Cum va naște Laura Cosoi. Actrița a luat deja decizia. „De fiecare dată, la ecografii am mici emoții. Sper să fie totul în regulă”

Cum va naște Laura Cosoi. Actrița a luat deja decizia. „De fiecare dată, la ecografii am mici emoții. Sper să fie totul în regulă”

Laura Cosoi este însărcinată în 8 luni, însă nu a vrut să dezvăluie sexul bebelușului ei, deși l-a aflat în urmă cu câteva luni. Vedeta, care mai are trei fetite, a mărturisit că își dorește să nască natural, așa cum s-a întâmplat și la celelalte sarcini.

Invitată în cadrul unui eveniment monden din Capitală, Laura Cosoi a mărturisit că încearcă să facă față ultimei perioade de sarcină. Peste o lună, actrița își va tine în barte cel de-al patrulea copil.

„Cum voi fi eu mamă pentru a patra oară cred că depinde de multe lucruri și nu are neapărat legătură cu copiii.

Este vorba despre cât sunt de liniștită, cât de bine merg proiectele, cum mă înțeleg cu Cosmin, dacă dorm sau nu, dacă fac sport sau nu. Depinde cum este copilul.

Toate cele trei fetițe nu au fost agitate. Au dormit nopțile, am reușit să alăptez mereu. În viața mea, lucrurile au mers bine. Mă aștept să fie totul în regulă, doar că nu se știe niciodată.”,a spus Laura Cosoi pentru Playtech.ro.

Laura Cosoi a mărturisit că își dorește să nască natural, la fel cum s-a întâmplat și în cazul celor trei fetițe.

„Doamne-ajută să fie sănătos… copilul! Vreau să nasc natural, am născut toți copiii pe cale naturală. Pentru mine, nașterile naturale sunt cele mai frumoase experiențe personale.

Fetițele au fost foarte fericite și Rita a fost foarte nostimă. Mi-a zis că o luăm iar de la capăt și că mă va ajuta să schimb scutece. Fetele, în general, au acest instinct matern.

De fiecare dată, la ecografii am mici emoții. Sper să fie totul în regulă, dar eu simt deja că totul este bine.

Totul este în regulă! Este o sarcină la o vârstă înaintată, am vârsta de 42 de ani… Eram convinși că nu o să se mai întâmple, dar s-a întâmplat pur și simplu. Ne doream, dar nu ne așteptam. N-am făcut tratamente sau ceva de genul”, a mai declarat Laura Cosoi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *