Dădea sfaturi de educat copiii pe internet, dar a fost arestată pentru că și-a lăsat micuții să moară de foame

Dădea sfaturi de educat copiii pe internet, dar a fost arestată pentru că și-a lăsat micuții să moară de foame

Vecinul lui Ruby Franke a observat că băiatul care îi bătuse la ușă însetat și înfometat avea bandă adezivă la încheieturile mâinilor și picioarelor. Micuțul a ajuns de urgență la spital. Mai mult, în urma cercetărilor, oamenii legii au găsit-o și pe sora băiatului, în vârstă de 10 ani în aceeași stare. Cu răni și subnutrită.

Și mai halucinant este faptul că alți doi copii ai săi erau deja luați de către Protecția Copilului. Atât Ruby Franke cât și partenera ei de afaceri cu care crea videoclipuri cu sfaturi pentru creștere a copiilor au fost arestate. Unii critici spun că sfaturile pe care acestea le dădeau online ar fi fost extreme.

Medicii se revoltă după ce biserica cere adeverințe la botez

„Trebuie să știi mai mult despre ocupațiile fiicei tale. Unde este, cu cine umblă, ce influențe are în jur. Eu i-aș interzice telefonul, internetul, pentru că toate aceste surse nu fac altceva decât să ocupe timpul și să reducă pofta de mâncare”, spunea într-un fragment de conversație în care Ruby îi dădea sfaturi unei mamei printr-un apel video.

Influencerița și soțul ei și-au lansat canalul de YouTube despre familia lor la începutul anului 2015. Canalul a prezentat întâmplări din viața părinților și a celor șase copii și avea aproape 2,3 milioane de abonați. Familia nu își ducea copiii la școală ci aveau varianta de studiu la domiciliu. 

Femeia care și-a lungit picioarele cu 14 centimetri. A cheltuit o avere, dar acum regretă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *