Cursa rățuștelor de cauciuc, pe râul Dâmbovița. Acțiunea caritabilă pentru copiii cu deficiențe de auz

Cursa rățuștelor de cauciuc, pe râul Dâmbovița. Acțiunea caritabilă pentru copiii cu deficiențe de auz

Întrecerea rățuștelor de cauciuc, o acțiune caritabilă pentru strângerea de fonduri pentru copiii cu deficiențe de auz, a fost organizată sâmbătă, 18 mai, pe râul Dâmbovița.

Cursa inedită a fost deschisă de o paradă a rațelor-gigant, decorate cu emblemele sponsorilor evenimentului. Apoi, mii de rățuște de cauciuc au fost aruncate pe apă, în cadrul acțiunii care a pornit de la Podul Hașdeu spre Podul Izvor.

Potrivit organizatorilor, fiecare rățușcă de cauciuc a putut fi adjudecată cu o donație de 10 lei Posesorul rățuștei care a învins și-a adjudecat un premiu în valoare de 500 de euro.

Fondurile colectate vor fi folosite pentru achiziționarea de proteze auditive de ultimă generație pentru copiii cu deficiențe de auz devârstă fragedă, care încă au șansa de a preveni surzenia completă, de a se integra în societate și de a urma o școală normală.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share