Denis Alibec se întoarce în România, dar nu vine la FCSB! Cu ce club se va pregăti: ”I-a anunțat pe toți”

Denis Alibec se întoarce în România, dar nu vine la FCSB! Cu ce club se va pregăti: ”I-a anunțat pe toți”

În urmă cu o lună și jumătate, managerul general al ”roș-albaștrilor”, Mihai Stoica, i-a transmis atacantului că îl așteaptă la baza de la Berceni să se pregătească pentru a fi în formă la turneul final.

Denis Alibec a declinat oferta de a se pregăti cu FCSB

Chiar dacă a evoluat timp de un an și jumătate la FCSB, Denis Alibec a refuzat oferta noii campioane din SuperLiga și a ales să-și facă pregătirea înainte de Euro 2024 cu Gică Hagi la Farul, ultima sa formație pentru care  a jucat în România.

”Mai rămâne acolo (n.r. – în Qatar) 2-3 zile ca să-și strângă bagajele și să revină în țară. Abia așteaptă Euro. Are și destule oferte din Europa și din zona arabă, dar i-a anunțat pe toți că nu decide nimic decât după turneul final.

Devine acum liber de contract. Știu, e un risc, dar și-l asumă. Când se întoarce în România, intră direct la pregătire cu Gică Hagi, la Constanța, câteva zile, până va fi reunirea lotului național”, a declarat Emilia Stroe, mama fotbalistului, pentru sportpesurse.ro.

Alibec, prestație excelentă la ultimul joc în Qatar

Mama lui Denis Alibec se află în Qatar alături de atacantul naționalei României și a asistat la ultimul meci al acestuia în Qatar. Jucătorul de 33 de ani a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Muaither, a pierdut-o, la loviturile de departajare, în fața formației Al-Wakrah, în optimile Cupei Emirului.

Alibec a fost cel care a deschis scorul și a mai punctat o dată, dar golul i-a fost anulat eronat pentru o poziție de ofsaid. Partida a ajuns în prelungiri după ce s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Aici fiecare echipă a mai înscris câte o dată și astfel calificarea s-a decis la loviturile de departajare.

Atacantul român a înscris de la punctul cu var, însă doi dintre coechipierii săi au ratat și astfel Al-Wakrah, care a irosit o singură lovitură de departajare, a fost formația care s-a calificat în sferturi. Este un sezon trist pentru Muaither, care a încheiat campionatul pe ultimul loc și a retrogradat în liga secundă.

”A fost foarte frustrant ce au pățit Denis și echipa. Decizii controversate ale arbitrilor! Meritau să câștige. Denis e destul de necăjit de rezultatele din Qatar. E obișnuit doar să câștige”, a mai spus Emilia Stroe.

Denis Alibec reprezintă una dintre țintele de transfer ale lui Gigi Becali. Patronul FCSB vrea să-l aducă în această vară pentru a întări echipa în vederea participării în preliminariile Champions League și chiar a discutat pe această temă cu jucătorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *