Cum este bine ca bărbaţii să urineze: în picioare sau aşezaţi pe vasul de toaletă?

Cum este bine ca bărbaţii să urineze: în picioare sau aşezaţi pe vasul de toaletă?

Baia este pentru mulți dintre noi mai mult decât un simplu spațiu în care ne îndeplinim funcțiile corporale. Așadar, baia este acel loc intim pe care mai ales bărbații îl folosesc pentru a se elibera din punct de vedere psihologic, ceea ce spune multe despre starea mentală de bine a acestora și mai puțin despre motivele pentru care ei petrec mai mult timp în baie comparativ cu femeile.

Într-o lume în continuă schimbare, în care normele sociale și așteptările cu privire la comportamentul oamenilor evoluează în mod constant, apar tot mai multe subiecte de discuție aparent simple, dar care sunt pe cât de complexe și interesante, pe atât de controversate. Unul dintre acestea îl reprezintă poziția din care bărbații ar trebui să urineze.

Este important să nu omitem faptul că oamenii au dreptul să aleagă, iar semenii lor ar trebui pur și simplu să respecte alegerile acestora. Opțiunile anumitor bărbați în ceea ce privește modul în care aleg să-și gestioneze necesitățile fiziologice nu ar trebui să dea naștere la nici un fel de stereotipuri de gen și prejudecăți discriminatorii. O înțelegere profundă a implicațiilor pe care le pot avea preferințele unora poate contribui la o dezbatere informată pe marginea felului în care fiecare individ dorește să procedeze în această direcție. În acest context ne-am propus ca în articolul de astăzi să explorăm împreună acest subiect amplu dezbătut, să vedem care sunt argumentele pro și contra și, de asemenea, precum și factorii de natură culturală, igienică, ecologică și, nu în ultimul rând, medicală care se află în spatele acestei practici aparent banală.

Olița de noapte, preambul la vasul de toaletă

În ultima vreme se discută destul de mult pe marginea modului în care bărbații ar trebui să urineze: din picioare sau așezați pe vasul de toaletă. Experții în domeniu spun că acest obicei se deprinde în foarte multe cazuri în perioada în care mămicile îi învaţă pe cei mici să facă pipi la oliță cu scopul de a-i ajuta treptat să scape de scutec.

În acest fel, băieții vor dezvolta o dorinţă instinctivă de a sta confortabil pe oliţă atunci când vor să-și facă nevoile fiziologice. Medicii recomandă această metodă spunând că cel mic va ajunge să privească mersul la toaletă ca pe un întreg pentru simplul fapt că atât „numărul 1”(pipi), cât și „numărul 2”(scaunul) se elimină stând în poziție şezând. Pentru un copil în vârstă de 1-2 ani care se află în plin proces de învățare a mersului la WC, este destul de dificil să facă diferența între cele două nevoi fiziologice şi pentru că, de multe ori, acestea merg „la braț”, este de preferat să îl înveţi pe cel mic să folosească oliţa pentru ambele, astfel încât să poată scăpa complet de scutec. În momentul în care băieţelul a deprins felul în care se folosește oliţa şi poate să facă acest lucru fără incidente se va putea trece la învăţarea tehnicii de făcut pipi din poziţia în picioare.

Însă, odată ce se învață cu olița, pe măsură ce vor crește, unii băieței nu vor mai vrea să-și facă nevoile decât așezați pe vasul de toaletă, inclusiv atunci când fac pipi, iar acest obicei se va prelungi până când vor deveni adulți, scrie site-ul Totul despre Mame. Un lucru este cert: dacă te decizi să îl înveţi pe băiatul tău să urineze stând pe WC, decizia finală îi va aparţine acestuia.

Cum este mai sănătos să urineze bărbații?

Studiile au arătat că obiceiul multor bărbați de a urina stând așezați pe vasul de toaletă este mai bun pentru sănătatea acestora deoarece ajută vezica urinară să se golească mai repede și mai complet. Acest lucru este benefic pentru cei care se confruntă cu probleme la nivelul tractului urinar inferior sau cu prostata mărită.

Din punct de vedere medical, explicația este următoarea. Prostata, care se află la intersecția aparatului urinar cu aparatul genital masculin, sub vezica urinară, are rol în formarea lichidului seminal. Prin mijlocul prostatei trece şi uretra, acel canal prin care se goleşte vezica urinară. De aceea, dacă prostata este mărită, aceasta ar putea împiedica bărbații să-și golească complet vezica urinară și, implicit, ar putea provoca probleme medicale ale tractului urinar, de la infecții și până la apariția pietrelor la rinichi. Din această cauză, urinarea ar fi dificilă, iar în unele cazuri chiar imposibilă. Pentru a preîntâmpina o serie de probleme de sănătate care pot apărea mai târziu la nivelul aparatului reproducător şi urinar, medicii le recomandă bărbaţilor să urineze doar din poziţia stând pe vasul de toaletă deoarece, așa cum spuneam, vezica va fi complet golită, potrivit site-ului IFLScience.

Vezi și ce: Ceai de merișoare – medicament natural pentru tratarea infecției urinare

De ce este bine ca bărbații să urineze stând pe vasul de toaletă

Obiceiul unor bărbați de a urina stând așezați este bun atât pentru sănătatea acestora, cât și pentru igiena gospodăriilor. Așadar, dincolo de considerentele legate strict de sănătate, prin această practică foarte comună în rândul bărbaților, se elimină riscul ca urina să ajungă pe podea, pe colacul sau pe capacul vasului de toaletă și chiar pe alte obiecte de uz personal aflate în baie.

Spre exemplu urina poate ajunge inclusiv pe periuțele de dinți care se află în apropiere din cauza așa-numitelor „picături satelit”, care se pot împrăștia pe o rază foarte mare. În plus, în ciuda faptului că urina este în mare parte sterilă, specialiștii spun că „picăturile sunt destul de capabile să adăpostească diverse bacterii”, așa cum este cazul E.coli din materiile fecale. De asemenea, dacă picăturile de urină nu sunt depistate la timp și, deci, nu sunt necurățate, pot apărea mirosuri neplăcute în baie. În același timp, există voci care susţin ideea că este normal ca bărbaţii să beneficieze şi ei de intimitate în momentul în care merg la toaletă, opțiune de care nu ar putea beneficia atâta timp cât sunt obligaţi să folosească pisoarul. Astfel, ei pot să reflecteze într-un spațiu liniștit ceea ce este bine pentru sănătatea lor mintală.

Nu în ultimul rând, reprezentante ale unor cercuri feministe sau de stânga spun că, dacă bărbații se așează pe vasul de toaletă pentru a urina, dau dovadă de respect față de femei, considerând că ideile de patriarhat îi încurajează pe bărbați să se comporte mai responsabil atunci când se află în baie. În schimb, cei de dreapta susțin că această practică reprezintă o metodă de domesticire a bărbaților, care renunță la trăsăturile lor „masculine” reprimate în detrimentul unor comportamente mai „feminine”.

În ce țări europene bărbații se așează pentru a urina

Se discută tot mai mult despre faptul că bărbații ar trebui se așeze pe vasul de toaletă pentru a urina – unii experți spunând că este bine pentru sănătate și… pentru periuțele de dinți ale familiei. Anul trecut, compania britanică YouGov, specializată în cercetare de piață și analiză de date, a realizat un sondaj în rândul a peste șapte mii de bărbați din treisprezece țări pentru a afla preferințele bărbaților în ceea ce privește modul în care urineaază. Studiul a relevat o diferență clară între cei care se așează și cei care stau în picioare, cei mai mulți dintre respondenți recunoscând că au ales să urineze așezați pe vasul de toaletă. Explicația lor a fost accea că, în acest fel, au putut petrece mai mult timp în baie și s-au bucurat de un moment prelungit de relaxare.

Astfel, dintre europeni, germanii sunt bărbații cei mai predispuși să se așeze pentru a urina, 62% dintre aceștia spunând că fac acest lucru „de fiecare dată” sau „de cele mai multe ori”. În Germania, această categorie de bărbați este cunoscută sub denumirea de „sitzpinklers”, adică cineva care stă așezat în timp ce urinează. Interesant este faptul că în această țară există dezbateri dacă bărbații ar trebui să stea sau nu stea în picioare atunci când urinează. De altfel, în unele toalete, sunt montate panouri care interzic urinatul din picioare, deși termenul „sitzpinklers” nu sugerează un comportament masculin. Pe locul al doilea în topul celor mai predispuși bărbați europeni să facă acest lucru se află suedezii (50%), în timp ce pe poziția a treia sunt danezii, cu o pondere de 44% a bărbaților care urinează stând așezați pe vasul de toaletă. La polul opus se află Polonia și Marea Britanie, cu 27% și, respectiv 24% dintre bărbați care urinează stând pe vasul de toaletă, potrivit YouGov.

Foto:Shutterstock

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *