De ce a fost nevoie de alianța PSD-PNL. Marcel Ciolacu: ”Am fi mers la un război total”

De ce a fost nevoie de alianța PSD-PNL. Marcel Ciolacu: ”Am fi mers la un război total”

Marcel Ciolacu a explicat că social-democraţii fac parteneriat politic cu liberalii şi în acest an electoral pentru că România nu are timp de instabilitate politică.

De ce a fost nevoie de alianța PSD-PNL

Premierul a precizat că sunt atât de multe subiecte importante de negociat: Schengen, Visa Waiver, PNRR, încât România nu își permite un război politic total.

”Noi aveam, în primul rând, datoria de a stabiliza o coaliţie de guvernare în timp real. România are nevoie de decizie, nu are timp de instabilitate politică, când negociem Schengen-ul, când negociem vizele din America, când negociem părţi din PNRR.

Am fi mers la un război total (dacă nu ar fi colaborat cu PNL n.r.), cum s-a întâmplat în România întotdeauna, cu acel vot negativ, fiindcă de 30 de ani se forţează votul negativ, votez contra cuiva, nu pentru ceva.

Şi am venit cu această alianţă electorală. Românii vor decide pe urmă ce fac cele două partide.

Dacă cele două partide vin în faţa electoratului şi explică ce vor să facă şi îşi arată şi realizările, înseamnă că avem o ţară stabilă macroeconomic”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3 CNN.

Românii sunt cei care decid soarta alianței

Liderul social-democraților a mai declarat că românii sunt cei care vor decide soarta alianței cu liberalii, dar că, în cazul în care vor depăși un scor de 45% la europarlamentare, se poate constitui o alianță politică.

”Vor decide românii”, a spus Ciolacu legat de o eventuală candidatură comună la alegerile prezidenţiale, adăugând că nu are ”nicio problemă să fie după alegeri un simplu parlamentar de Buzău”.

Dacă PSD şi PNL vor depăşi împreună un scor de 45% la europarlamentare, ”se poate construi o alianţă politică dacă avem un astfel de procent”, a mai spus președintele PSD întrebat cum vede viitorul colaborării cu liberalii după alegerile locale și cele europarlamentare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *