De ce lovitura ucraineană de la Marea Neagră împotriva navei de asalt Novocerkask este foarte importantă în războiul cu Rusia

De ce lovitura ucraineană de la Marea Neagră împotriva navei de asalt Novocerkask este foarte importantă în războiul cu Rusia

Atacul asupra portului din Crimeea este important nu doar pentru că a lovit o navă importantă a flotei ruse, dar și pentru că ține peninsula ocupată de Rusia sub o continuă presiune, pentru că dă o veste bună ucrainenilor și aliaților lor, într-un moment dificil al războiului, și pentru că arată capacitățile militare de care dispune Kievul, scrie istoricul Mark Galeotti într-o analiză pentru publicația The Spectator.

O navă de asalt rusească aflată în portul Feodosia, din estul Crimeei, a fost lovită de un atac ucrainean și este cel puțin „avariată”, după cum spun rușii, sau chiar „distrusă”, așa cum susțin ucrainenii, care au oferit și imaginile doveditoare – încă neconfirmate oficial

Nava de asalt din clasa Ropucha, Novocerkask (BDK-46), se confruntase deja cu un atac, în primăvara anului trecut. În martie 2022, nava a fost avariată de bombardamentele ucrainene pe când se afla în Berdiansk, în sudul Ucrainei ocupate.

Mai târziu în cursul anului, Novocerkask, împreună cu nava sa soră, Țezar Kunikov, ar fi fost imobilizate din cauza lipsei de piese de schimb datorită sancțiunilor. În ultimele luni, mare parte din flota Rusiei la Marea Neagră a fost mutată din principalul port, Sevastopol, pentru ca navele să se afle la adăpost de atacurile ucrainene.

Precauțiile nu au fost suficiente.

Pe 26 decembrie, în timp ce era ancorată în portul Feodosia din Crimeea, se pare că Novocerkask a fost lovită de una dintre rachetele de croazieră Storm Shadow, cu lansare din aer, furnizate de Marea Britanie, scrie într-o scurtă analiză pentru publicația The Spectator Mark Galeotti, un istoric și analist specializat în spațiul rus.

El spune că rachetele par să fi fost lansate de două bombardiere ucrainene Su-24 (pe care rușii au susținut că le-au doborât ulterior, o informație negată de Kiev).

<blockquote class=”twitter-tweet”><p lang=”en” dir=”ltr”>There is basically nothing left of the Novocherkassk. As you can see the entire front half of the vessel is now underwater/completely gone. <a href=”https://t.co/I0D0zfUuZh”>https://t.co/I0D0zfUuZh</a> <a href=”https://t.co/hVmh2iXICV”>pic.twitter.com/hVmh2iXICV</a></p>&mdash; Oliver Alexander (@OAlexanderDK) <a href=”https://twitter.com/OAlexanderDK/status/1739590549315723674?ref_src=twsrc%5Etfw”>December 26, 2023</a></blockquote> <script async src=”https://platform.twitter.com/widgets.js” charset=”utf-8″></script>

Moscova a confirmat că Novocerkask a fost avariată, dar Kievul este mai ferm, susținând că a fost distrusă. Imaginile filmate din Feodosia arată într-adevăr explozii și incendii de dimensiuni mari.

Imaginile postate după atac de surse ucrainene par de asemenea să arate nava distrusă. Fotografiile nu au fost deocamdată cionfirmate independent.

Analist: O astfel de navă de asalt este „de neînlocuit”

Specialiștii se întreabă acum cât de relevant este de fapt atacul ucrainean.

Într-o analiză postată pe rețelele sociale, Alexander Kovalenko, analist ucrainean în domeniul militar, spune că pierderea navei este importantă pentru Rusia.

Nava, spune el, este parte a proiectului 775, care presupune construirea de nave mari de asalt, la șantierul din Gdansk. BDK-46 Novocerkask este una dintre cele mai noi nave din această serie, fiind integrată în flotă în 1987.

„Până în prezent, Rusia nu are un înlocuitor complet al proiectului BDC 775 și exploatează la maximum aceste nave, fiecare pierdere a acestora fiind de neînlocuit și nu mai puțin dureroasă decât pierderea unei corvete sau chiar a unei fregate”, scrie Kovalenko.

