Cum să te pregătești când mergi cu ATV-ul pentru prima dată?

Cum să te pregătești când mergi cu ATV-ul pentru prima dată?

Cu un ATV poți avea parte de o aventură plină de adrenalină și puțini sunt cei care rezistă în fața unei astfel de provocări atunci când sunt în vacanță în zone rurale pitorești. O plimbare cu ATV-ul îți poate oferi o experiență unică, de care să-ți amintești mult timp, însă trebuie să te pregătești înainte de a pleca la drum. Deși pare la fel de ușor ca mersul pe bicicletă, implică niște riscuri de care ar trebui să ții cont. În afară de acest lucru, potrivit legii, există și obligații.

Iată cum să te pregătești când mergi cu ATV-ul pentru prima dată:

Ai nevoie de permis de conducere?

Ai nevoie de permis pentru ATV dacă acesta va fi condus pe drumurile publice. Chiar dacă va fi folosit strict în scop de agrement, cu siguranță că traseul va include chiar și în mică parte un drum public și, prin urmare, trebuie să ai permis. În cazul în care ATV-ul are până în 400 kg și până la 20 de cai-putere, ai nevoie de un permis de categoria B1, însă dacă depășește 400 kg și 20 de cai-putere, este necesar un permis de categoria B, adică aceeași categorie ca și pentru autoturisme, care se obține la 18 ani. Dar se poate conduce și fără permis, pe proprietăți private, pe câmpuri sau trasee speciale. Deși în acest caz nu este prevăzută o limită de vârstă, este recomandat ca șoferul să aibă minimum 16 ani și abilități necesare pentru a conduce un vehicul.

Echipament de protecție

Atunci când mergi cu ATV-ul, corpul tău este complet expus mediului înconjurător, iar anvelopele pot antrena pietriș care să te lovească. Dacă accesezi un traseu accidentat, cu praf sau noroi, corpul tău este din nou expus. În plus, există riscul de accident. Din toate aceste motive este extrem de important să te asiguri că ai un echipament de protecție adecvat înainte de a pleca la drum. Potrivit Codului Rutier, casca de protecție este obligatorie. În afară de acest accesoriu ar trebui să mai ai ochelari pentru protecția ochilor, protecții pentru umeri, coate și genunchi, mănuși și încălțăminte care să-ți acopere gleznele.

Alege un traseu simplu pentru prima experiență

Un ATV este ușor de condus, dar pe un traseu abrupt și dificil poate fi greu de controlat și pentru a te descurca bine, ai nevoie de ceva experiență. Cu toate că este foarte tentant să străbați dealuri, văi abrupte și păduri, pentru prima experiență este mai înțelept să optezi pentru un traseu ușor, fără denivelări majore.

Un ATV pentru începători

Pentru prima plimbare cu ATV-ul este recomandat să alegi un model mai simplu, care poate fi controlat ușor. Vehiculele grele, cu motoare puternice sunt mai greu de stăpânit de către un începător. Abia după câteva plimbări, când înțelegi bine ce implică condusul unui astfel de vehicul, poți trece la nivelul următor.