Dacian Cioloș propune partidelor de opoziție să facă un sistem de alegeri primare pentru desemnarea unui candidat la prezidențiale

Dacian Cioloș propune partidelor de opoziție să facă un sistem de alegeri primare pentru desemnarea unui candidat la prezidențiale

„În loc să alegem răul cel mai mic, în loc să alegem între Simion sau Ciolacu, cred că e timpul să alegem pe cineva care spune clar ce vrea el să facă în calitate de preşedinte al României şi cum vrea să facă asta şi care e proiectul său”, a declarat sâmbătă, liderul REPER, Dacian Cioloș.

„E necesară toată deschiderea pentru un proiect politic care să includă susţinerea unui proiect prezidenţial serios şi care să strângă laolaltă forţele politice responsabile. Pe Ion Iliescu l-am votat ca să nu iasă Vadim Tudor. Pe Traian Băsescu, ca să nu iasă Adrian Năstase sau copia acestuia, Mircea Geoană, care, tineţi minte, a mai încercat o dată. Pe Klaus Iohannis l-am votat ca să nu iasă Victor Ponta”, ”, a declarat sâmbătă Dacian Cioloş la o reuniune a REPER la care a fost prezent și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, scrie News.ro.

El afirmă că poate a venit timpul să votăm şi un proiect prezidenţial, nu doar un om.

„Dacă strângem rândurile şi în acest proiect politic există şi alţi oameni serioşi care îşi doresc să candideze la prezidenţiale, propun să avem alegeri primare înainte de a intra cu candidaturi oficiale la Preşedinţie. Sunt multe lucruri care ne unesc, haideţi ca înainte să ne prezentăm candidaturile oficiale să organizăm aceste «open primaries», deschise şi pentru cei care sunt în partidele care ne susţin, dar şi pentru cei care aşteaptă un proiect, o alternativă, care aşteaptă să vadă că se întâmplă ceva structurat, coerent şi cu viziune”, a afirmat Dacian Cioloş. 

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş afirma, în urmă cu aproximativ o lună, că ia în calcul atât o candidatură la alegerile europarlamentare, cât şi şi una la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

„În momentul în care m-aş gândi la o candidatură asumată formal la prezidenţiale, aş face-o dacă ar exista în spate perspectiva unei susţineri mai largi”, a spus Dacian Cioloş într-o întâlnire cu jurnaliştii români la Strasbourg. Fostul premier l-a acuzat atunci pe Mircea Geoană că se foloseşte de funcţia de secretar general adjunct al NATO pentru a se promova în perspectiva alegerilor prezidenţiale din România.

„Am spus deja de mai multă vreme că sunt gata să să candidez şi la europarlamentare, şi la prezidenţiale. Mă interesează proiectul prezidenţial pentru că mi se pare că în contextul actual, şi din ţară, dar şi european, rolul preşedintelui în următorii ani va fi unul cheie. În interior, pentru a reduce polarizarea şi antagonizarea – nu doar între partidele politice, dar şi între clasa politică şi societate. Dar şi rolul preşedintelui la nivel european. Cred că în următorii 4-5 ani se vor lua decizii care vor influenţa pe termen lung Uniunea Europeană şi inclusiv poziţionarea noastră în UE.

Ar fi un moment în care putem trece de la un stat membru de periferie –  nu doar geografic, dar şi comportamental – la un stat membru care să fie în cercul celor care, proactiv, influenţează direcţia în care o va lua UE. Mă aştept la modificări de funcţionare instituţională la nivel european. (…) În momentul în care m-aş gândi la o candidatură asumată formal la prezidenţiale, aş face-o dacă ar exista în spate perspectiva unei susţineri mai largi”, a declarat Dacian Cioloş.

foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *