Descinderi de amploare la Galați. Polițiștii au găsit arme de vânătoare în casa unui traficant de droguri: unde erau ascunse

Descinderi de amploare la Galați. Polițiștii au găsit arme de vânătoare în casa unui traficant de droguri: unde erau ascunse

Bărbatul de 49 de ani peste care au intrat mascații este arestat preventiv într-un dosar de trafic de droguri.

Individul avea armele ascunse în lada canapelei, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a afla cum a reușit bărbatul să intre în posesia lor. 

“La data de 18 martie 2024, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la un imobil din satul Ionăşeşti, comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi.

În urma percheziţiei desfăşurate la domiciliul unui bărbat, de 49 ani, în prezent aflat sub măsura arestării preventive într-o altă cauză penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, au fost identificate ca fiind deţinute fără drept, două arme letale de vânătoare.

În cauză, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii provenienţei celor două arme, a circumstanţelor în care bărbatul a intrat în posesia acestora, precum şi pentru luarea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *