De la ce vârstă pot sta copiii pe scaunul din față al mașinii. Ce prevede Codul Rutier?

De la ce vârstă pot sta copiii pe scaunul din față al mașinii. Ce prevede Codul Rutier?

Siguranța în trafic trebuie să reprezinte o prioritate pentru oricare conducător auto. Regulile referitoare la utilizarea de către copii a scaunului din dreapta al mașinii sunt esențiale în vederea asigurării acestora a unui nivel de protecție cât mai ridicat în timpul deplasărilor cu automobilul.

Pe măsură ce înaintează în vârstă, copiii își doresc foarte mult să stea pe locul din față și așteaptă cu nerăbdare acest moment. Însă, legislația rutieră în vigoare – OUG nr. 195/2002 – prevede o serie de reguli de bază stricte pe care trebuie să le respectăm pentru ca siguranța copiilor noștri în timpul călătoriilor cu mașina să nu fie pusă în pericol. Autoritățile au stabilit în mod clar de la ce vârstă au voie copiii să stea pe locul din dreapta șoferului, precum și sancțiunile pe care le pot primi conducătorii auto care nu respectă prevederile legale. Despre condițiile în care copiii pot călători pe scaunul din față vom vorbi în cele ce urmează.

Transportul copiilor, o mare responsabilitate

Călătoria cu copilul tău în mașină poate fi o experiență intimidantă și chiar stresantă chiar dacă este vorba despre un drum scurt până la grădiniță sau la școală ori despre o călătorie de lungă durată. Este important să nu uităm că transportul copiilor reprezintă o mare responsabilitate pentru orice părinte. Deși trebuie să te concentrezi asupra condusului, va trebui în același timp să fii atent și la copilul tău, care te va solicita ori de câte ori va avea nevoie de ceva și va trebui să îi acorzi atenție în deplină siguranță. Pentru asta, este obligatoriu să îi transportăm pe cei mici respectând prevederile legale în vigoare în materie de siguranță, dar și să ne asigurăm că cei mici pot călători confortabil.

Scaunele din față ale unei mașini sunt destinate în special adulților, motiv pentru care este important să te asiguri că cel mic este pregătit pentru această tranziție înainte de a-l lăsa să călătorească în dreapta ta. În primul rând copilul trebuie să fie capabil să se sprijine cu spatele și cu fundul de spătar, dar și să se simtă confortabil, mai ales în cazul unei călătorii de lungă durată. De asemenea, trebuie să te asiguri că, în timp ce spatele copilului este lipit de spătar, el își poate îndoi genunchii la marginea scaunului și își poate sprijini picioarele pe podea. În plus, picioarele celui mic trebuie să poată atârna perpendicular de pe scaun fără să fie nevoit să se aplece sau să se întindă, aflăm de pe site-ul Safe in the Seat.

Unde poate duce un comportament iresponsabil

Se pare că, din dorința de a le face micuților plăcerea de a călători pe scaunul din dreapta, unii șoferi uită complet cât de periculoasă poate fi această acțiune și încalcă legea. De altfel, am văzut destule situații de-a dreptul revoltătoare în care cei mici erau așezați fie pe scaunul din dreapta, fie chiar în brațele șoferului, care îi lăsa chiar să pună mâinile pe volan și realizau filmări pe care le considerau amuzante.Nimic mai greșit pentru că aceasta reprezintă o încălcare gravă a prevederilor legale, dar și o dovadă crasă de iresponsabilitate din partea acelor părinți, care nu conștientizează pericolul la care își expun copiii, dar și pe ei. Și asta doar de dragul unor like-uri pe care le-ar putea primi pe rețelele de socializare din partea altor oameni la fel de inconștienți.

Trebuie să știi că statisticile arată în mod clar că, în cazul unui accident de circulație, ocupantul locului din dreapta este cel mai vulnerabil la traumatisme. Mai mult, în multe dintre accidente, pasagerii din spate, inclusiv copii, care nu poartă centura de siguranță sfârșesc tragic deoarece, în momentul impactului, aceștia se pot izbi violent de spătarul scaunelor din față sau pot fi propulsați până în parbriz.

Până la ce vârstă trebuie transportați copiii în scaun auto

Până la o anumită vârstă, copiii trebuie să stea în scaune auto speciale, care sunt adaptate în funcție de greutatea și de înălțimea lor. Orice copil va putea să călătorească în mașină doar dacă va fi instalat într-un astfel de scaun auto până la vârsta de 3 ani. De asemenea, începând cu anul 2015, atunci când a avut loc revizuirea OUG nr. 195/2002, copiii care au o înălțime mai mică de 135 de centimetri vor putea călători cu mașina doar dacă stau în scaunul auto, relatează Qbebe.

Există, însă, și unele excepții. Concret, în cazul în care un copil are o condiție medicală specială, acesta va putea fi transportat în autovehicul fără scaun și fără centură de siguranță, însă doar pe unul dintre locurile posterioare și supravegheat de un adult, altul decât șoferul. Mai mult decât atât, pentru micuții care au sub 3 ani, părinții acestora trebuie să prezinte o dovadă medicală în cazul unui control al agenților de la Poliția Rutieră.

Care sunt grupele dispozitivelor de fixare pentru copii

Unii șoferi își transportă copiii în scaunul auto montat pe scaunul din dreapta pentru a-i putea supraveghea mai ușor. În acest caz, scaunul auto trebuie orientat cu spatele către sensul de mers, indiferent că este vorba despre un bebeluș sau despre un copil mai mare. În plus, airbag-ul pasager trebuie să fie dezactivat deoarece, dacă acesta se va deschide în caz de accident, poate fi extrem de periculos pentru copil, chiar letal în anumite situații, indiferent dacă cel mic călătorește cu spatele sau cu fața la direcția de mers.

Grupele pentru dispozitivele de fixare pentru copii sunt următoarele: Grupa 0 (pentru copii cu greutatea mai mică de 10 kg), Grupa 0+ (pentru copii cu greutatea mai mică de 13 kg), Grupa I (pentru copii cu greutatea între 9 și 18 kg), Grupa II (pentru copii cu greutatea între 15 și 25 kg) și Grupa III (pentru copii cu greutatea între 22 și 36 kg).

La ce vârstă se recomandă înălțătorul auto

Copiii cu vârste între 3 și 12 ani trebuie să stea obligatoriu pe locurile din spate, fiind interzis prin lege ca aceștia să călătorească pe scaunul din dreapta față, indiferent dacă sunt ținuți în brațe de către un adult.

Totodată, există și alte sisteme de siguranță, așa cum sunt pernele de înălțare, care țin copilul fixat cu spatele de scaun. Acest dispozitiv pentru transportul copiilor cu mașina în siguranță poate fi folosit doar pentru micuții care au împlinit vârsta de 4 ani, care au o înălțime de cel puțin 135 cm și care cântăresc peste 18 kg. Practic, înălțătorul auto este recomandat copiilor mai mari care nu mai au loc în scaunul auto, dar cărora nici centura de siguranță pentru adulți nu li se potrivește. Trebuie să mai știi și că înălțătoarele auto nu se pot folosi pentru copii mai mari de 12 ani și nu sunt obligatorii prin lege. Dar, dacă optezi să le folosești pentru copilul tău, atunci asigură-te că nu uiți să cuplezi centura de siguranță.

De la ce vârstă au voie copiii să stea pe locul din față

Legislația rutieră națională care face referire la transportul copiilor în automobile pe drumurile publice de pe teritoriul României este Hotărârea de Guvern nr. 11/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, conform prevederilor legale în vigoare, vârsta de la care copiii pot să călătorească pe locul din dreapta față al mașinii este de 12 ani. Acest lucru nu este, însă, suficient. Pentru a respecta cadrul legal mai este necesar și ca aceștia să aibă o înălțime de cel puțin 150 de centimetri. În plus, legislația rutieră actuală prevede ca orice copil să fie fixați cu centura de siguranță, ajustată în funcție de greutatea sa, iar aceasta nu trebuie să treacă peste gât sau gură. Regulile pe care orice părinte trebuie să le știe cu privire la transportul copiilor în autovehicule sunt stipulare la art. 97, după cum urmează:

alin. (1) – Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.
alin. (1.2) – Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.
alin. (1.9) – Transportul copilului în condiţiile prevăzute la alin. (1.8) se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului. În cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul.

Ce riști dacă transporți copii pe locul din față

În cazul nerespectării prevederilor Codului Rutier în vigoare cu privire la transportarea minorilor cu automobilul, șoferii pot fi sancționați cu amenzi care sunt cuprinse între 660 și 825 de lei. Această sancțiune înseamnă patru sau cinci puncte-amendă. Începând de anul acesta, valoarea punctului de amendă a crescut la 165 de lei pentru sancţiunile rutiere. Până anul trecut, Codul Rutier prevedea că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie, valoarea acestuia fiind îngheţată la 145 lei încă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei. De la 1 ianuarie 2024, punctul de amendă reprezintă doar 5% din salariul minim brut.

În plus, șoferii care sunt prinși că transportă copii pe locul din față fără să respecte prevederile legale în vigoare se vor alege și cu trei puncte de penalizare.

Foto: Shutterstock

Vezi si: Ce riscă șoferii care folosesc telefonul la volan

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *