Daniel Pavel și Ana Maria Pop au vorbit despre nuntă după doi ani de relație. „Vaporul ajunge din portul A în portul B când trebuie”

Daniel Pavel și Ana Maria Pop au vorbit despre nuntă după doi ani de relație. „Vaporul ajunge din portul A în portul B când trebuie”

Daniel Pavel și Ana Maria Pop formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Cei doi petrec foarte mult timp împreună și au existat chiar zvonuri că sunt în toiul pregătirilor pentru nuntă. Aceștia au făcut primele declarații despre pasul important din viața lor.

Recent, au existat chiar și zvonuri că cei doi sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile și că în pauza dintre filmările pentru „Survivor România” va avea loc și fericitul eveniment.

„Până nu vine inelul nu există invitații. Că sunt planuri este adevărat”, a dezvăluit amuzată Ana Maria, pentru Ego.

„Planuri sunt. Eu, ca ofițer de marină, crescut pe malul mării, la Constanța, planifici și vaporul ajunge din portul A în portul B când trebuie. Acum suntem în faza de planificare. Ne-am gândit. Când omul este odihnit și cum am reușit noi, slavă Domnului, în acest concediu, rulează tot felul de scenarii, de idei, iar ăsta este cel mai fericit și minunat scenariu”, a adăugat și Daniel Pavel.

„Nu este vorba de acea presiune a societății. Noi ne dorim foarte mult cununia religioasă și pentru a o face, trebuie să facem întâi cununia civilă și, desigur, o petrecere, pentru că avem mulți prieteni și ar fi păcat să nu marcăm momentul”, a declarat Ana Maria.

„Cât de important este să le faci la rând. Asta am învățat și eu ca lecție în viață. Am trăit și eu ceva. Îmi dau seama că această conexiune are nevoie de această celebră patalama. Suntem în etapa în care simțim nevoia de patalama”, a spus și Daniel.

Ana Maria și Daniel Pavel sunt împreună de doi ani și nu s-au certat niciodată, ceea ce le întărește și mai mult ideea că sunt cu adevărat suflete-pereche.

„Îți promit că îți spun când se întâmplă, dar până acum nu s-a întâmplat. Poate de asta este și chimia asta între noi. Chiar nu s-a întâmplat”, a mărturisit tânăra, completată de Daniel Pavel, care declară că partenera lui de viață este cea care ține toată situația asta sub control.

„Ține foarte mult de ecuație, de modul în care este construită Ana, în cazul nostru. Norocul meu. Pentru că vulcanismul meu este stins. Adică nu ai obiect. Deși este avocat”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *