Declarația unică 2024 – când se depune Formularul 212

Declarația unică 2024 – când se depune Formularul 212

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice are o dată limită de depunere. Vezi cine depune declarația unică, dar și când se depune Formularul 212!

Declarația unică 2024 cu noile modificări în vigoare, dar și când se depune formularul 212.

Ce este și cine depune declarația unică 2024

Declarația unică reprezintă formularul prin care persoanele care înregistrează alte venituri decât cele din salarii își declară câștigurile și implicit plătesc impozitul și contribuțiile sociale datorate la stat.

Declarația presupune completarea formularului 212, cu informațiile referitoare la veniturile realizate în anul precedent și cele estimate pentru anul în curs. Potrivit acestei declarații, se va stabili impozitul pe veniturile realizate și contribuțiile sociale datorate pentru anul precedent și implicit impozitul estimat și contribuțiile sociale estimate pentru anul în curs.

Declarația unică va fi depusă de toate persoanele fizice care, în anul de impunere, au realizat venituri/pierderi, individual sau într-o formă de asociere, din România și/sau străinătate, și care datorează impozit pe venit și contribuțiile sociale.

Declarația este obligatorie pentru persoanele care au realizat sau vor realiza venituri din activități independente precum PFA, PFI, II, dar și dividente și alte surse, contracte de drepturi de autor, chirii, investiții, criptomonede, a căror valoare depășește valoarea unui salariu minim brut.

De asemenea, Declarația Unică poate fi depusă și de persoanele care nu realizează venituri, dar vor să se asigure în sistemul public de sănătate.

Cine nu depune Declarația Unică, formularul 212

Formularul prin care se declară veniturile nu trebuie depus de persoanele care obțin venituri din salarii, veniturile cu reținere la sursă, care obțin pensii în România, dar și de persoanele care dețin contracte pentru drepturi de autor a căror valoare nu depășește valoarea unui salariu minim bru. 

Când se depune Declarația Unică 2024

Declarația unică se depune în următoarele situații:

În termen de 30 de zile de la producerea evenimentului/încheierea contractului între părți, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală și care până la acea dată nu au avut obligația depunerii declarației.
Declarația unică se depune până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, în vederea declarării venitului realizat și implicit stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale.
Până la data de 25 mai a fiecărui an, pentru stabilirea și declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, dar și pentru declararea și stabilirea contribuțiilor sociale datorate.
Până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancțiunea decăderii, în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.

Potrivit, ANAF, termenul de depunere pentru declarația unică 2024 este de 30 de zile de la producerea evenimentului și în următoarele cazuri:

Contribuabilii care realizează venituri din activități independente şi/sau din activități agricole, silvicultură şi piscicultură pentru care impozitul se determină în sistem real şi care, în cursul anului fiscal, îşi încetează activitatea, precum şi cei care intră în suspendare temporară a activității.
Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, în situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părţi, pentru care determinarea venitului brut se efectuează potrivit prevederilor art. 120 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi în care chiria este exprimată în lei sau reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută.
Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit, în situaţia încetării activităţii în cursul anului, respectiv a întreruperii temporare.
Persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activităţi independente/activităţi agricole, în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, determinate pe baza normelor de venit sau în sistem real, depun declaraţia în termen de 30 de zile de la obținerea certificatului care atestă încadrarea în gradul de handicap, în vederea recalculării venitului net anual şi a impozitului datorat.

Cum se poate corecta Declarația unică transmisă deja

Declarația unică transmisă deja cu informațiile punctuale privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale declarate poate fi corectată de către contribuabili, fie din propria inițiativă, fie ori de câte ori informațiile actuale nu corespund cu cele din declarația depusă anterior.

Se va depune o declarația rectificativă în condițiile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi formular, bifându-se cu X căsuţa/căsuţele “Declaraţie rectificativă privind capitolul I” şi/sau “Declaraţie rectificativă privind capitolul II”, completându-se, după caz, capitolul I “Date privind impozitul pe veniturile realizate şi contribuţiile sociale datorate pentru anul …..” şi/sau capitolul II “Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate pentru anul ………..”, potrivit ANAF.

Contribuabilii pot rectifica impozitul pe venit estimat până la data de 31 decembrie a anului de impunere, cu ecepția contribuabililor care nu au obligaţia completării capitolului I din declaraţie şi care rectifică declaraţia în condiţiile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Cum se depune Declarația unică, formularul 212

Declarația Unică se depune prin mijloace eletronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, și anume:

prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual”, disponibil pe portalul www.anaf.ro;
prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat;
Declarația Unică se poate depune în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.

Schimbări în Declarația unică 2024

Începând cu anul 2024, se modifică baza de calcul a contribuțiilor la sănătate, CASS. Acestea se vor calcula ca 10% din venitul net, cu un plafon minim de 6 salarii și unul maxim de 60 de salarii.

În 2024, contribuțiile la sănătate vor deveni cheltuială deductibilă, se vor scădea din baza de impozitare a venitului.

Contribuțiile la sănătate se vor aplica separat pentru veniturile din activități independente, fără a se cumula cu veniturile obținute pe persoană fizică.

Schimbarea salariului minim brut în ianuarie 2024

Salariul minim brut este suma la care se raportează calculul plafoanelor de CAS și CASS, respectiv 12 și 24 salarii minime pentru CAS, și minimul de 6 salarii și maximul de 60 de salarii pentru CASS.

De la 1 ianuarie 2024, salariul minim brut a crescut de la 3.000 de lei, cât era în anul 2023, la 3.300 de lei. În acest caz, valoarea plafoanelor la care se vor raporta contribuțiile sunt diferite în acest an.

Norma de venit reprezintă plafonul anual de venituri stabilite de ANAF pentru diferite tipuri de activități și servește ca bază pentru calculul taxelor.

Sursă info: static.anaf.ro

Sursă foto: 123rf.com

Citește și: Care e schema de vaccinare obligatorie pentru copii

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *