Cum îl critica acum trei ani Alin Nica pe Orban: “Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază” / Nica va candida la alegerile locale din acest an susținut de partidul lui Orban, Forța Dreptei

Cum îl critica acum trei ani Alin Nica pe Orban: “Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază” / Nica va candida la alegerile locale din acest an susținut de partidul lui Orban, Forța Dreptei

Fostul șef al PNL Timiș și Ludovic Orban s-au criticat dur în urmă cu câțiva ani, dar cuvintele grele aruncate par să nu mai conteze în goana electorală. 

Mai mult de atât, candidatura lui Nica va fi în tandem cu a lui Dominic Fritz de la USR, care candidează la Primăria Timișoara, ambii susținuți de Dreapta Unită. Între Alin Nica și Dominic Fritz au fost, de asemenea, numeroase neînțelegeri în ultimii ani, cei doi având declarații contradictorii și puncte de vedere diferite pe problemele orașului și ale județului, plecând de la măsurile din pandemie și până la asigurarea încălzirii în oraș și decizii privind proiectul Capitala Europeană a Culturii. 

“Acţiunile de forţă instrumentate astăzi de gruparea bătăuşilor Orban – Ambruş – Chira în Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL. Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază pentru că persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal”, a declarat Nica în 2021, după conferinţa de alegeri a PNL Timişoara. 

Acesta considera alegerile respective o pată pe obrazul PNL, provocată de Orban. S-a dezis de acesta și la alegerile pentru șefia PNL, considerând la acel moment că Orban este depășit și nu se mai poate reinventa politic. 

Astăzi, când nu mai este susținut de PNL pentru un nou mandat la Consiliul Județean Timiș, Alin Nica a reevaluat persoanele și a ajuns la concluzia că se poate asocia și cu Ludovic Orban, dar și cu Dominic Fritz, pe care îl acuza chiar anul trecut de o faptul că Timișoara are o administrație ineficientă sub conducerea acestuia. Așadar, în foarte puțin timp, Alin Nica a trecut de la o relație de iubire la una de ură și invers, atât cu Orban, cât și cu actualul primar al Timișoarei, partenerul său în această campanie.„Pentru că setea de putere personală nu poate justifica vreodată distrugerea unui partid, spun cu părere de rău că Ludovic Orban nu mai este președintele meu PNL”, afirma Nica în 2021. 

În 2024 Ludovic Orban redevine președintele lui Nica. Însă, după o pendulare perpetuă între oameni care îți asigură puterea, cel mai adesea te pierzi în lupta pentru putere. Vom vedea ce părere au cei din Timiș despre mișcările politice ale fostului liberal Nica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *