Cum terapia îți poate transforma starea emoțională

Cum terapia îți poate transforma starea emoțională

În viața noastră cotidiană, suntem adesea puși în fața provocărilor care ne pot afecta starea emoțională și sănătatea mintală. Depresia, anxietatea, traumele emoționale și alte dificultăți pot fi situații peste care nu putem trece pentru a avea o viață echilibrată și împlinită. În aceste momente, este esențial să căutăm sprijin și să începem un proces de vindecare emoțională pentru a ne reconecta cu noi înșine și pentru a ne redobândi starea de bine. În acest articol vei afla: Cum știi că ai nevoie de terapie; De ce este importantă psihoterapia; Cine poate beneficia de psihoterapie; Ce presupune procesul de vindecare; Cât timp durează ședințele de psihoterapie.

Cum știi că ai nevoie de terapie?

Există diverse semne și simptome care pot indica necesitatea de a începe un proces de vindecare emoțională. Poți observa că te simți constant trist sau anxios, că ai episoade de furie sau iritabilitate inexplicabile sau că ai dificultăți în relațiile interpersonale. Alte semne pot include dificultăți în gestionarea stresului, probleme legate de somn și alimentație sau sentimentul că nu te poți dezvolta personal sau profesional așa cum îți dorești. Recunoașterea și acceptarea acestor semne sunt primul pas către vindecare și către o viață mai sănătoasă și mai fericită.

Îți poți pune chiar și câteva întrebări pentru a vedea care este starea ta actuală. Pentru că, de cele mai multe ori, nu reușim să ne dăm seama ce putem rezolva pe cont propriu și unde ar fi de preferat să luăm legătura cu un profesionist. Iată câteva întrebări pe care să ți le pui:

Ce emoții manifești de zi cu zi? Știi să le numești? Știi de unde provin?
Cum îți afectează viața? Te simți mai obosit la sfârșitul zilei decât de obicei? Te simți mai stresat după ce faci ce îți place sau mai relaxat? Mănânci mai mult decât de obicei? Ai timp să faci lucrurile în ritmul lor sau este totul pe repede înainte?
Cum gestionezi emoțiile și gândurile? Te lași purtat de toate gândurile din mintea ta? Te lași influențat de gândurile negative? Cum le ții sub control?
Cum faci față emoțiilor intense? Cum reacționezi la ce ți se întâmplă? Cum te simți după un episod de furie?
Ce faci când ești stresat pentru a te relaxa? Ce te stresează într-o zi obișnuită? Care sunt senzațiile din corp pe care le simți atunci când ești stresat?
Cum sunt relațiile tale –  fie de prietenie, fie cea de cuplu sau de familie? Ai energie sau satisfacție în prezența celor apropiați ție? Care este dinamica dintre voi?

Este normal ca atunci când ne simțim copleșiți în fața emoțiilor, să cerem ajutorul. Pentru o viață echilibrată minte-corp, trebuie să avem grijă de noi și în ce privește partea emoțională. Atunci când simți că astfel de aspecte îți afectează viața și nu reușești să faci față provocărilor zilnice, poți urma ședințe pe terapie de bine. Este un act de curaj să ceri ajutorul. Un psiholog îți va fi alături, ascultându-te și ghidându-te în procesul tău de vindecare emoțională. 

De ce este importantă psihoterapia? 

Psihoterapia este importantă pentru că oferă un spațiu sigur în care te poți exprima liber și fără prejudecăți. Este un proces prin care înveți să identifici și să gestionezi situațiile dificile, ca mai apoi să crești la nivel personal și să ajungi la echilibru emoțional și mintal. Alături de un specialist în terapie îți recunoști vulnerabilitățile și dezvolți abilitățile necesare pentru a le depăși. De asemenea, vei învăța să îți crești stima de sine și să identifici tiparele negative de gândire și comportament care, de cele mai multe ori, te țin pe loc sau îți fac rău ție sau celor din jur.

Cine poate beneficia de psihoterapie?

Ședințele de psihoterapie sunt potrivite pentru toată lumea, indiferent de vârstă, gen sau context social. Copiii, adolescenții, adulții, vârstnicii, cuplurile, toți pot beneficia de rezultate semnificative atunci când se confruntă cu dificultăți emoționale. Le poți gestiona sănătos împreună cu un terapeut din Bucuresti și nu numai.

Ce presupune procesul de vindecare?

Procesul de vindecare începe prin recunoașterea faptului că ai nevoie de ajutor și găsirea unui psihoterapeut cu care să rezonezi. Acest aspect este important, pentru ca terapia să aibă succes. Împreună veți forma o alianță terapeutică.

În ședințele de psihoterapie:

îți vei analiza emoțiile și gândurile
îți vei înțelege trecutul și decide ce îți dorești de la viitor.
te vei elibera treptat de constrângeri

Pe parcursul terapiei, vei deveni vulnerabil și vei resimți sentimente de tristețe, furie, durere. Psihoterapeutul te va ajuta să le înțelegi, folosind diverse tehnici și abordări. Pe măsură ce se desfășoară ședințele, te vei elibera de sentimentele și gândurile din trecut și vei face loc altora noi, care se aliniază cu starea ta din prezent. 

Procesul de vindecare emoțională nu presupune doar abordarea aspectelor emoționale. Acesta vizează și adoptarea unui stil de viață sănătos și activ. Terapia merge mână în mână cu exercițiile fizice și alimentele hrănitoare. Fiindcă mintea și corpul sunt interconectate, atunci când unul dintre acestea este hrănit, îl va influența în mod pozitiv și pe celălalt. Ai grijă de tine în întregime.

Cât timp durează ședințele de terapie? 

Terapia nu ar trebui să fie o altă activitate în programul tău și așa plin. Terapie ar fi de preferat să fie privită ca o resursă, ca un spațiu în care să fii tu cu tine ca să te regăsești. Important e să profiți la maximum de timpul acordat. O ședință durează adesea între 50 și 60 de minute. În ceea ce privește numărul de ședințe, acestea variază de la o persoană la alta. Frecvența ședințelor variază și ea, fiind stabilită de comun acord cu terapeutul. Rezultatele vor fi vizibile doar dacă te implici cât poți de mult și ești sincer cu tine însuți, dar și cu terapeutul.Oferă-ți o șansă ca să fii în echilibru cu tine. Programează un consult inițial pe terapiedebine.ro pentru a beneficia de îndrumarea de care ai nevoie. Alături de un terapeut cu experiență, așa cum este Silvia Vasile, vei reuși să scoți la suprafață problemele care te macină și să le gestionezi sănătos.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *