Dan Șucu încearcă să dea marea lovitură: “Lucrăm să-l aducem pe Mircea Lucescu!”. Când se va decide și ce rol joacă George Copos. Exclusiv

Dan Șucu încearcă să dea marea lovitură: “Lucrăm să-l aducem pe Mircea Lucescu!”. Când se va decide și ce rol joacă George Copos. Exclusiv

Mircea Lucescu este tot mai aproape de Rapid! Dan Șucu a declarat, în exclusivitate, pentru FANATIK că prioritatea alb-vișiniilor în această perioadă este aducerea legendarului antrenor în Giulești. „Il Luce”, cel mai titrat antrenor român, ar urma să aibă putere deplină la Rapid.

Dan Șucu încearcă să dea marea lovitură: “Lucrăm să-l aducem pe Mircea Lucescu!”

Rapid nu și-a atins niciunul dintre obiective în actuala stagiune, iar Dan Șucu se gândește deja la sezonul următor. Acționarul majoritar din Giulești lucrează mai intens ca niciodată la aducerea lui Mircea Lucescu la Rapid.

După plecarea președintelui Daniel Niculae, dezvăluită în exclusivitate de FANATIK, prioritatea Rapidului este cooptarea lui Mircea Lucescu. Dan Șucu a oferit declarații în acest sens, în exclusivitate pentru FANATIK, și a dezvăluit că un răspuns ar putea veni chiar săptămână următoare.

„Prioritatea mea și a Rapidului în aceste zile este Mircea Lucescu. Lucrăm doar la asta! Orice altceva poate să mai aștepte. Orice alte păreri pro sau contra, la fel, pot să mai aștepte.

Îl dorim pe Mircea Lucescu antrenor, manager general, după modelul fotbalului profesionist. Cum e în alte campionate puternice, să zicem Premier League. 

Dan Șucu, optimist pentru venirea lui Mircea Lucescu la Rapid: „Săptămâna următoare am putea avea un răspuns”

Dacă va accepta, la dânsul va fi toată partea tehnică, sportivă. Eu sunt optimist. Săptămâna următoare am putea avea un răspuns. Poate s-a săturat și domnia sa de echipe la mii de kilometri și rămâne acasă, aici, la Rapid.

Știe că avem un proiect foarte serios pe termen lung, așa cum îi place unui mare profesionist cum este Mircea Lucescu. Încercăm pe toate căile să-l convingem să ni se alăture.

Ar însemna o garanție a performanței, o garanție că la Rapid se dorește ceva cu adevărat mare pe măsura dragostei și ambiției fanilor noștri”, a declarat Dan Șucu, în exclusivitate, pentru FANATIK.

George Copos, rol important în posibila venire a lui Mircea Lucescu la Rapid: „Au o relație specială”

Dan Șucu face tot posibilul și se folosește de toate mijloacele pentru a-l „transfera” pe Mircea Lucescu la Rapid. Acționarul giuleștenilor a mărturisit că a luat legătura cu George Copos, patron la Rapid în perioada 1992 – 2013, pentru a-l convinge pe „Il Luce” să vină în Giulești.

Fostul finanțator al Rapidului are o relație specială cu antrenorul rămas liber de contract la finalul anului trecut. „L-am rugat și pe domnul George Copos să ne dea o mână de ajutor dată fiind relația specială dintre cei doi.

Domnul Copos mi-a promis că se va implica și va vorbi cu domnul Lucescu pentru binele Rapidului. Ne dorim ca Mircea Lucescu să vină la Rapid, dar evident, decizia finală îi aparține domniei sale”, a mai spus Dan Șucu.

Mircea Lucescu, contract pe 5 ani la Rapid

Din informațiile FANATIK, dacă Mircea Lucescu bate palma cu Dan Șucu, antrenorul în vârstă de 78 de ani are pregătit un contract care se întinde pe 5 ani, cu bonusuri de performanță. „Il Luce” este considerat de suflarea alb-vișinie ca fiind personajul care ar putea aduce succesul la Rapid.

„Cu o asemenea personalitate lângă noi avem garanția că putem pleca pe un drum bun și pe partea sportivă. Vedem ce va fi zilele următoare, dar vă asigurăm, lucrăm doar pentru binele Rapidului”, a concluzionat Dan Șucu.

1 titlu a câștigat Rapid cu Mircea Lucescu pe bancă (1998-1999)
3 noiembrie 2023 este data la care Mircea Lucescu a rămas liber de contract după despărțirea de Dinamo Kiev

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *