Dănut Lupu a rupt tăcerea după ce a fost la închisoare: ”Nici femeia de serviciu de la Dinamo nu a venit să mă vadă”

Dănut Lupu a rupt tăcerea după ce a fost la închisoare: ”Nici femeia de serviciu de la Dinamo nu a venit să mă vadă”

Dănuț Lupu a fost eliberat din închisoare și a vorbit pentru prima dată despre perioada petrecută în spatele gratiilor, după ce a fost prins conducând fără permis. Acesta a dezvăluit cine l-a vizitat la penitenciar și i-a atacat pe conducătorii de la CS Dinamo.

Dănuț Lupu, mărturisiri după ce a scăpat de închisoare

Fostul mare fotbalist Dănuț Lupu a fost condamnat în toamna lui 2023 la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, dar după șase luni a fost eliberat condiționat. El a dezvăluit cum au decurs lucrurile în spatele gratiilor și cine l-a vizitat în acea perioadă.

Dănut Lupu a mărturisit că atunci când a primit decizia instanței s-a gândit foarte serios să nu se predea și să plece din țară, mai ales că se afla în străinătate. Fostul jucător era angajat la CS Dinamo în momentul în care a fost condamnat și s-a arătat dezamăgit că nimeni de la clubul din Ștefan cel Mare nu l-a vizitat și nici nu l-a sunat. De asemenea, a spus și cine a fost să-l vadă la penitenciar.

Dănut Lupu.

Nu m-a abandonat echipa, cei de acolo, din conducere. Mă așteptam, cel puțin, să vină unul o dată să mă vadă. Un om. Puteau să o trimită și pe femeia de serviciu. Să văd că îi interesează, dar nu îi interesează. Nu a venit nimeni.

A venit Nea Mircea Lucescu la mine la închisoare. El și cu Ando, (n.r. Ioan Andone). Și Dragnea (n.r. Marin Dragnea). Nu mi-au dat niciun telefon cei de la CS Dinamo. Am ajuns să îmi dau seama că trăim într-o lume în care pe fiecare îl interesează doar de el și de nimic altceva. Să își facă interesul și atât”, a spus Dănuț Lupu pentru Fanatik.

Președintele lui Dinamo, replică pentru Dănuț Lupu

Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, l-a pus la punct pe Dănuț Lupu, după acuzațiile fostului jucător la adresa conducătorilor clubului. Mai mult, acesta a subliniat că nu se pune problema că fostul internațional să mai lucreze pentru trupa alb-roșie și a explicat de ce nu l-a căutat în perioada în care s-a aflat în închisoare.

Eu am discutat cu el și i-am explicat de ce nu am trecut pe la el. Am vorbit cu el după ce a ieșit el din pușcărie și mi-a spus acest lucru. Nu am dorit să merg la el, deoarece nu am dorit să îl pun într-o situație stânjenitoare pentru el. Eu știu mulți oameni care practic nu doresc să te lase să te duci la ei la pușcărie ca să îi vezi în ipostaza respectivă.

Vezi și: Naționala de „după gratii”. Cine sunt cei mai cunoscuți fotbaliști români care au fost condamnați la închisoare, după Revoluție

Iar asta cu femeia de serviciu nu e de comentat. Eu cred că era mai important să meargă la Lupu familia, nu femeia de serviciu de la CS Dinamo. Hai să fim serioși!”, a afirmat Ionuț Popa pentru ProSport.

Ridicat de polițiști direct din aeroport

În ziua în care a primit decizia de condamnare, Dănuț Lupu se afla într-o vacanță în Dubai, împreună cu soția. La sosirea în România, polițiștii l-au ridicat din aeroport și l-au condus direct la penitenciarul Rahova.

Vezi și: Dănuț Lupu, gest grobian la ieșirea din închisoare. S-a luat de o jurnalistă. ”Ești drăguță / Doar am mângâiat-o”

Fostul fotbalist a mai povestit că a stat două săptămâni în carantină și în primele nopți n-a dormit deloc, dar apoi s-a adaptat. ”Nu am avut condiții ok, nu cred că un om civilizat poate sta acolo, dar n-ai ce să faci”.

228 meciuri și 44 de goluri în prima divizie are Dănuț Lupu.
Două titluri de campion (1989-1990, cu Dinamo, și 1998-1999, cu Rapid).
A câștigat 3 Cupe ale României și o Supercupă.
Are 14 meciuri la naționala României.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *