În drum spre piață, lăsând în urmă timbrul înflăcărat al moderatorului de radio, număr… patru la parterul blocului și trei la blocul de vizavi. Șapte agenții de pariuri sportive. Nu este prima numărătoare. Îmi amintesc că le-am mai numărat de câteva ori și cu mulți ani înainte de pandemie, pentru că atunci le-am comparat numeric cu farmaciile și agențiile bancare. De fiecare dată, agențiile de pariuri sportive mi-au ieșit la numărătoare mai multe decât băncile și la egalitate cu farmaciile.
Un ziarist vorbește patetic și afectat la un post de radio despre flagelul care i-a lovit pe români: pariurile sportive și păcănelele. Îmi iau căruțul de alimente și mă duc în piață. Nu știu cum, de la o vreme, liderii noștri de opinie (din audiovizual), care suferă (chipurile) alături de poporul oropsit, sărac și needucat, îmi par că joacă același rol ipocrit pe care-l jucau, pe vremuri, Adrian Păunescu și alți propagandiști care se identificau cu poporul muncitor în lupta împotriva dușmanilor și în lupta de clasă a acelor vremuri.
Dozele exagerate de empatie din prezent sunt grețoase, deși aduc audiență la un segment de public care vrea să fie băgat în seamă, care vrea să-și audă vocea, să fie cineva! Puține idei, foarte puține acțiuni și fapte, dar multe văicăreli și vorbărie.
În drum spre piață, lăsând în urmă timbrul înflăcărat al moderatorului de radio, număr… patru la parterul blocului și trei la blocul de vizavi. Șapte agenții de pariuri sportive. Nu este prima numărătoare. Îmi amintesc că le-am mai numărat de câteva ori și cu mulți ani înainte de pandemie, pentru că atunci le-am comparat numeric cu farmaciile și agențiile bancare. De fiecare dată, agențiile de pariuri sportive mi-au ieșit la numărătoare mai multe decât băncile și la egalitate cu farmaciile. Mai număr și trei case de amanet…
Dar amanetul nu-i același lucru cu pariul sportiv. Dacă pierzi la pariuri și nu ești eligibil la bancă, te duci alături la amanet, sigur găsești să lași un lănțișor sau verigheta! Este și o librărie, mai mereu pustie, doar în preajma începutului de an școlar se face o coadă de trei-patru persoane la rechizite. Pe cărți nu se pariază. În decursul anilor, dacă băncile s-au mai retras din cartier (restructurările), iar farmaciile și-au schimbat spațiile între ele (costul chiriilor), agențiile de pariuri au rămas la locurile lor. Au rămas neclintite de criza pandemică, de inflație, de război și de coaliția PNL-PSD.
M-am obișnuit în drum spre piață să mă „împiedic” de aceiași bărbați care stau fie la taclale în ușile agențiilor, cu o cafea sau un suc în mână, cu o bere mică la picioare, fie se holbează pe telefoane. Sunt și momente de relaxare când jucătorii stau pe băncuțele din fața agenției la mai multe beri. Niciodată nu i-am auzit vorbind tare și dându-se în spectacol ca boschetarii. Probabil, asta e conduita jucătorului la pariuri: să socializeze cu alți jucători, la bere, discret.
Mă holbez din mers înăuntrul agenției la alți bărbați, mai tineri sau mai tomnatici, care se holbează la niște ecrane mari pe pereți… În mod sigur nu se uită la Antena 3 CNN sau la telenovelele de la Kanal D, ci la meciurile pe care au pariat. Par să fie jucători profesioniști, sunt aceleași mutre, ce repede trec anii!
Aș intra să pariez. Măcar acum, în ultimul ceas, dacă se tot vorbește că vor fi exilate la marginea orașului. Ciudat, nu se vorbește deloc despre tranșa a II-a din PNNR, în valoare de 2,8 miliarde de euro, virată săptămâna trecută de Comisia Europeană. Ce face guvernul cu acești bani? Proiecte. Care proiecte? Înscrise în PNRR. O tăcere suspectă s-a lăsat peste acești bani. De parcă guvernul îi va juca la păcănele.
De exemplu, pe banii mei aș paria pe Arsenal în Premier League, deși favorita mea este Liverpool. Știu că nu va câștiga Liverpool, ci va lua campionatul din nou Manchester City, dar de ce să-mi pun banii pe miliardarii de la City? Aș paria 50 de lei, dar n-aș mai avea bani de piață. Până la urmă, mori de foame cu 50 de lei în piață. Mai bine mă duc la piață și la întoarcere, dacă îmi mai rămân, pariez toți banii pe ceva. Pe Luton, de exemplu, pentru că alte campionate de fotbal nu urmăresc în afară de Premier League. Presimt că o să mă întorc fără niciun ban. Încep să regret că n-am pariat când nu era inflația asta. Să fi pariat în vremurile bune, de stabilitate, de creștere economică, de prosperitate. Acum am strâns cureaua, iar pariurile sunt indecente într-o viață în care cureaua e strânsă la ultima gaură.
Aș paria pe ceva ușor: Ciolacu va câștiga bătălia cu adaosul comercial la alimentele de bază, va aduna mai mulți bani la bugetul de stat, vom ajunge la deficitul dorit de Uniunea Europeană, iar Uniunea va reduce amprenta de CO2 la zero până în 2050… Dar cum să pariez pe amprenta asta dacă n-o să apuc să trăiesc până atunci? Oare pot lăsa moștenire un asemenea pariu pentru familia mea, pentru viitorul Europei verzi? Să se bucure urmașii mei, uite, dom’le, că răposatului Barbu i-a ieșit pariul, a câștigat pe verde…
Adevărul este că, trăgând căruțul cu alimente în drum spre piață, mi-e rușine să intru la pariuri. Pentru că n-am pariat niciodată.
Un pariu pe mine
Oare de ce nu se fac pariuri pe viața unui om? Să intru și să pariez pe mine. M-aș băga să pariez dacă apuc sau n-apuc 65 de ani. Vreo 100 de lei. Să-mi pună agenția o miză mai mare dacă prind sau nu prind 80 de ani, la pariu! Sau dacă voi apuca pensia în România, plătită din Casa de Pensii, fără ca statul să se împrumute de pe piețele externe cu dobândă mai mică de 7%, la pariu! Sau voi rămâne pe drumuri, peste un an, la pariu! (Oare voi mai apuca să scriu la Libertatea peste doi ani, la pariu!)
Să fie o agenție în cartier unde să se parieze pe viețile împlinite. Să fie așa, pe bază de punctaje, pentru oameni împliniți și pentru cei ratați. Pentru cei mulțumiți și pentru cei frustrați. Pentru cei care și-au îndeplinit misiunea în viață și pentru cei care au tăiat frunze la câini. Pentru cei fericiți și pentru cei nefericiți, pe care statul nostru, care se vrea paternalist, nu-i poate ajuta cu nimic. Dacă omul ar aduna punctajele la bani, mașini, casă, slujbă la stat sau la privat, dacă a făcut punctaje la nevastă, copii cu studii în străinătate, neamuri sus-puse, vacanțe minunate, dacă ar câștiga puncte la prieteni și relații, toată viața asta împlinită ar face obiectul unui pariu pe toți banii. Să pariez pentru împlinirea în viață! Să pariez și pe mântuire? Voi fi sau nu voi fi mântuit?
Îmi pipăi din mers portofelul de la spatele pantalonilor. Am ceva bani. Mă opresc la ușa agenției. Îmi bate inima. Un bătrân iese cu ochii într-un bilet. Oare pe ce-a pariat: om împlinit sau neîmplinit? Observ că alături, perete în perete, ușa prăvăliei de pompe funebre este deschisă. Program nonstop. Mă întorc pe călcâie și trag căruțul spre piață. Viața este o casă de pariuri. Neomologată.
Foto: Vlad Chirea