Kovalenko a comentat și varianta sugerată de unele surse ucrainene, cum că nava ar fi transportat drone iraniene Shahed. „Având în vedere explozia care a putut fi observată în portul Feodosia, este clar că nava nu era goală”, mai spune el.

Importanța rachetelor Storm Shadow

Galeotti are o poziția mai echilibrată în privința importanței navei, dar subliniază cât de important este de fapt atacul, în marea ecuație a războiului.

Nu este prima dată când portul Feodosia a fost lovit. Iar pierderea unei nave de asalt nu este neapărat crucială din punct de vedere militar – având în vedere că zilele în care Rusia putea organiza în mod plauzibil operațiuni amfibii împotriva țintelor ucrainene au trecut de mult, spune el.

Aceste nave mari au în prezent un anumit rol ca mijloace de transport. Kievul a susținut că Novocerkask transporta drone iraniene Shahed, deși este greu de înțeles de ce, deoarece nu a vizitat recent alte porturi și ar fi un loc improbabil pentru depozitarea pe termen lung a acestora, observă Galeotti.

Aceste nave sunt, de asemenea, ținte relativ ușoare. Nava soră a Novocerkask, Minsk, a fost lovită într-un atac similar în timp ce era ancorată în largul Sevastopolului în septembrie, de exemplu. Totuși, acest atac al Ucrainei este demn de remarcat din trei motive principale, spune el.

În primul rând, au existat sugestii conform cărora Ucrainei i s-au furnizat inițial rachete Storm Shadow cu rază de acțiune mai scurtă, în conformitate cu regimul de control al tehnologiei rachetelor, care limitează exportul de rachete cu o rază de acțiune mai mare de 300 de kilometri.

Această lovitură pare să confirme că Ucraina are versiunea mai capabilă, cu o rază de acțiune de 500 de kilometri. Deși nu este clar câte rachete de acest tip mai are Ucraina, ele vor continua să ofere Kievului o capacitate puternică de atac.

O amenințare constantă la adresa Crimeei și o lovitură simbolică dată Rusiei

În al doilea rând, spune Galeotti, atacul demonstrează că Kievul este angajat într-o strategie constantă care urmărește să îngreuneze controlul Rusiei asupra Crimeei.

Chiar dacă liniile defensive rusești ar rupte, un atac direct la sol asupra peninsulei ar fi sângeros și complicat. În schimb, modelul folosit aici este cel folosit în eliberarea Hersonului în noiembrie 2022.

După ce un asalt direct asupra acestui oraș a eșuat, ucrainenii s-au concentrat pe izolarea așezării și pe lovirea liniilor sale de aprovizionare, până când generalii lui Vladimir Putin au reușit să îl convingă pe acesta că nu au altă opțiune decât să se retragă, anul trecut.

Crimeea nu este Herson, cu siguranță, și ar fi nevoie de o situație cu adevărat gravă pentru a alunga Rusia de acolo, nu în ultimul rând pentru că Putin consideră peninsula ca fiind existențială din punct de vedere politic, scrie Galeotti.

Cu toate acestea, cea mai bună șansă a Kievului de a recâștiga Crimeea pare să fie aceea de a convinge Moscova că păstrarea peninsulei este prea dificilă și costisitoare. Atacul de la Feodosia a fost calculat nu numai pentru a deteriora active militare specifice, ci și pentru a transmite mesajul că niciun loc din peninsulă nu este în siguranță în fața acțiunilor ucrainene.

Mai e ceva. Războaiele, notează Galeotti, sunt operațiuni politice, iar aceste atacuri nu sunt menite doar să neliniștească Kremlinul, ci și să reasigure Ucraina, și aliații săi occidentali, că încă mai au avânt.

Într-un moment în care Moscova pretinde că a cucerit orașul disputat Marinka, când ministrul ucrainean al apărării propune reducerea vârstei de mobilizare și când există o presiune tot mai mare asupra ucrainenilor din străinătate pentru a se supune chemării la luptă, este clar că Ucraina are nevoie de vești bune., spune analistul.

Alături de recentele afirmații ale președintelui Zelenski, potrivit căruia trei noi avioane de vânătoare-bombardament rusești Su-34 au fost doborâte (lucru care încă nu a fost confirmat), atacul asupra navei reprezintă o încercare de a-i încuraja pe ucraineni și de a-i reasigura pe aliații șovăielnici că războiul încă merită să fie purtat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *