De ce România a fost sceptică atunci când Ucraina a spus că drone ale Rusiei au căzut pe teritoriul României – Surse MApN

De ce România a fost sceptică atunci când Ucraina a spus că drone ale Rusiei au căzut pe teritoriul României – Surse MApN

Au fost numeroase cazuri în care țara condusă de Volodimir Zelenski a făcut afirmații care nu s-au adeverit, în contextul în care Ucraina este invadată de Rusia, au susținut miercuri, 13 septembrie, surse oficiale din Ministerul Apărării.

„Am avut mai multe situații în care Ucraina a transmis informații privind evoluția unor ținte prin spațiul aerian al României, care după verificări nu s-au confirmat”, au afirmat sursele citate, explicând bâlbele în comunicare de săptămâna trecută.

În acest moment, România este în contact permanent cu Aliații NATO, „pe care îi informăm despre evoluția situației în timp real”, iar informarea cu partea ucraineană este reciprocă, spun reprezentanții Armatei.

Totodată, în contextul războiului de la graniță, avioanele F16 „vor sosi în curând”, iar „sprijinul SUA este foarte important pentru că va suplimenta capacitățile cu care se pot executa misiuni de poliție aeriană”, susțin sursele citate.

Ucrainenii au spus pe 4 septembrie că drone rusești au căzut în România. Bucureștiul a negat

Luni dimineață, 4 septembrie, purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean de externe Oleg Nikolenko a afirmat pe Facebook că drone lansate de Rusia duminică noapte, în zona portului Ismail de la Dunăre, au căzut și au explodat pe teritoriul României, stat membru NATO.

Câteva ore mai târziu, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a insistat că Ucraina deține probe fotografice care arată că teritoriul României a fost lovit de drone. „Avem dovezi fotografice că ceva a căzut acolo. Suntem gata să le împărtășim, dar concluziile finale vor fi trase de autoritățile române, care apoi nu trebuie doar să tragă concluzii, ci și să spună ce vor face mai departe”, a declarat Kuleba.

România, prin intermediul a două ministere, cel al Apărării Naționale și al Afacerilor Externe, a respins „în mod categoric informaţiile” Ucrainei.

Ministrul apărării a vorbit de „bucăți care pot fi de dronă” pe 6 septembrie

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, a fost cel care a declarat miercuri dimineață, 6 septembrie, la Antena 3, că bucăți care pot fi dintr-o dronă lansată de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au fost găsite în judeţul Tulcea, pe raza comunei tulcene Ceatalchioi, în care se află și satul Plauru.

În aceeași zi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Constantin Spînu, a spus că rămășițele au fost găsite marți seară, 5 septembrie, dar nu se știe precis de când se aflau acolo și că echipele de investigație ale MApN cercetează o zonă foarte extinsă.

Tot miercuri, 6 septembrie, dar la amiază, președintele Klaus Iohannis a declarat că dacă analiza Ministerului Apărării va confirma că bucățile găsite pe teritoriul României aparțin unei drone a Rusiei, „o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă” și „o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României, stat aliat NATO”.

Seara, ministrul apărării a spus că nu se teme că va fi demis, după ce i-a furnizat preşedintelui Klaus Iohannis informaţii greşite privind bucățile de dronă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *