Cuplul Kit Harington-Rose Leslie, sau „Jon Snow” și „Ygritte” din Game of Thrones, anunță nașterea celui de-al doilea copil

Cuplul Kit Harington-Rose Leslie, sau „Jon Snow” și „Ygritte” din Game of Thrones, anunță nașterea celui de-al doilea copil

Actorul englez Kit Harington, în vârstă de 36 de ani, și actrița scoțiană Rose Leslie, în vârstă de 35 de ani, s-au întâlnit pe platoul de filmare al serialului Game of Thrones care s-a încheiat în 2019 după opt sezoane captivante.

Kit Harington a devenit cunoscut pentru rolul său din „Game of Thrones” în interpretarea carismaticului Jon Snow, în timp ce Rose Leslie a adus viață personajului sălbatic Ygritte, cunoscută pentru faimoasa sa replică „Nu știi nimic, Jon Snow”.

Cuplul s-a căsătorit în 2018 la Castelul Wardhill din Aberdeenshire, Scoția, care este proprietatea familiei actriței, și au anunțat nașterea primului lor copil în februarie 2021.

Actorul a mărturisit anterior că a fost „îngrozit” la perspectiva de a deveni tată pentru a doua oară, după experiența intensă prin care a trecut la nașterea primului lor copil. În timpul unei apariţii, în februarie, la emisiunea “The Tonight Show Starring Jimmy Fallon” din SUA, Harington a afirmat că fiul său de 2 ani “este pe cale să aibă parte de şocul vieţii lui, adică să aibă un frate sau o soră”. “Sunt îngrozit”, a mai spus actorul.”La primul copil parcă mergi pe nori şi dansezi prin câmpuri de margarete timp de nouă luni”, a povestit vedeta. “De data aceasta însă, confruntarea cu realitatea vine mult mai repede, ajungi rapid să fii practic”, a adăugat el.

Actorul Jason Momoa, celebru pentru rolul lui Aquaman, a divorțat de soția sa, Lisa Bonet, după 4 ani de căsnicie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *