Decizie în cazul crimei din Mangalia

Rmag Breaking News

Decizie în cazul crimei din Mangalia. Loredana Atănăsoaie, tânăra care şi-a ucis prietena și apoi i-a lăsat cadavrul sub o bancă într-un parc din Mangalia, a fost condamnată, la 15 ani şi 3 luni de închisoare şi plata unor daune morale în valoare de 75.000 de euro.

Instanţa a condamnat-o pe inculpată la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, stabilind şi pedepse de câte 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, respectiv pentru operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, dar şi de 9 luni pentru acces ilegal la un sistem informatic.

Magistraţii au dispus contopirea pedepselor şi au aplicat inculpatei sentinţa cea mai grea – a închisorii de 12 ani şi 6 luni la care se adaugă o treime din totalul celorlalte, urmând ca acesteia să-i fie aplicată în final pedeapsa rezultantă a închisorii de 15 ani şi 3 luni.

„În principal, din câte observăm, instanţa s-a orientat către minim de pedeapsă şi nu către un maxim de pedeapsă, iar în funcţie de dorinţele familiei urmează să depunem apel sau din contră să rămânem la soluţia aceasta”, a transmis avocatul Adrian Cuculis.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă.

Cele două fete erau prietene, conflictul dintre iscându-se după ce victima şi-ar fi înşelat iubitul şi apoi i-ar fi cerut prietenei sale să nu îi spună acestuia adevărul.

The post Decizie în cazul crimei din Mangalia appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *