, nu se va întâmpla așa ceva”, spune fostul premier israelian Naftali Benett despre o discuție cu președintele Ucrainei, în 2022.
The post Cum au căzut negocierile care ar fi putut aduce pacea appeared first on Cotidianul RO.
