De ce nu este bine să bei alcool înainte de culcare

De ce nu este bine să bei alcool înainte de culcare

Atunci când vine vorba despre sănătatea noastră generală, un somn bun este la fel de important ca o alimentație echilibrată ori ca exercițiile fizice regulate. Însă acest lucru nu înseamnă neapărat că ne este mereu ușor ca să adormim sau să ne odihnim în fiecare noapte câte 7-8 ore. Multe persoane consumă alcool seara înainte de culcare sperând că în acest fel vor putea adormi mai repede.

În cazul în care obișnuiești ca seara să bei un pahar cu vin sau un cocktail ar trebui să te gândești de două ori înainte de a continua cu acest obicei deoarece unul dintre efectele consumului de alcool înainte de a te culca este că îți poate tulbura somnul și îți afectează odihna, indiferent de vârstă sau de sex. De aceea, pentru a înțelege efectele nocive pe care le poate avea alcoolul asupra somnului te invităm să citești acest articol.

Ce este alcoolul

Alcoolul este o substanță psihoactivă obținută prin fermentarea unor ingrediente cum ar fi cerealele sau fructele, care a fost consumată sub formă de băuturi încă din cele mai vechi timpuri, mai exact cu cel puțin 9.000 de ani în urmă. În chimie, termenul de alcool se referă la o întreagă clasă de compuși organici care includ o grupare hidroxil – formată dintr-un atom de oxigen și un atom de hidrogen – legată de un atom de carbon.

Cu toate acestea, în limbajul comun, termenul de alcool se referă de obicei la o substanță chimică specifică cu formula C2H5OH, pe care chimiștii o denumesc etanol. Odată ce este ingerat, alcoolul este absorbit relativ puțin în stomac și mai mult la nivelul intestinului subțire. Acesta este absorbit rapid în sânge, iar absorbția începe de la nivelul mucoasei bucale. Apoi, alcoolul este distribuit liber în tot organismul prin toate organele și țesuturile corpului, după care este metabolizat cu ajutorul enzimelor hepatice, aflăm de pe site-ul New Scientist.

Cum ne afectează alcoolul organismul

Dacă este să ne luăm după Homer Simpson, protagonist al seriei de animație „The Simpson”, alcoolul este „cauza și soluția la toate problemele vieții”. Și, totuși, aceasta nu este pe deplin adevărată deoarece rezumă capacitatea alcoolului de a-i face pe oameni să se simtă fie foarte bine, fie foarte rău. Individul implicat, cantitatea de alcool consumată și contextul social în care este consumat joacă un rol esențial în determinarea efectelor pe care alcoolul le poate avea.

Astfel, consumul de alcool declanşează un lanţ de reacţii complexe în organismul uman, acesta luptând, practic, pentru a descompune alcoolul şi pentru a-l face inofensiv pentru organe. Vorbim despre un proces de durată, iar acesta este şi motivul pentru care, spre exemplu, unii conducători auto prezintă o alcoolemie ridicată şi la câteva ore după ce au consumat efectiv alcool, iar apoi s-au urcat la volan. Trebuie să știi că alcoolul poate afecta corpul prin alterarea sistemelor nervoase, musculare și hormonale, iar aceste efecte nocive pot varia în funcție de cantitatea consumată, de perioada în care a fost consumat alcool, dar și de răspunsul individual.

Efectele pe termen lung ale consumului de alcool

Alcoolul poate avea nenumărate efective negative asupra organismului nostru. Iată care sunt cele mai periculoase efecte adverse pe care le poate avea asupra corpului consumul excesiv de alcool:

Creier – consumul de alcool poate afecta concentrarea, judecata, starea de spirit și memoria, sporind riscul producerii unui accident vascular cerebral (AVC) și apariției cauzelor care duc la dezvoltarea demenței.
Inimă – consumul excesiv de băuturi alcoolice poate crește tensiunea arterială și duce de obicei la leziuni la nivelul inimii care pot provoca atacuri de cord.
Ficat – consumul de trei-patru pahare de băuturi alcoolice într-o zi crește riscul de a dezvolta cancerul de ficat sau ciroza hepatică.
Stomac – în cazul consumului a unul-două pahare de băuturi alcoolice zilnic poate duce la îmbolnăvirea de cancer intestinal, cancer la stomac sau de ulcer gastric.
Fertilitate – în cazul bărbaților, consumul excesiv de băuturi alcoolice reduce nivelul de testosteron, numărul de spermatozoizi și, implicit, fertilitatea. În cazul femeilor, alcoolul poate afecta ciclul menstrual.

Cum îți afectează somnul consumul de alcool

Știm cu toții că, atunci când nu adormim, suntem agitați, ne întoarcem când pe-o parte, când pe cealaltă, și ne gândim care ar fi cea mai bună metodă pe care ar trebui să o aplicăm pentru ca somnul să vină mai repede. Într-o astfel de situație este posibil să fii apelat la o veche metodă, iar aici ne referim la acel moment când te ridici din pat, mergi la bucătărie și îți torni un pahar cu vin pe care îl bei sperând că te va ajuta să adormi mai repede datorită efectului sedativ al alcoolului.

Alcoolul nu te va ajuta să ai un somn liniștit

Pentru unii oameni, aceasta poate să reprezinte o soluție pe termen scurt. În realitate, însă, alcoolul nu te ajută deloc dacă ai probleme cu somnul, ba dimpotrivă. Alcoolul nu te va ajuta să ai un somn liniștit, mai ales dacă este consumat în cantități mari. Specialiștii de la centrul de somn din Londra spun că cele mai recente studii arată că alcoolul perturbă ciclurile normale de somn. În timp ce o băutură alcoolică reduce timpul necesar pentru a adormi și te poate trimite într-un somn profund, aceasta afectează și cea mai profundă dintre cele patru etape de somn, și anume cea în care apar visele. Concret, alcoolul va întrerupe faza de mișcare rapidă a ochilor a somnului (faza REM), care acoperă un sfert din somnul adulților, fiind vitală pentru memorie, învățare și creativitate, relatează The Daily Mail.

Ce efecte are alcoolul asupra organismului

Mai mult decât atât, consumat prea des, alcoolul poate să provoace insomnie deoarece determină încetinirea activității creierului. Deși mulți susțin că un pahar de vin înainte de culcare este binevenit, experții în domeniu ne sfătuiesc să evităm acest lucru. În același timp, chiar dacă vei adormi mai repede, alcoolul în exces îți poate afecta calitatea somnului și poate avea diverse efecte secundare, de la dureri de cap puternice și deshidratare, până la supraîncălzire și nevoia crescută de a urina. De asemenea, alcoolul poate perturba somnul prin faptul că îi face pe cei care îl consumă să transpire mai mult, dar și să aibă coșmaruri și vise solicitante. Când nivelul de alcool din sânge scade, somnul devine mai scurt și îți amintești mai bine visele. Acesta este și motivul pentru care te poți trezi în timpul nopții după ce ai consumat alcool înainte de culcare, ceea ce te va face să te vei simți mai obosit în dimineața următoare.

De asemenea, consumat la o cină servită la o oră târzie, alcoolul poate stimula peste noapte secreția acidă a stomacului la persoanele care suferă de reflux gastroesofagian. Alcoolul relaxează sfincterul esofagian inferior, banda de mușchi situată între esofag și stomac. Atunci când se întâmplă acest lucru, acidul din stomac va ajunge mai ușor în esofag și va provoca arsuri.

Alcoolul provoacă probleme de respirație

Specialiștii explică acest fenomen prin faptul că organismul metabolizează alcoolul mai târziu în timpul nopții. Însă, după ce alcoolul este absorbit în sânge din stomac și din intestinul subțire, este metabolizat lent pe parcursul nopții. De aceea, medicii specialiști recomandă ca, în cazul în care dorești să bei un pahar sau două de vin, încearcă să eviți să le bei prea aproape de ora de culcare. În acest fel, îi vei da timp organismului tău să proceseze alcoolul pe care l-ai băut înainte de a merge la culcare, mai scrie sursa citată anterior.

Totodată, trebuie să știi că alcoolul este un relaxant muscular și acționează inclusiv asupra mușchilor căilor respiratorii superioare. Astfel, procesul normal de respirație va fi afectat, iar asta înseamnă că vei sforăi mai mult dacă ai consumat alcool înainte de culcare. Dacă nu sforăi de obicei, ai mari șanse să o faci acum. Consumul de alcool poate provoca, în același timp, și respirație neregulată și apnee în somn. Aceasta este o tulburare caracterizată prin respirație anormală și oprirea respirației de mai multe ori în timpul somnului. Apneea în somn este cauzată de relaxarea mușchilor gâtului, ceea ce creează mai multă rezistență la respirație.

În cât timp este metabolizat alcoolul în corp

În jur de 20% din alcoolul consumat se elimină în aerul expirat, în timp ce restul de 80% se metabolizează în ficat, principalul organ responsabil pentru eliminarea alcoolului din organism. Procesul de metabolizare a alcoolului implică transformarea acestuia prin sinteze enzimatice în produse chimice, care sunt eliminate din organism prin urină și prin respirație. Enzimele sunt niște proteine care acționează asupra substanțelor consumate și le transformă în compuși diferiți, printr-un proces chimic numit metabolism, aflăm de pe site-ul ReginaMaria.ro. Metabolizarea alcoolului are loc la o rată de 16 mg alcool/100 ml de sânge pe oră, fără legătură cu cantitatea de alcool consumată. Practic, cu cât vei consumat mai mult alcool, cu atât mai mult timp îi va lua organismului să îl metabolizeze.

Efectele unei băuturi alcoolile sunt resimțite după 15 până la 45 de minute de la ingestie, iar procesarea alcoolului în organism este una dintre cele mai previzibile reacții chimice din corp. Metabolizarea alcoolului după ingestie poate fi rezumată după cum urmează:

30 secunde după ingestie – alcoolul începe să pătrundă în sânge și să circule către creier;
5 minute după ingestie – alcoolul pătrunde în stomac, iar de aici o cantitate redusă este eliminată prin respirație;
20 minute după ingestie – 90% din alcool ajunge în intestinul subțire, pancreas și ficat;
12 ore după ingestie – acesta este finalul ferestrei în care poate fi detectat în urină.

Vezi şi ce se întâmplă în corpul tău dacă renunţi la consumul de alcool!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *