Un sondaj publicat recent a pus pe jar o parte a opiniei publice. Sondajul național realizat de IRES (sursa) arată că AUR ar lua cele mai multe voturi de la tinerii între 18-35 de ani „dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare”. Pentru a înțelege care sunt motivele pentru care majoritatea tinerilor au această opțiune, am solicitat opinia a doi specialiști: Florin Poenaru – sociolog, lector la Universitatea București și Alexandru Dincovici – antropolog, sociolog, lector asociat la SNSPA și Universitatea București.
Sondajul aduce multe date îngrijorătoare. Dintre ele am selectat câteva mai importante:
Studiul mai arată că 72% dintre tinerii din România sunt deloc interesați sau în mică măsură interesați de viața politică din România.
68% dintre tinerii din România sunt de părere că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, în vreme ce 28% spun că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună.
95% dintre tinerii din România nu au încredere în partidele politice.
42% dintre tinerii din România spun că se informează de pe rețelele sociale (Facebook, Instagram, TikTok, Whatsapp, Telegram etc) (sursa).
Practic vedem o tendință vizibilă încă din 2022, când un sondaj Avangarde arăta că 36% dintre cei care au declarat că votează cu AUR au vârste cuprinse între 18 și 30 de ani (sursa). Acum se confirmă această orientare a tinerilor spre partidele populiste. Paralel vedem o neîncredere în „direcția în care se mișcă țara” dublată de o profundă neîncredere în partide și un dezinteres major pentru politică.
Pentru o mai bună înțelegere a fenomenelor acestea am discutat cu doi încă tineri sociologi care urmăresc acest fenomen.
„Generația tânără pare a fi din ce în ce mai conservatoare”
Vasile Ernu: Cifrele ne spun că există în rândul ținerilor încredere foarte mică în partide, un interes scăzut față de politică și o îngrijorarea a direcție în care se îndreaptă țara. Ce ar însemna asta?Florin Poenaru – sociolog, lector la Universitatea București: Pe de o parte înseamnă că societatea pe care au construit-o părinții lor nu oferă rezonanță nevoilor și așteptărilor tinerilor. Aud asta frecvent de la studenții mei la cursul despre generații și războaie culturale: nu le place deloc cum arată lumea în care trăiesc, de unde și tot felul de întoarceri nostalgice sau forme de escapism. Pe de altă parte, tinerii sunt produsul societății care i-a format și, prin urmare, exprimă caracteristicile acesteia. Încrederea foarte mică în partidele politice și interesul scăzut pentru politică sunt caracteristici trans-generaționale în România. Reticența (sau chiar dezgustul) față de politică este cultivată de politicieni pentru a ține la depărtare posibilii rivali și pentru a monopoliza astfel mecanismele reproducerii politice. În același timp de-politizarea societății exprimă o tendință mai amplă: erodarea vieții civice colective. Înainte de 1989 această erodare a fost mascată de participarea formală la activitatea PCR sau la acțiunile organizate de acesta. După 1989 și aproape 40 de ani de neoliberalism abia că se mai poate vorbi de forme colective de politică sau participare publică.
Florin Poenaru
Individualismul feroce și logica pieței au învins la nivelul societății într-un grad foarte mare, dar care nu cred că este încă conștientizat încă. Aceasta e o frustrare a tinerilor care nu e niciodată exprimată ca atare, tocmai pentru că încă nu există limbajul și distanța necesare pentru acest lucru.
În România, ca și în mai toate țările vestice, politică de masă și organizațiile de masă sunt în declin profund. Doar că, din motive istorice ce merită detaliate altădată, fenomenul este foarte pregnant la noi: nu doar că partidele nu se mai bazează pe numere mari de membri, dar existența lor ar fi dăunătoare ierarhiei interne. Sindicatele, care oricum rezistă mai degrabă la stat, în sectoarele cu mulți angajați, nu îndeplinesc nici ele rolul de coagulare a energiei publice. Mai mult, liderii lor sunt priviți cu suspiciune chiar de sindicaliști. Cea mai mare federație sindicală din România are puțin peste 150.000 de membri. Organizații culturale, sportive, cetățenești care să aducă la un loc un număr mare de oameni nu există. Asociațiile de locatari sunt probabil singurele instituții din care românii fac parte în număr mare. Instituția autohtonă care oferă ocazia unor participări colective este BOR – dar și acolo doar la anumite evenimente, nu constant. Ascensiunea rețelelor de socializare a accentuat declinul colectivității și a imprimat un fel nou de a gândi modul de a participa la societate. Posibil că tinerii se simt alienați și pesimiști într-o astfel de lume individualizată și atomizată la maxim. În același timp, însă, ultimul World Happiness Report arată că România este pe locul 8 la cel mai fericit loc în care să trăiești, conform evaluărilor respondenților sub 30 de ani.
– Credeți că există o tentație pentru cei tineri acest populism de dreapta odată ce AUR e prima lor obține? Ce votează de fapt ei?– Tinerii de regulă nu prea votează, sau doar procente reduse o fac. Procentul tinerilor în totalul populației este în scădere oricum, ceea ce înseamnă că puterea lor politică și electorală este diminuată. Trăim într-o lume construită și condusă de decrețeii ajunși aproape de pensie. Influența lor va fi decisivă în scorul final al AUR, nu a tinerilor. Probabil că pentru tineri AUR oferă rezonanță prin energia anti-sistem pe care o degajă (cât de real e acest anti-sistem e altă conversație). În plus, generația tânără pare a fi din ce în ce mai conservatoare, probabil deci există și o atracție din acest punct de vedere.
– De ce ar merge votanții tineri spre astfel de partide și nu spre partidele tradiționale?– Din aceleași motive de mai sus: nimeni nu mai merge spre partidele tradiționale, nici ca membru, nici ca voturi exprimate. La ultimele alegeri parlamentare aproape 70% nu au votat. Partidele nu caută adeziuni în masă și nici nu are ce să ofere membrilor. Partidele au devenit mai ales vehicule pentru lideri, cu structuri interne anemice. Nu cred că un partid din România ar putea mobiliza suficienți de mulți simpatizanți astfel încât să umple un stadion. Liderii locali ai partidelor tradiționale (cam aceiași, indiferent de sigla partidului pe care o mai schimbă) ajung în funcțiile prin care controlează bugetul public la finalul unor alegeri unde nu câștigă mai mult de câteva zeci-sute de voturi în comune și câteva mii în orașele mari. Tinerii, ca și societatea în ansamblul ei, lipsesc din peisajul politico-electoral. AUR, pe de altă parte, cel puțin la nivel de retorică, aduce în mainstream experiența rețelelor de socializare care au devenit hegemonice și sunt practic sinonime societății. George Simion e tiktoker, nu politician. Pe de altă parte, pentru că politica și societatea sunt acum structurate după modelul experienței de pe rețelele de socializare, și atenția este de scurtă durată, costul susținerii sau nesusținerii unui candidat sau a unei noi formațiuni politice e foarte mic.
„George Simion e tiktoker, nu politician.” spune sociologul Florin Poenaru / Agerpres
Trendurile au ajuns să țină câteva ore, nu zile. De aceea, sunt destul de sceptic că prognozele sondajului invocat se vor materializa la vot. Votul are acest inconvenient că este încă în lumea materială.
– Știți cumva, aceste tendințe sunt specifice României sau e un trend regional și global?– Cred că sunt diferențe prea mari între diverse contexte pentru a putea vorbi de curente generale. Există însă un fenomen ce pare a fi general, nu doar în rândul tinerilor, pe care Anton Jäger încearcă să-l explice prin termenul de hyperpoliticization – o formă de mobilizare politică ale cărei consecințe nu sunt clare. Sau, cum spune el poetic, un surâs fără față. Gândirea pe termen foarte scurt, imediată, este caracteristica acestei forme de politizare ce pare să afecteze tinerii în mai mare măsură, fiind forma predilectă a politicii în era rețelelor de socializare.
„Insatisfacția tinerilor cu politica și cotidianul este foarte mare în toată lumea”
Vasile Ernu: Credeți că există o tentație pentru cei tineri acest populism de dreapta odată ce AUR e prima lor obține? Ce votează de fapt ei?Alexandru Dincovici – antropolog, sociolog, lector asociat la SNSPA și Universitatea București: Clar da, însă mă întreb ce s-ar întâmpla dacă am avea și noi un partid de stânga. Pentru că nu prea avem, de fapt, opțiuni. Există o suprapunere foarte mare între programele electorale ale partidelor actuale, și o încâlcire ideologică, și nu numai, pe care nu știu dacă o mai poate desluși cineva. Din multe puncte de vedere, AUR și ADU (Alianța Dreapta Unită n.r.), de exemplu, sunt foarte similare. Singurul diferențiator al AUR este că nu a fost la guvernare până acum. Să nu uităm că cei care se află acum la primul vot, de exemplu, au copilărit în plină criză economică mondială, au resimțit din plin politicile de austeritate, au traversat câțiva ani de pandemie și acum trăiesc cu un război foarte aproape de graniță. Evenimentele din ultimii ani au fost suficiente pentru a readuce în prim plan discuția despre identitate națională, graniță, imigrație, ceea ce explică și apariția formațiunilor suveraniste și, cel puțin parțial, apetența pentru AUR.
Alexandru Dincovici
– De ce ar merge votanții tineri spre astfel de partide și nu spre partidele tradiționale?– Un răspuns simplu, dar evident incomplet, întrucât sunt multe cauze aici, este că AUR pare să permită schimbarea, iar un vot către un astfel de partid, mai nou, aparent antisistem, dă iluzia posibilității de a face ca votul să conteze. Un vot către unul dintre partidele tradiționale nu se vede, nu se simte, este doar o confirmare a status quo-ului. Un vot în alb este un protest pe care în continuare nu îl ia nimeni foarte în serios, și care este tot timpul periculos pentru că asupra sa planează suspiciunea unei posibile fraude. Un vot către un alt partid, însă, pe principiul nu tot ei, ca să îl citez pe Valeriu Nicolae, chiar se vede, în final, dacă sunt suficient de multe. Cred chiar că un vot AUR poate nici să nu provină din vreo convingere ideologică adâncă, ci mai degrabă să fie un fel de semn de protest către celelalte partide și insatisfacția cu modul în care s-a făcut până acum politică în România.
În al doilea rând, fiind un partid tânăr, AUR încă pare, pentru multă lume, că poate să le ofere simpatizanților un loc activ. Recrutează masiv, pentru că au nevoie de oameni „buni” și prezentabili pe liste, și poate părea că face asta într-un mod mult mai democratic și mai puțin elitist. Deci nu neapărat pe bază de sponsorizări masive, și nici după CV, cum se întâmplă pe la partidele de inspirație tehnocrată. Fiind în curs de consolidare, posibilitatea de a participa activ la schimbare și de a influența politica încă pare ceva posibil într-un astfel de partid. În plus, să nu uităm că AUR a pornit de jos în sus, de la o mișcare grassroots, o altă asemănare majoră cu un alt partid recent care a fost îmbrățișat de mulți tineri, USR, dar care începe să fie asimilat de „sistem”.
În al treilea, dar cel puțin la fel de important, AUR nu are o abordare elitistă. Dimpotrivă, e foarte, poate chiar prea aproape de oameni.
De la aleșii de până acum primeam câte o felicitare prin poștă, cu propagandă de partid, o dată pe an, în timp ce George Simion trimite pe rețelele sociale, cu ocazia aniversărilor, mesaje vocale cu „La mulți ani fratele meu” și primește adolescenți în transmisii live cu care discută de la egal la egal.
– Știți cumva, aceste tendințe sunt specifice României sau este un trend regional și global?– L-aș cita pe Alain Bertho aici, care spune că atunci când sfârșitul lumii pare mai credibil, pentru tineri, decât sfârșitul capitalismului, revolta tinde să ia forma disperării și a martirului. Insatisfacția tinerilor cu politica și cotidianul este foarte mare în toată lumea, și ajunge să ia forme extreme, de care am fost feriți în România, până acum, spre deosebire de țări ca Franța sau chiar ca Grecia, unde revoltele sunt constante și „ieșitul în stradă” se practică foarte des ca răspuns civic la diferite acțiuni politice nepopulare.
Din acest punct de vedere, un vot către AUR este un semnal de alarmă destul de inofensiv, dacă îl raportăm la potențialul tinerilor, dar și la condițiile lor de viață. Poate fi greu să vezi asta din București, dar cei mai mulți tineri din țară se chinuie să obțină o viață decentă și nu au prea multe perspective. România este dezvoltată extrem de inegal, iar politicile publice sunt aproape mereu discriminatorii, chiar la nivel de oraș. Acolo unde sunt bani, deci avem dezvoltare, se atrag și mai mulți. Unde nu sunt, nici nu prea ajung, decât în cazuri excepționale, iar ecartul dintre extreme se mărește constant, iar masa de nemulțumiți se dezvoltă pe zi ce trece.
